Now Reading
5 motive dovedite de știință pentru care trebuie să îți sărbătorești succesul

5 motive dovedite de știință pentru care trebuie să îți sărbătorești succesul

Ne sărbătorim zilele de naștere, Anul Nou, sărbătorile religioase, însă de prea puține ori celebrăm așa cum se cuvine propriile noastre reușite profesionale sau din viața personală. Însă studiile ne arată de ce acest lucru este greșit și de ce ar trebui să ne bucurăm mai des de micile victorii din viață.

Sărbătorirea unui eveniment marchează, de fapt, un moment de tranziție, un pas în față, o nouă treaptă pe scara ascensiunii. Ne ajută să ne desprindem de trecut, să ne gândim la viitor și să ne recompensăm pentru eforturile depuse. De asemenea, sărbătorirea unui eveniment în compania apropiaților ne crește stima de sine și ne ajută să ne clădim încrederea în forțele proprii, spune psihologul Dave Straker.

În momentul în care celebrăm un succes, ne rupem o bucățică de timp pentru a ne bucura din plin de acel lucru, avem timp să procesăm și să îi înțelegem cu adevărat valoarea, dar ne și încărcăm cu energie mentală pentru a face față unei noi provocări. Probabil că atunci când te gândești la cum arată sărbătorirea unui eveniment îți vine în minte o seară relaxată în compania celor dragi, stropită cu o Șampanie Moet & Chandon, o băutură tradițională pentru orice persoană care se respectă și vrea să își ofere o binemeritată recompensă. Tocmai raritatea cu care consumăm șampanie face ca această băutură să fie cea fără de care nu poți marca un eveniment așa cum se cuvinte. Pe lângă tot ce ți-am spus până acum, mai există și alte motive pentru care ar trebui să sărbătorești mai des succesele tale:

Pentru a învăța și a te adapta

Dacă vorbeam despre evenimente ca niște puncte de tranziție, ele sunt mult mai mult decât atât. Când faci bilanțul și tragi linie, îți dai seama, de fapt, cât de mult ai învățat dintr-o experiență, ce a mers bine și ce nu, ce ai face diferit dacă ai avea toate informațiile de acum. Aceste lucruri contribuie la inteligența ta emoțională și te ajută să te cunoști mai bine și să eviți unele greșeli pe viitor sau să aplici de la bun început o strategie cu care știi că nu ai cum să dai greș.

Pentru a-ți dezvolta o mentalitate orientată spre succes

În momentul în care îți sărbătorești succesul, devii automat mult mai conștient de el și înveți să te apreciezi mai mult. Ori, o mare parte din succesul în viață ține de atitudinea cu care pornești la drum, optimismul cu care abordezi o situație și experiența cu care gestionezi lucrurile. Atunci când capeți suficientă încredere în tine și devii conștient de micile victorii, îți dai seama că puține lucruri sunt de neatins, mai ales dacă tu crezi în ele.

Pentru a deveni o persoană mai motivată

Succesul este, poate, cel mai mare factor care ne motivează și ne dă putere și curaj să abordăm situații mai dificile, care în trecut păreau intangibile. Dacă analizezi de unde ai plecat și unde ai ajuns, îți vei da seama că succesul este compus din mici victorii și te vei motiva să tratezi fiecare lucru mărunt cu seriozitate și perseverență.

Pentru a scăpa de stres și a fi mai fericit

Există un motiv pentru care ne simțim atât de bine când sărbătorim un moment sau un eveniment și are legătură cu neurochimicalele eliberate în creier atunci când ne simțim bine. Serotonina, dopamina și endorfinele, cunoscute și sub numele de „hormoni ai fericirii”, sunt eliberate în momentele în care ne simțim bine, iar prezența lor în corp scade nivelul de cortizol din organism, un glucocorticosteroid numit și „hormonul stresului”.

Pentru a ne arăta recunoștința față de cei dragi

Nicio sărbătoare nu este completă fără prezența persoanelor apropiate, care ne iubesc necondiționat, ne susțin și ne încurajează. De aceea, este important să le mulțumim și să ne arătăm recunoștința față de ei, dar să îi facem și parte din victoriile noastre. În plus, ce poate fi mai motivant pentru o persoană decât să vadă că succesul nu este imposibil, nu este doar un concept intangibil? Iar persoanele care îți sunt aproape pot fi inspirate de succesul tău și pot căpăta forțe nebănuite în propria lor cale spre atingerea obiectivelor pe care și le-au propus.

Tu cât de des sărbătorești micile evenimente din viața ta? Cum te-ai simțit atunci când ți-ai celebrat succesul în viața profesională sau în cea personală?

Sursă foto: Shutterstock/Copyright:Rido

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top