Citești
Am scăpat de familie şi de regimul Ceauşescu. Dar trauma încă doare…

Am scăpat de familie şi de regimul Ceauşescu. Dar trauma încă doare…

Regimul Ceauşescu a distrus vieţi. S-a băgat până în cele mai intime cotloane ale familiei, a distrus oameni. Trauma nu poate fi negată şi deseori ea e vizibilă decenii mai târziu. Iată povestea unui cititor care doreşte să rămână anonim.

 

Citește și:

Mama m-a bătut toată copilăria şi adolescenţa. Azi sunt anxios şi încrederea în mine e praf

Am făcut depresie la 29 de ani şi am aflat că nu e despre tristeţe, ci depre confuzie şi anhedonie, lipsa oricărei plăceri…

Am plecat din România în 1988, prin RFG. Făcusem un doctorat la ruşi în chimie organică şi în România nu îmi găseam locul. Vorbeam rusa şi franceza. Cercetarea în vremea lui Ceauşescu era o glumă.

Lucram toţi pe nişte compuşi din epoca de piatră, cu tehnologie tot de atunci. Soţia mea era azeră şi am venit în România după ce am terminat doctoratul împreună.

Ne-am cunoscut la Moscova. Ea se simţea cu totul străină aici, nu vorbea decât rusa, mama nu o plăcea deloc, spunea că nu e gospodină, că e murdară, că nu se înţelege cu ea, etc.

Mama a fost mereu şefa. Ea ne dicta cu ce să ne încălţăm şi îmbrăcăm eu şi sora mea mai mică. Cu cine să ne vedem şi cu cine nu.

Tata era cadru de vârf în Partidul Comunist dar acasă el era cantitate neglijabilă. Cred că îi era frică de ea. Mama l-a pârât  la Partid la un moment dat pentru a se răzbuna pe el că i-a făcut ochi dulci unei vecine.

A găsit mama ceva cu care să îl şantajeze pe tata şi să îl facă obedient. Aşa era mama, o forţă a naturii, oarbă în furiile ei.

 

Sora mea ca o Cosânzeană

Sora mea mai mică, Mina, era o frumuseţe. Avea înclinaţii artistice şi a făcut Conservatorul. A ajuns una din cele mai bune violoniste, cânta şi la pian.

În anii 70 aşa ceva era foarte apreciat şi băieţii roiau în jurul ei. Era blondă cu nişte ochi albaştri minunaţi, timidă şi tăcută.

Mama nu a lăsat-o să se întâlnească cu nici unul până pe la vârsta de 24 de ani. Când a lăsat-o în final să se vadă cu cineva, nu a lăsat-o să se mărite cu respectivul.  După părerea mamei, el era prea sărac.

De parcă cineva era bogat în vremea lui Ceauşescu… Mina a înghiţit găluşca şi s-a despăţit de băiat. Nu se mai vedea cu nimeni, stătea în casă şi cânta la vioară şi la pian şi fuma.

Asta e imaginea pe care am păstrat-o despre ea. Cu ţigara aprinsă în scumieră, la pian. Interpreta jazz.

Soţia mea a venit cu ideea de a fugi în vest. Ea avea o mătuşă în Germania Federală. Mătuşa respectivă ne trimitea odată pe an cadouri de genul blugi, un castofon, vinuri. Eu ştiam că nu va fi uşor, dar pe de altă parte, ce să facem aici…

În 85 a luat ea decizia şi am plecat amândoi. Doar că sa văd cum pe aeroport mă aştepta Securitatea.

M-au arestat pe motiv că am vorbit regimul de rău la o perecere. Nu mai conta adevărul, adevărul le era indiferent, aveau nevoie de un motiv să mă aresteze. Eu nici măcar nu mergeam la petreceri şi nu aveam cu nimeni conversaţii politice, ştiam riscul.

 

Partidul ştia ce îi place nevestei tale…

Am locuit cu domiciliu forţat timp de 10 luni în Cotroceni. Pe soţia mea au lăsat-o să plece. Ea avea paşaport rusesc, era privilegiată. Şi cred că voiau să scape de ea.

Îl cunoşteam deja pe securistul alocat mie. Uneori urca până la mine în apartament şi beam împreună câte un pahar de whisky. Era un tip de treabă, nu voia să îmi facă necazuri.

Era un băiat de la ţară angajat la Securitate ca să aibă un rost la oraş şi să poată pleca din satul lui unde maică-sa şi taică-su mai aveau 10 guri de hrănit.

Îi plăcea să îi povestesc chestii despre chimie. El a fost cel care m-a ajutat să îmi recapăt paşaportul şi, prin relaţii de ale mătuşii soţiei mele am plecat peste un an.

 

Am plecat fără să privesc înapoi

Am lăsat în urmă un tată pensionar la 40 şi ceva de ani, o mamă în putere şi din ce în ce mai acrită şi o soră tot mai depresivă.

