Citești
Fac totul pentru ea, dar soția mea nu mă iubește. Nici pe copiii noștri.

Fac totul pentru ea, dar soția mea nu mă iubește. Nici pe copiii noștri.

Am cunoscut-o când era tânără și provine dintr-o familie cu probleme. Nu m-a interesat nimic, am iubit-o din prima clipă și încă o iubesc. Avem trei copii frumoși împreună, dar soția mea nu mă iubește. Din păcate… nici pe fetele noastre.

Citește și:

Mi-am părăsit nevasta după 20 de ani de căsnicie

Am avut o căsnicie bună pentru că nu l-am iubit niciodată

Am iubit-o de cum am văzut-o

Pe Andreea am cunoscut-o când avea 25 de ani. Eu aveam 38. De cum am văzut-o mi s-a părut cea mai frumoasă femeie. Eram pur și simplu fascinat de ea. Am făcut tot posibilul să accepte o întâlnire cu mine și am reușit.

Apoi, am făcut din nou tot posibilul pentru a o câștiga. Dețin o companie cunoscută, financiar pot spune că sunt mai mult decât mulțumit de realizările mele.

Nu sunt un om căruia să îi placă să se afișeze în public, însă. Da, cunosc cercurile de oameni de același nivel, dar nu îmi place să fiu în vizorul publicului.

A fost prima dată când am pus totul pe tavă în fața unei femei. După câteva întâlniri nu îmi doream altceva decât să îi ofer ei totul. Mai exact, să împart totul cu ea.

Andreea vine dintr-o familie modestă. Asta nu mă interesa deloc. Din păcate, în familia ei, problema majoră era alcoolismul. Ambii părinți alcoolici, tată violent fizic, mamă care atunci când nu avea bani de alcool încerca să bea inclusiv parfum. O poveste groaznică și extrem de tristă.

Nu înțelegeam cum o fată atât de frumoasă și de reținută (vorbea puțin, părea timidă) să aibă ghinion cu ambii părinți.

Am realizat și eu ce bine e să fii crescut într-o familie iubitoare. Nici părinții mei nu au avut mari posibilități financiare. Trăiam decent și cam atât. În schimb m-au iubit și au făcut tot posibilul ca eu să reușesc în viață.

Cu Andreea știam că mă voi căsători încă după prima lună de relație. Ceea ce s-a și întâmplat șapte luni mai târziu. Am plecat în luna de miere în Maldive, iar la întoarcere am rugat-o să îmi spună cum i-ar plăcea să arate casa noastră.

Voiam o casă mai mare. Îmi doream copii cu ea mai mult decât orice. Era încântată, dar mi-am spus că trecutul ei și-a pus amprenta asupra felului de a fi și a reacțiilor.

Uneori, simțeam că ceva o deranjează, dar nu îmi puteam da seama ce anume. Am rugat-o doar să îmi spună ce își dorește pentru că mă voi ocupa eu de tot.

Voiam să știe că se poate baza pe mine. Că viața ei va fi altfel. Că se poate rupe de tot ce a fost. Voiam să o fac fericită. Totuși… nu părea.

 

Problemele au început curând

Suntem căsătoriți de opt ani și avem trei copiii împreună, iar eu mă simt ultimul nenorocit. Opt ani în care am încercat să îmi fac nevasta fericită cu orice preț. Încă nu știu care este prețul pe care îl am de plătit.

O iubesc, nu vreau ca povestea mea să pară clișeul etern cu fata săracă și băiatul cu bani. Sunt un bărbat care arată bine, educat și extrem de îndrăgostit de soția lui. Nu cred în caste. Credeam însă mai mult în iubire.

Poate este evident felul meu de a fi.. sunt retras, nu mă afișez prea des, nu mă comport ostentativ și nu am mulți prieteni cu care să socializez. Am pus mereu familia pe primul loc.

Da, este adevărat, munca îmi ocupă și ea o mare parte din timp, dar renunț la orice pentru familia mea.

Problemele noastre au început la scurt timp după ce ne-am căsătorit. Dacă voiam să vorbesc cu Andreea să îmi spună de ce e supărată, se supăra și mai tare. Îmi spunea că mă aștept să râdă și să mă distreze. Mă acuza că sunt nemulțumit cu ea.

Certuri aiurea, fără noimă, fără să înțeleg ceva din ele. Ajungeam să mă scuz că mă interesa starea ei. Încă o fac… Apoi se plictisea acasă.

Aveam deja un copil când am realizat că vocația ei nu este chiar de casnică. Nu lucra când am cunoscut-o și avusese puține joburi până atunci.

I-am propus să stăm de vorbă și să îmi spună ce și-ar dori să facă. Am reînscris-o la facultatea pe care o abandonase (ASE). Am angajat bonă full-time pentru fiica noastră și i-am spus Andreei că nu îmi doresc să o țin închisă în casă crescând copii.

Nu vreau acum să par malițios, dar a luat prea în serios discuția aceasta. Nu se mai ocupa deloc de fiica noastră.

După ce a absolvit facultatea, a rămas iar însărcinată. I-am promis că o voi ajuta să înceapă o afacere a ei, diferită de a mea (ca să nu simtă că lucrează pentru mine). Eu eram în al nouălea cer că voi avea un nou copil. Andreea era supărată că își va strica silueta. Nu era cazul… arăta senzațional și după primul copil.

