Now Reading
5 alimente care ajută la calmarea anxietății provocate de stres

5 alimente care ajută la calmarea anxietății provocate de stres

Oamenii de știință au început abia recent să studieze legătura dintre alimentație și creier, însă descoperirile lor ne pot ajuta să ne simțim mai bine doar mâncând alimentele potrivite.

„Creierul nostru are nevoie de alimente care să ne dea energie și nutrienți. Deficiențele nutriționale pot afecta funcțiile creierului și pot schimba compoziția chimică a acestuia, precum și formarea neurotransmițătorilor”, spune nutriționistul Melissa Reagan Brunetti, într-un interviu pentru Reader’s Digest. Neurotransmitatorii sunt substanțe chimice din sistemul nervos, prin care se face transmiterea impulsurilor nervoase în sinapse. Când apare un dezechilibru la nivelul neurotransmițătorilor, neuronii nu mai comunică între ei la fel de eficient, iar creierul nu mai reușește să comunice la fel de bine cu restul corpului. Dezechilibrele apar în mod special la persoanele care se află în mod constant sub stres. De aceea, există o legătură între alimentație și ameliorarea stresului, dar și a anxietății provocate de acesta. Iată care sunt cele mai bune alimente pentru a reduce aceste stări și a-ți recăpăta starea de bine:

Superalimentul considerat inamicul numărul 1 al stresului și al depresiei

Chlorella este pe lista superalimentelor, datorită conținutului său de vitamina B12, într-o formă care se absoarbe ușor, dar și pentru că este un chelator natural, care ajută la detoxifierea organismului. Efectul său este atât de puternic încât este folosită și la intoxicațiile cu metale grele, precum aluminiu, plumb sau mercur. Particule din aceste metale grele se regăsesc și în aerul pe care îl respirăm zilnic, în apă sau în produsele cosmetice. Spre deosebire de alți compuși, aceste metale se pot acumula în țesuturi și pot afecta întreg sistemul nervos, ducând la o stare de irascibilitate, instabilitate emoțională, depresie, stres și anxietate.

Probabil ai auzit deja despre spirulină și efectele sale benefice asupra organismului. Ei bine, dacă citești aceste informații uimitoare despre chlorella îți vei da seama că această algă miraculoasă nu ar trebui să îți lipsească din alimentație.

Probioticele, calea spre un organism echilibrat

Când te gândești la probiotice, te gândești la echilibrul florei intestinale și la o digestie ușoară. Însă studii recente arată că probioticele, pe care le găsim în produse fermentate, precum iaurt sau chefir, au rezultate și în calmarea anxietății. „Bacteriile din stomac sunt benefice pentru formarea unor neurotransmițători precum hormonii fericirii (serotonină și dopamină), care îți influențează starea de spirit. Aceste bacterii au o legătură directă cu creierul și cu sistemul imunitar, așa că un echilibru al florei bacteriene poate avea un impact pozitiv asupra creierului”, afirmă Brunetti.

Pentru a include probioticele în alimentația ta este suficient să consumi iaurturi sau să apelezi la un supliment alimentar cu probiotice, la fel de eficient. Și murăturile conțin probiotice, așa că, dacă lactatele nu sunt preferatele tale, ai o alternativă.

Ciocolata neagră, cel mai bun înlocuitor pentru cafea

Există persoane care nu își pot începe ziua fără o cană mare de cafea. Însă cofeina înrăutățește dramatic anxietatea, prin creșterea pulsului, a tensiunii și a temperaturii corpului. Potrivit unui studiu al Universității din Michigan, cafeaua poate avea efecte adverse precum neliniște, transpirații reci sau tremor. Iar o cercetare a oamenilor de știință brazilieni a demonstrat că persoanele care suferă de anxietate au un risc crescut de a face atacuri de panică, atunci când beau cafea.

De asemenea, cafeaua încetinește fluxul sangvin spre creier cu 27% și poate cauza insomnii. Dacă te confrunți cu stări de anxietate, este bine să îți limitezi pe cât posibil consumul de cafea, de băuturi energizante sau de ceai negru. Îți poți lua însă doza de energie din ciocolata neagră. Aceasta conține și ea cofeină, însă are un conținut însemnat de magneziu, care are un efect de calmare asupra sistemului nervos. Două pătrățele de ciocolată neagră nu îți vor provoca reacții negative și, în plus, au capacitatea de a îți oferi un boost de energie, atunci când ai nevoie.

Semințele de dovleac, snacks-ul ideal la serviciu

Dacă simți nevoia să ronțăi ceva între mese, semințele de dovleac sunt o alegere excelentă, pentru că au capacitatea de a-ți reduce stările de anxietate. Aceste semințe sunt bogate în zinc, mineralul supranumit „antidepresiv natural”. Cantitățile normale de zinc și cupru din organism sunt esențiale pentru menținerea echilibrului la nivelul creierului. Mai multe cercetări medicale au arătat că atunci când există o proporție dezechilibrată de zinc și cupru, se intensifică anxietatea, depresia și alte tulburări. Zincul se găsește în cantități mari și în scoici, carne de vită, fructe de mare și semințe de in.

Renunță la alcool, zahăr și semipreparate

Dulciurile, alcoolul și produsele semipreparate au efecte negative asupra sistemului nervos. Un studiu al Universității Columbia realizat pe femei a descoperit că persoanele care consumă zahăr și carbohidrați zilnic au un risc crescut de depresie și tulburări comportamentale. Același lucru l-a descoperit și un studiu al cercetătorilor din Marea Britanie, însă cercetarea a vizat produsele semipreparate și alimentele prăjite în baie de ulei. Iar alcoolul înrăutățește atât stările de depresie, cât și anxietatea, și poate duce la dependență, mai ales în cazul persoanelor care se confruntă cu o tulburare emoțională.

Poți înlocui paharul ocazional de alcool cu ceaiuri de fructe sau cu eleuthero, numit și ginseng siberian. Aceste ceaiuri au capacitatea demonstrată de a scădea nivelul de cortizon din sânge, hormonul stresului, și cresc capacitatea de concentrare, dar și nivelul de energie.

Sursă foto: Shutterstock/Copyright: Marcos Mesa Sam Wordley

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top