Tata nu mai interacţiona cu familia, din când în când o vizita pe sor-mea şi parcă îşi cerea iertare că nu poate face mai mult pentru fericirea ei.

Tata a fost un om bun. Era un aromân de treabă, cu familia provenită din nordul Greciei, oameni care au avut turme de oi şi negoţuri.

Au venit în anii ʻ20 în România, atunci când în România parcă se arăta soarele economic. Dar familia s-a risipit şi el a devenit soldat.

Pentru că era capabil, a ajuns la structurile de vârf în Partid. El nu a făcut rău nimănui, asta ştiu sigur. Însă Partidul a ştiut cum să îmi facă mie rău.

Pentru cei care nu cunosc nimic despre acea perioadă a României, aflaţi că Partidul avea talentul de a şti orice despre tine. Se băgau în viaţa ta personal, în patul tău.

Amicul meu securist ştia ce prăjituri prefer nevastă-mea. Nu l-am întrebat dacă ştie şi ce preferinţe sexuale are, că  probabil mi-ar fi răspuns că da, ştie…

 

Regimul Ceauşescu a distrus-o pe sor-mea.

După plecarea mea a început ancheta. Cum am plecat? De ce? Cum am scăpat vigilenţei? Ce ştia ea? Ce ştiau părinţii mei? Toată familia a fost anchetată. Şi tata, şi mama.

Ei nu ştiau mare lucru, pentru că nu le spusesem că vreau să fug. Erau la fel de neştiutori. Dar Mina ştia.

Ea ştiuse de la început şi la ea ajunseseră scrisorile de la nevastă-mea, ca să nu ajungă pe mâna Securităţii dacă erau adresate mie. Mina a fost complicea mea. Şi a plătit preţul, pentru că a fost anchetată, persecutată.

Primea telefoane noaptea şi nu vorbea nimeni. În scurt timp, a luat-o razna. A avut primele simptome de schizofrenie la doi ani după plecarea mea.

Mama nu admitea că are sor-mea ceva, acum o bătea la cap să se mărite. Ea auzea voci care îi spuneau să fugă din ţară.

 

Sora mea cea tragică

Nu a primit niciodată un tratament adecvat şi starea ei s-a agravat. Mama nu credea că are ceva, îi spunea mereu că bate câmpii. Ea a fost adevărata victimă a tuturor. A familiei, a regimului şi a mea.

Azi mă simt vinovat că nu am făcut mai mult pentru ea. Poate că a plătit preţul pentru mine. Azi locuiesc în UK şi lucrez la un institut de cercetare a chimiei şi biologiei marine. Viaţa mea s-a aranjat.

Am divorţat de soţia mea, dar avem un copil împreună, care e reuşit şi fericit, sunt acum cu o altă femeie şi îmi este bine. Dar noaptea, uneori, am coşmaruri.

O visez pe Mina aşa cum era la 20 de ani, tânără, luminoasă. Apoi o visez aşa cum am văzut-o în ʻ93, cu tenul ars de atâtea ţigări, aproape nemaivorbind deloc, plonjată în lumea ei, alcoolică, nemâncată de zile în şir. Mi-a rupt inima.

Am reuşit să o internez într-un cămin spital unde măcar are parte de tratament. Mama a îmbolnăvit-o, regimul la fel.

Mă bucur că măcar am putut să o scap de familia noastră de nebuni. A murit acum cinci ani. Mi s-au recativat şi mai şi coşmarurile, trauma.

 

Trauma nu trece niciodată

Ce vreau să spun cu poveste asta? Nici eu nu ştiu. Poate că vreau să îmi potolesc mustrările de conştiinţă. Să liniştesc trauma.

Poate că vreau să le spun inconştienţilor care regretă regimul comunist că acesta a fost o mizerie. O absolută mizerie.

Poate că vreau să îmi dau seama dacă avem vreodată realmente control asurpa vieţilor noastre, şi dacă vreodată putem să îi salvăm pe cei pe care îi iubim. Eu cred că nu.

Poate că condiţia umană e uneori atât de tragică încât singurul lucru pe care îl poţi face e să te ierţi pentru că nu ai putut mai mult. Şi să te bucuri că te-ai salvat pe tine însuţi măcar…

 

NOTA REDACȚIEI: Publicăm aceste confesiuni de la cititorii noștri sub protecția anonimatului, schimbând numele și deseori și inițialele numelor. Invităm la un limbaj civilizat în comentarii, și la lipsa etichetelor și a judecăților morale. Vrem să evidențiem că experiențele umane sunt complexe și că nu există alb și negru, că deseori situația duce la o un comportament sau altul. Le mulțumim celor care au acceptat să povestească.

Foto: shutterstock.com

Abonează-te la newsletter!

Abonează-te la newsletter!

Primește săptămânal resurse prin intermediul e-mail-ului!

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top