Citești
Din fostele relații, am învățat că stima de sine chiar nu depinde de alții

Din fostele relații, am învățat că stima de sine chiar nu depinde de alții

Nu odată am suferit, în relație sau după. Nu odată mi s-a spus că nu sunt suficient de… frumoasă, slabă, șic, bună. A durut rău. Până am învățat că stima de sine nu depinde de alții. Depinde doar de mine.

Citește și:

Sunt singurul responsabil pentru problemele mele. E vina mea…

Despărțire: Unde s-a dus iubirea noastră? Nicăieri, pur și simplu s-a consumat

Pentru un iubit, nu eram destul de stilish

Știi care e cea mai mare greșeală pe care am făcut-o atunci când îmi doream o relație și să fiu iubită? Îmi doream asta atât de mult, încât nu făceam două lucruri importante: nu mă iubeam eu suficient și nici nu eram atentă la cât merită celălalt iubire.

Mă străduiam prea tare să fiu plăcută. Să dau tot ce am mai bun. Ca într-o cursă în care mă întrec cu mine. De ce? Din nesiguranță.

Pentru că acum, trăgând linie, știu că îmi doream iubirea fără să mă aștept să o și primesc. Fără să mă gândesc că o merit. Pentru exact cine sunt, pentru exact cum sunt.

Prin urmare, am lăsat loc celuilalt să vadă această nesiguranță. Să își spună că poate nici nu merit. Atenție sau iubire prea multă.

Și nu pentru că nu aș fi frumoasă sau inteligentă. Am avut întotdeauna suficiente confirmări și validări pentru ambele atribute. Culmea, în ciuda lor, eu am uitat să mă validez. Le luam mereu drept amabilități.

De multe ori mă jenau. Mi se părea o impertinență și dovadă de vanitate să mă port în consecință. Cumva, credeam că să fii un om bun, deschis, amabil, iubitor, nu e compatibil cu încrederea în sine care îmi mirosea a îngâmfare. Mare prostie.

Prin urmare, deși pe Dan l-am iubit cam 3 ani, în toți acești ani nu am reușit niciodată să mă ridic la nivelul „pretențiilor lui”. Altele se îmbracă mai bine, mai cool, mai stilat. Eu de ce nu port tocuri mereu?

Și, parcă am și gleznele cam groase… Mai mult, aș putea să merg la sală. Cam astea erau declarațiile lui de iubire.

Mai merită să spun că ajunsesem să nu mai vreau sex întrucât mă simțeam complexată de felul în care arăt? Ajunsesem să cred că sunt de-a dreptul nașpa și că îmi face o favoare că iese cu mine.

În realitate, era singurul lui mecanism de a mă „păstra”. Nu era un tip care fizic să dea pe spate. Pe mine mă cucerise cu umorul și pentru că era un băiat isteț.

Era conștient că sunt mai atractivă decât el, iar nesiguranțele lui și le-a manifestat pe mine. Mi-a întărit și mie nesiguranțele. Eram disfuncționali, iar pentru mine o relație toxică.

 

See Also

Vor exista mereu altele mai frumoase

Relațiile de iubire în care am primit critici au continuat. În total, au fost trei. După cele trei, în depresie, am decis să rămân singură. Să mă cunosc mai bine și să mă evaluez eu cât de frumoasă, înaltă, stilată sau mai știu eu cum sunt.

Mi-am trăit depresia și mi-am vindecat rănile. Cu terapie. Acolo am făcut primii pași spre mine.

Nu m-a transformat ca prin magie, dar mi-a dat câteva instrumente pe care încă le folosesc. Imaginea mea de sine, nu depinde de nimeni.

Iar când am învățat să îmi fie bine singură, să nu mai caut cu înfrigurare să fiu iubită ci să accept iubirea, atunci când apare, din simplul motiv că o merit, dar mai ales când am învățat eu să mă iubesc, jocul s-a schimbat radical.

Mereu vor fi ambele mai frumoase, mai altfel. Comparațiile nu ajută. Suntem milioane și miliarde. Atunci când mă raportez la mine, o fac ținând cont de mine. Și de trecutul meu. Ori, prin comparație, acum chiar sunt mult mai mișto.

Foto: shutterstock.com

 

Abonează-te la newsletter!

Abonează-te la newsletter!

Primește săptămânal resurse prin intermediul e-mail-ului!

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top