CItesti acum
Dana Savuică și destinațiile ei de vis

Dana Savuică și destinațiile ei de vis

Dana Savuică și destinațiile ei de vis - Dana Savuica imbracata in alb pe o plaja la apus

Dana Savuică, fost top model și prezentator TV, o femeie stăpână pe viața și care își dorește să facă din călătorie a doua ei meserie, a petrecut o vacanță de vis la tropice, în Maldive și Sri Lanka. Am stat de vorba cu ea despre călătorii, dorințe, experiențe și despre viață.

 

Reporter: Cum ai ales să călătorești în cele două destinații, Maldive și Sri Lanka?

Dana Savuică: Îmi doream de mai mult timp să fac această călătorie. Maldive se afla pe lista mea cu locuri de văzut neapărat, în timp ce Sri Lanka este locul unde eu am copilărit pentru 5 ani, alături de părinții mei care au fost în misiune diplomatică. Pentru mine a fost o călătorie în timp, pe drumul amintirilor și extrem de emoționantă.

Reporter: Ți-ai revăzut prietenii mai vechi? Ai ceva fantome din trecut pe care trebuia să le întâlnești? Știi ce se spune, că fiecare dintre noi, la o anumită vârstă am vrea să dăm timpul înapoi sau să ne împăcăm cu anumite lucruri din trecut.

Dana Savuică: Da, poate că și asta a fost o motivație care m-a determinat să pornesc într-o astfel de călătorie. Sincer, nu a fost nimic aranjat ci mai degrabă o surpriză plăcută când am primit de ziua mea un pachet de vacanță la un preț și servicii extraordinare, prin agenția Tui Travel Center.

Am luat asta ca pe un semn de bun augur. Eu întotdeauna caut părțile pozitive la tot ceea ce mi se întâmplă. Chiar și la lucrurile mai puțin bune, depinde foarte mult din ce unghi vrei să privești problema. Eu cred în steaua mea și anul acesta a început tare bine pentru mine.

Dana Savuică și destinațiile ei de vis - Dana intr-un peisaj verde cu multe plante inalte

Reporter: Ai călătorit singură… a fost cumva pe stilul Eat, Pray, Love?

Dana Savuică: Ah nu, am ales să merg în vacanță împreună cu o bună prietenă. Deși ideea de a călători singură îmi surâde. Probabil voi ajunge și la faza asta, când îmi va fi suficientă doar prezența mea. Nu-mi place singurătatea.

În fiecare călătorie îmi place să interacționez cu lumea, de aceea aleg pachetele prin agenții pentru că așa pot merge în anumite locuri cu grup organizat, împărțind emoția, informații sau impresii și cu alți turiști.

De exemplu, pe 2 mai plec în Maroc tot prin Tui Travel Center, un circuit de 10 zile cu grup. Plus, e mai sigur așa, pentru că se ocupă agenția de tot confortul tău. Eu trebuie doar să mă bucur de vacanță.

Reporter: Ce cauți mai exact, când îți propui să alegi o destinație?

Dana Savuică: Eu caut ineditul. Lucrurile ascunse, cele autentice. Nu stau la resort all inclusive doar ca să ma relaxez ci prefer circuitele spirituale, culturale, cele de aventură.

De exemplu, în Maldive am practicat pentru prima dată snorkeling și scuba diving, unde am asistat la un adevărat spectacol al naturii. Am atins țestoasele sălbatice care pășteau iarbă de pe fundul Oceanului.

Am râs ca un copil când o familie de delfini ne-a însoțit barca, sărind peste valuri și făcând tumbe în aer. Am avut un encounter cu un rechin, cu pești exotici, cu pisica de mare. În timp ce, în Sri Lanka am vizitat templele budiste și am meditat alături de localnici. Asta caut eu într-o destinație. Pulsul vieții.

Dana Savuică și destinațiile ei de vis - Selfie Dana iar in spate o faleza si oceanul

Reporter: O vei lua și pe fiica ta, Julie într-o călătorie?

Dana Savuică: Fiica mea este deja pe urmele mele, îi place mult să călătorească și mă bucur că poate face acest lucru pe picioarele ei. A terminat facultatea, a dat Master-ul și acum lucrează la o companie multinațională.

Povestim amândouă despre experiențele noastre și ne alegem următoarele destinații. Îi place să călătorească cu prietenul ei dar sunt în negocieri strânse cu ea pentru un City Break în orașul Stockholm sau poate chiar un circuit în Anglia și Scoția, pe urmele castelelor cu fantome. Dar, asa cum spune englezul: it’s wishful thinking!

Reporter: Ce obiective turistice le recomanzi turiștilor care și-au propus să viziteze Sri Lanka?

Dana Savuică: Această țară-insulară este atât de frumoasă încât nici nu știu ce să aleg. Dar aș spune că Must Do este vizita la Pinnawala, orfelinatul de elefanți, un proiect social extraordinar unde o echipa întreagă de voluntari salvează baby elephants.

Unde sunt crescuți în habitat natural și protejați pentru salvarea speciei care este din păcate urmărită de profitorii de comerț ambulant: vânătoare de elefanți și comercializarea fildeșului pe piața neagră.

Apoi neapărat o vizită la templul din Kandy, unde este un adevărat pelerinaj spiritual. În acest lăcaș se află păstrat cu sfințenie dintele lui Buddha.

Citeste si

Ar mai fi Galle, printre puținele orașe coloniale păstrate intact și aflat sub patrimoniul UNESCO. Sigiria, cele nouă poduri suspendate, Jaffna, Adam’s Peak, plajele superbe din Mount Lavinia, Bentota, plantațiile de ceai sau minele cu pietre prețioase….

Dana Savuică și destinațiile ei de vis - Dana a facut selfie iar in spate se vad elefanti

 

Reporter: Cum se descrie Dana Săvuică acum?

Dana Savuică: O femeie care a ajuns la vârsta în care a învățat că strălucirea este în interior și nu în lucrurile din jur. Tocmai ce am terminat de scris prima mea carte în care sunt întâmplări din viața mea, stropite cu povești speciale petrecute alături de părinții mei.

Este o autoficțiune dar și o incursiune în adâncul sufletului meu și se numește: “Călătoriile unei femei cu suflet de copil”. O voi lansa în curând cu Editura Univers. Aceasta este Dana Savuică în prezent.

 

 

 

 

 

Vezi comentarii (0)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

La inceputul paginii