Now Reading
3 din 5 angajați consideră că își pot găsi un job mai bun în mai puțin de 3 luni

3 din 5 angajați consideră că își pot găsi un job mai bun în mai puțin de 3 luni

Află în cât timp consideră românii că își pot găsi un job mai bun.

 

Aproape 62% dintre angajați cred că își pot găsi un nou job în mai puțin de trei luni dacă ar decide să facă o schimbare în carieră, arată un studiu realizat de eJobs.

În același timp, 55% dintre respondenți au spus că-și actualizează constant CV-ul pentru a-și crește șansele să găsească locul de muncă.

22,9% din angajații care au participat la sondajul eJobs se declară foarte optimiști privind perspectivele profesionale, considerând că își pot schimba job-ul în mai puțin de o lună, iar 38,6% spun că le-ar lua între o lună și trei luni să-și găsească un nou job.

Alți 19,8%  sunt de părere că acest proces ar dura între trei și șase luni, iar 18,7% dintre participații la studiu cred că această schimbare le-ar putea lua peste șase luni.

În condițiile în care tot mai multe companii vânează talente și se întâmplă des să abordeze potențiali candidați care nu sunt în mod neapărat în căutarea unui alt loc de muncă, 55% dintre participanții la studiul eJobs au spus că își actualizează permanent CV-ul cu noile abilități și rezultate profesionale, pentru a fi relevanți în cazul în care o potențială companie angajatoare ajunge să le vadă profilul.

În același timp, 25,4% dintre respondenți își modifică CV-ul doar atunci când caută activ un nou job, iar 18,3% dintre ei își adaptează CV-ul în funcție de jobul pentru care aplică.

88% dintre respondenți spun că folosesc platformele de recrutare atunci când caută un job, iar site-urile companiilor vizate sunt a doua sursă menționată (circa 38% dintre respondenți).

Printre cele mai populare surse utilizate de cei care pândesc un job mai bun sunt recomandările (35,5%), târgurile de joburi (19,8%) și grupurile din platformele de socializare (16,8%).

 

Procesul de recrutare din perspectiva angajaților

Majoritatea angajaților români participanți la sondajul eJobs consideră important ca un anunț de recrutare să cuprindă responsabilitățile, nivelul de carieră și termenul de valabilitate (80%), să fie și atractiv și specific brandului de companie (65,5%), dar să includă și informații despre beneficiile acordate (58%).

De asemenea, la primul interviu candidații și-ar dori să le afle atribuțiile pentru poziția vizată (88%), programul de lucru și dacă există flexibilitate din partea companiei (79%), salariul și beneficiile extra salariale (77%), dar și care ar fi oportunitățile de promovare din cadrul companiei (62%).

 

Citește mai departe aici.

 

Foto: shutterstock.com

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top