Citești
Corul Madrigal și Cantus Mundi lansează o nouă ediție a Cursurilor online de Educație muzicală și dirijat coral

Corul Madrigal și Cantus Mundi lansează o nouă ediție a Cursurilor online de Educație muzicală și dirijat coral

Revista Psychologies
Corul-Madrigal-și-Cantus-Mundi-lansează-o-nouă-ediție-a-Cursurilor-online-de-Educație-muzicală-și-dirijat-coral

Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, alături de Programul Național Cantus Mundi anunță lansarea pe 5 februarie a Cursurilor online de instruire în domeniul Educației muzicale și a dirijatului coral – Ediția 2021.

Proiectul se adresează cadrelor didactice (educatori, învățători, profesori etc.), coordonatorilor și dirijorilor de coruri și ansambluri instrumentale, dar și celor care doresc să descopere sau să aprofundeze noțiuni de notație muzicală, tehnică dirijorală, interacțiune pedagogică cu copiii, managementul corurilor, precum și diferite abordări educaționale alternative.

Cursurile sunt organizate sub forma unor sesiuni săptămânale, coordonate de specialiștii Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” și ai Programului Național Cantus Mundi, profesioniști cu o vastă experiență în domeniul muzical, precum și al educației culturale sau managementului coral.

Cursuri_Madrigal_Cantus Mundi

Fiecare sesiune are o structură modulară, formată din 3 cursuri distincte, a câte 50 de minute și se desfășoară în fiecare vineri, între orele 18.00 și 21.00, pe platforma ZOOM.

Noua ediție a Cursurilor online de Educație muzicală și dirijat coral vine în continuarea celor peste 70 de cursuri offline pe care trainerii Corului Madrigal și Cantus Mundi le-au susținut în ultimii ani în toată țara, precum și a celor nu mai puțin de 95 de webinarii desfășurate live online în perioada iulie – decembrie 2020. Ediția 2020 a proiectului de pregătire organizat de Corul Madrigal și Cantus Mundi s-a bucurat de un real interes în comunitățile educaționale și artistice din țară sau internaționale, însumând aproape 10.000 de înscrieri la întâlnirile săptămânale organizate în cele șase luni.

Atât cei peste 3.200 de dirijori înscriși în rețeaua națională Cantus Mundi, cât și persoanele care doresc să se perfecționeze în domeniul educației muzicale și al dirijatului coral pot accesa gratuit aceste cursuri online, în limita locurilor disponibile. Cursurile au o abordare interactivă, cu o componentă practică însemnată, astfel că numărul participanților online pe platforma ZOOMeste limitat.

Înscrierile se fac prin completarea formularului online publicat la adresa https://cantusmundi.ro/ateliere. 

Mai multe detalii despre tematicile cursurilor, traineri și program sunt disponibile pe site-ul Cantus Mundi, secțiunea Ateliere.

Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” este o emblemă a vieții muzicale românești și universale. Din momentul înființării sale, în 1963, de către dirijorul Marin Constantin (1925–2011), Corul Madrigal a susținut peste 4.500 de concerte aplaudate în întreaga lume, impunându-se astfel ca un adevărat „brand de țară”. Este unul dintre etaloanele mondiale ale muzicii corale camerale, cu un repertoriu îndreptat către Renașterea europeană, muzica bizantină și creația contemporană românească și universală.

În noiembrie 2016, Corul Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” a fost recunoscut oficial ca Ambasador al Libertăţii, Speranţei şi Păcii, primind premiul „Jean Nussbaum and Eleanor Roosevelt” la Palatul Naţiunilor Unite din Geneva, în cadrul Summit-ului Global de Religie, Pace şi Securitate. Anul acesta, Madrigal împlinește 58 de ani de activitate neîntreruptă, fiind unul dintre cele mai longevive ansambluri corale.

Programul Național Cantus Mundi este cel mai mare program de integrare socială prin muzică din România, inițiat de reputatul dirijor Ion Marin și derulat cu implicarea membrilor Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”.

După peste 9 ani de activitate, Programul reunește sub umbrela sa peste 1.660 de coruri. Aproape 60.000 de copii și tineri, alături de dirijorii lor, participă la promovarea cântului coral pe întreg cuprinsul țării, depășind barierele legate de etnie, condiție socială și capacități fizice sau psihice, construind astfel nuclee culturale complexe, atât de necesare pentru revitalizarea societății noastre.

Abonează-te la newsletter!

Abonează-te la newsletter!

Primește săptămânal resurse prin intermediul e-mail-ului!

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!

Vezi comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top