Now Reading
Mama m-a bătut toată copilăria şi adolescenţa. Azi sunt anxios şi încrederea în mine e praf

Mama m-a bătut toată copilăria şi adolescenţa. Azi sunt anxios şi încrederea în mine e praf

Am fost un copil dorit, cel puţin aşa spune mama. Însă ea m-a bătut toată copilăria… Avusese mai multe avorturi spontane înainte de a mă avea pe mine, apoi, când am venit eu pe lume, spune că s-a bucurat enorm. Cu toate astea, nu ştiu cum şi-a manifestat iubirea, pentru că eu nu am simţit-o niciodată.

 

Mama şi tata vin dintr-un sat mic din Oltenia. Au ajuns la Bucureşti şi s-au descurcat ei cumva pe vremea lui Ceauşescu, au strâns nişte bani pe care voiau să îi lase copiilor, adică mie. Ce să zic, azi am bani, dar sufleteşte sunt distrus.

Mama m-a educat cum a ştiut ea, adică plesnindu-mă cu ce apuca. De la palme la nuiele culese din parc. Tata era şi el pe acolo, dar nu intervenea.

Mama era autoritatea în casă la noi. Ea s-a impus, tata a fost mereu în umbră, doar ştia de metodele ei. Însă nu a intervenit niciodată să mă apere.

 

Mama spunea mereu că pentru a ajunge departe, copiii trebuie bătuţi

Că aşa a fost şi cu ea. Trebuia să fiu un elev de nota 10 mereu. Şi am fost. Mereu îmi era frică să vin acasă cu o notă mai mica de 10.

Pentru ea mereu era important rezultatul. Mă compara cu ceilalţi colegi ai mei sau verişori din familie.

Îmi spunea că dacă nu sunt la fel de bun ca ei voi ajunge pe stradă. Mi-a reproșat mereu că ea şi cu tata au renunțat la concedii ca să mă crească pe mine, că eu niciodată nu am fost deajuns de bun să fiu la așteptările lor.

Orice înclinație artistică mi-a tăiat-o de la rădăcină. Eu mereu am fost atras de desen. Ea nu voia să audă…

În școală mă chinuiam să învăţ orice, chestii pe care nici nu le pricepeam, le învăţam mecanic, doar ca să iau nota care trebuia. Am crescut cu teroarea de mama în fiecare fibră a corpului.

 

Mă bătea preventiv. Că era spre binele meu

La 15 ani am fugit de acasă, am stat câteva zile la un coleg. O profesoară m-a luat la ea dar în final a fost nevoie să mă întorc în căminul parental. Mama mă găsise cu poliţia şi a ameninţat-o pe profesoara mea. Am mai fugit o dată, şi la fel.

Mă bătea de când eram mic, cu o furie pe care nu am mai văzut-o la altcineva. Mă izbea de toţi pereţii, la un moment dat mi-a spart şi nasul. M-a dus la medic şi a spus că m-am bătut pe maidan cu nişte ţigani.

Am întrebat-o mai târziu de ce mă lovea cu aşa o sete. A spus că nu se înțelegea cu mine și nu avea altă soluție decât să mă bată. Că era spre binele meu să mă bată… Mă bătea preventiv, adică. Că ştiu eu de ce… Din nimic.

Îmi amintesc frica pe care o simțeam în copilărie. Am rămas cu sentimentul că nu sunt destul de bun, că orice aș face nu e de ajuns. Că orice notă iau nu e destul, că trebuie să iau nota 11, că trebuie să ajung foarte sus şi degeaba, tot nu e destul pentru ea, pentru mine, pentru nimeni…

Tata vine şi el dintr-o familie disfuncțională, el nu vorbește niciodată despre familia lui din Ardeal.  Toți din familia lui au murit de boli legate de alcool.

 

Citește și:

Autoritatea corectă față de copii

Educația copiilor fără bătaie și pedepse

 

El a plecat de acasă și nu a mai vorbit cu ei după ce a venit la București. Și mama și tata erau câte 10 fraţi în familie. Fiind mulți, era competiție acerbă între ei.

Eu trebuia să merg la școală și să iau note bune, şi să ajung cât mai sus, ca să depășesc condiția lor socială. Eu eram dator să fac mereu mai mult. Mai mult decât au făcut ei când au venit la Bucureşti, mai mult, mai mult…

Cum spuneam, aveam înclinaţii artistice. Îmi plăcea să desenez. Îmi plăcea, pe la 16 ani, de o fată care şi ea era talentată la desen.

Când ne-a prins vorbind la telefon într-o zi, mama m-a snopit în bătaie, că nu mă ţin de carte, că sunt un bagabont, că umblu cu fetele şi voi ajunge un ratat. Evident, colega mea s-a îndepărtat de un timorat ca mine. S-a speriat şi ea, ce să facă…

La câteva luni după, am avut o relaţie scurtă cu un băiat mai mare, şi am realizat că sunt bisexual. Mama nu putea să afle aşa ceva, pentru că mă omora în bătaie dacă afla. Deci am făcut tot ce am putut ca să nu afle.

See Also

Minciuna în care am trait un an de zile cu el mă solicita enorm. Dar era singura soluţie, să o mint. Nu era nicio punte de comunicare cu familia, cum să le spun așa ceva?

 

Mama a subminat orice efort al meu de a face ceva pentru mine

Îmi plăcea să desenez? Mi-a aruncat creioanele (cumpărate de mine, din banii câştigaţi la împărţirea de fluturaşi la metrou), şi m-a plesnit ca să îmi iasă din cap fumurile de artist.

Îmi plăcea să merg la atletism, la şcoală? Mi-a scos ea o scutire de sport, să nu mai fac sport deloc.

Îmi plăcea să împart fluturaşi, să câştig ceva bani? La ce îmi trebuie mine bani? Nu am destui? Să învăţ ca să ajung să preiau spălătoria auto a lui tata… şi gata.

Am rămas cu sechele grave din relaţia cu mama. Sunt deprimat tot timpul. Când sună telefonul mă sperii că ar putea să fie ea.

Am ajuns să cred că mă voi simţi mai liniştit numai dacă ea se îmbolnăveşte datorită bătrâneţii şi devine neputincioasă. Dar şi atunci va fi nevoie să am grijă de ea şi ea tot va şti să mă facă să mă simt vinovat de ceva.

Mă simt vinovat de orice în prezenţa ei. Că e bolnavă, că e singură şi nu are companie (nu a avut niciodată prietene), că e vreme urâtă afară. Mama e mereu ţâfnoasă.

Mă dezechilibtrează timp de câteva zile orice conversaţie cu ea. Încrederea mea în mine e zero. Cu toate că am reușit să mă mai repar, deşi sunt mai mereu anxios.

Acum am o relaţie cu o femeie, şi ea e foarte liniştitoare pentru mine. Dar mi-e teamă că o voi sabota eu, căci devin imposibil, trist, iritabil, defect… cred că mă voi vindeca doar atunci când mama nu va mai fi.

 

Foto: 123rf.com

 

Abonează-te la newsletter!

Abonează-te la newsletter!

Primește săptămânal resurse prin intermediul e-mail-ului!

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top