Now Reading
BraveCut, o tunsoare care da speranta

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!

BraveCut, o tunsoare care da speranta

Daca iti doresti sa vii in sprijinul femeilor bolnave de cancer, poti purta BraveCut. E o tunsoare-simbol si reprezinta donatia pe care o oferi pacientelor in suferinta.

 

In Romania, peste 50.000 de femei se imbolnavesc anual de cancer. In timpul tratamentului, dupa cum bine stim, odata cu parul, ele isi pierd si increderea. Brusc, lipsa parului inseamna ca problema lor e publica, ca toata lumea stie: oamenii de pe strada, familia si prietenii.

O peruca din par natural ar face o diferenta imensa, insa costul poate ajunge si pana la 1.000 de euro (de trei ori mai mult decat salariul mediu in tara noastra), suma enorma pentru o pacienta care plateste deja mult pentru tratamente.

 

Ai auzit despre donatiile de par?

Fundatia Renasterea a inceput un program prin care sa le ofere acestor femei peruci gratis. Solutia concreta: donatii de par, care scad cu mult costurile de productie pentru peruci.

Cu fiecare lucru bun, exista insa si niste probleme mari:

Nu exista niciun centru de colectare de par in Romania

Saloanele nu sunt instruite sa colecteze parul ramas in urma activitatii zilnice.

Noi purtam din cand in cand o panglica roz in semn de suport pentru pacientele bolnave de cancer, dar nu facem efectiv ceva care ar ajuta: sa tundem o lungime considerabila de par, pentru a face o donatie.

 

Noua panglica roz pe care, daca o porti, ajuti cu adevarat: BraveCut

Daca porti BraveCut, porti mai mult decat o tunsoare. Porti amintirea unui act de curaj.

BraveCut e prima tunsoare-simbol pe care o putem purta tot timpul cu noi, in semn de sprijin pentru pacientele bolnave de cancer.

Parul donat e folosit de Fundatia Renasterea la producerea de peruci. Tunsoarea este usor de recunoscut prin semnatura asimetrica lasata intr-o parte, ca o amintire a gestului bun facut.

 

Ce trebuie sa stii daca vrei sa te tunzi BraveCut

O data, ca ai facut cea mai buna alegere pentru sezonul acesta: o sa ai o tunsoare cu care te poti mandri din mai multe motive.

Apoi, ca e absolut gratis intr-unul dintre cele nu mai putin de 36 de saloane partenere de top – lista lor completa e disponibila aici.

Si, nu in ultimul rand, ca pentru a dona, trebuie sa tunzi minimum 15 centimetri de par – indiferent de culoare, textura sau daca a fost tratat chimic.

 

Cum mai poti ajuta

Primele 15 peruci au fost deja produse si donate. Manopera pentru productia fiecarei peruci costa intre 600-1000 RON, asa ca e mare nevoie de donatii in bani pentru a continua procesul de productie. Acestea se pot face contactand Fundatia pe Facebook  sau la telefon 021 2120212.

 

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!