În perioada în care a stat acasă am găsit întâmplător pe calculatorul ei mesajele pe care le schimba cu un prieten.

Se plângea că trebuie să îmi facă copii. Că viața bună vine cu un preț. Că nu o iubesc și nu îmi pasă decât să am moștenitori. Că pun presiune pe ea să facă mai multe, pentru că altfel îmi e rușine cu ea. Am fost șocat.

Asta era percepția pe care soția mea o avea despre mine. Am avut o discuție cu ea în seara aceea. Evident, după ce a urlat la mine că o spionez.

Am întrebat-o un singur lucru: tu ce îți dorești? Răspunsul a venit sec: să mă lași dracului în pace! Mi-a spus că dețin destule proprietăți și nu am niciun drept să pretind mai multe de la ea.

 

Am încercat și terapie…

Andreei îi place shoppingul. Ca oricărei femei. Am încercat să o recuceresc cu cadouri. Poate e superficial, dar tandrețea nu mergea. Sau era deja… depășită.

Am văzut-o răsfoind o revistă pentru femei și cum stă mai mult la o reclamă. Îi plăcea rochia. I-am comandat-o fără să știe, ca o surpiză. Urma să mergem la un salon auto important și mă gândeam că i-ar plăcea ținuta. I-a plăcut rochia, dar s-a îmbrăcat cu altceva, nu a fost taman impresionată.

See Also

Deja mă obișnuisem. Oricum, nu conta. Surpiza mea era mai mare de atât. Până la salonul auto ne-am certat tot drumul. Că s-a săturat să aibă grijă de copii. Că vrea să se ocupe de afacerea pe care o pornise.

I-am spus că e ok și așa, dar că și copiii au nevoie de ea. S-a enervat și a urlat la mine că ea nu e menajeră. Am ajuns la salon fără niciun chef. Nici surpriza nu mai conta. Oricum, am făcut-o.

Să spunem că era o mașină de lux, ultimul model, care o aștepta la ieșirea din salon. Toată lumea o admira înăuntru, iar ea putea să o conducă începând din acea seară.

A fost (după mult timp) entuziasmată. Dar nu a vrut să ne întoarcem împreună. Mi-a zis că vrea să meargă singură cu noua ei mașină. A mers. A venit acasă dimineața. Eram deja disperat. Mai contează scandalul? Nu.

Pregăteam copiii pentru o excursie când am auzit-o vorbind la telefon în timp ce trecea pe hol. Spunea în șoaptă „la dracu, bine că am trei zile de liniște, fără ăștia”. Copiii plecau cu mine, ea nu voia să vină. Că avea treabă la firmă.

Am zis ok. M-a durut, dar am plecat doar eu cu ei. Nu ne-am auzit trei zile pentru că nu avea chef să răspundă la telefon. Am schimbat doar mesaje. Nu a vorbit nici cu copiii. Că erau bine, doar erau cu mine…

Între timp, contabilul firmei ei, angajat de mine, m-a anunțat că e aproape de faliment. I-am spus că nu e nicio problemă, acopăr eu datoriile și redresăm. M-am destabilizat eu puțin, dar am salvat afacerea ei.

După ce am rezolvat problema, i-am spus Andreei că o ajut să schimbe strategia ca să nu mai ajungă în situația asta. Urlete, țipete și injurii. Că mă dau mare și deștept, că vreau să o fac de râs în fața angajaților, că nu îi las niciun pic de independență, că sunt obsedat de control…

Așa că acum acopăr lipsurile împreună cu contabilul ei și nu îi mai spun nimic. Deja avem și al treilea copil. Relațiile dintre noi sunt din ce în ce mai proaste.

Am început să fac terapie, pentru că vreau să găsesc o soluție. Vreau să știu dacă eu sunt problema.

Dacă, fără să îmi dau seama sau să vreau, fac mai mult rău decât bine. Vreau să îmi salvez cuplul și familia. Repet, îmi iubesc foarte mult soția. Dar am impresia că ea doar mă tolerează.

Nu vreau sfaturi, nici analize. Dar sunt uimit când mă gândesc că din punctul meu de vedere am făcut tot ce puteam pentru ca lucrurile să meargă… și nu merg.

Soția mea e tăcută și retrasă, dar așa era și când am cunoscut-o. Acum însă e și agresivă cu mine. Și orice aș face, nu e prea apropiată de copii.

Să aibă legătură cu trecutul ei? Nu știu. Dar de ce refuzi să fii fericit? Am învățat că asta, totuși, nu depinde doar de mine. Chiar și așa… eu voi încerca în continuare.

NOTA REDACȚIEI: Publicăm aceste confesiuni de la cititorii noștri sub protecția anonimatului, schimbând numele și deseori și inițialele numelor. Invităm la un limbaj civilizat în comentarii, și la lipsa etichetelor și a judecăților morale. Vrem să evidențiem că experiențele umane sunt complexe și că nu există alb și negru, că deseori situația duce la o un comportament sau altul. Le mulțumim celor care au acceptat să povestească.

Foto: shutterstock.com

Abonează-te la newsletter!

Abonează-te la newsletter!

Primește săptămânal resurse prin intermediul e-mail-ului!

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top