Now Reading
Luminita Gheorghiu – Vreau sa fiu lucida

Luminita Gheorghiu – Vreau sa fiu lucida

Luminita Gheorghiu este deja faimoasa pentru rolurile dramatice. Cel din Pozitia copilului, mama acaparanta si afectuoasa pana la sufocare, i-a adus faima internationala. In realitate, Luminita Gheorghiu este o distinsa doamna, cu un umor sanatos, si capabila de o caldura care relaxeaza atmosfera. Am invitat-o pe divanul revistei Psychologies, ca sa vorbesca despre sine si despre rolurile materne.

 

Psychologies: Cum ati compus rolul din Pozitia copilului? Cum l-ati creat? Cum ati „simtit“ personalitatea acelei mame dominatoare?

Luminita Gheorghiu: Buna intrebare! Eu sunt o actrita care-si gandeste si isi lucreaza partiturile actoricesti chiar daca nu se vede adesea acest fapt. Le lucrez in foarte mare detaliu. Chiar daca e vorba de o secventa in care pare ca nu am reactie, la mine, si acea chestie este premeditata, gandita.

Dupa ce citesc scenariul – si cel din acest film mi-a placut enorm, pentru ca e foarte generos pentru actori –, eu incep si ii propun mai multe variante. De regula, ajung la prima mea optiune. Asa fac cu toate rolurile, asa am facut mereu si in teatru, si in film. Dar scenariul acestui film, Pozitia copilului, te invita sa te gandesti la mai multe variante. Este extrem de ofertant.

 

Este un rol in care maternitatea e re­­pre­zentata baroc, in toate nevroze­le ei… Un rol matern la limita, acapa­ran­ta, si care nu lasa loc de respiratie copilului. Cum ati intuit toate aceste subtilitati emotionale?

L. G.: Da, roluri materne sau posibilitatea de a fi viitoare soacra… Sa zicem ca pentru „partitura“ asta m-a inspirat Dumnezeu – si am avut inspiratie. Si am avut timp vreo sase luni. In filmul acesta, mama nu are cui sa lase loc. In acest film copilul este slab, el nu-mi spune mie, Corneliei, un „nu“ hotarat.

Multi spectatori m-au intrebat de ce sunt atat de acaparanta. Dar eu aveam pe cine sa sufoc! De exemplu, prin contrast, fetele mele mi-au spus la un moment dat sa nu le mai fac surprize. Nu mai aveau chef sa imbrace ce le cumparam eu. Aveau dreptate! In clipa in care ele s-au impotrivit cu ceva – si erau foarte sigure ca nu mai vor sa ma amestec in felul cum se imbraca, etc… –, eu m-am retras.

Eu, Luminita, dar cred ca si Cornelia din Pozitia copilului are dreptatea ei. Care e problema lui Barbu, de fapt? Ca ridica tonul la mama lui? Ca o injura? Dar ce problema are acest baiat in film? Face un accident, depaseste viteza intr-un moment cand nu are voie. In rest, ce face? Traieste bine mersi cu serviciile mamei.

 

Ce v-a adus notorietatea internationala de dupa Pozitia copilului?

L. G.: Mi-a adus o nominalizare la Premiile Academiei Eu­ropene de Film. Este un lucru important aceasta nominalizare. Dar de maxima importanta pentru mine ar fi sa aud: „pe tine te iau de nevasta!“ Nu „si pe tine, si pe tine“.

Adica, este important pentru mine sa fiu intre primele cinci actrite europene preferate intr-un an. Dar esential este sa castig! M-am intrebat: oare pentru mine ar fi mai importanta nominalizarea la Oscar? Ma gandeam la Nadia Comaneci. Mai frate, sa iei 10 pe linie, asta e principalul! Locul I e locul I!

 

Este actoria pentru dvs. o meserie sau o vocatie? Poate fi o experienta de cunoastere?

L. G.: Cred ca este o vocatie. E adevarat ca poti cunoaste oa­meni prin meseria asta. M-a intrebat cineva cat m-am documentat pentru acest rol. Am avut timp destul sa-l compun, ar fi raspunsul. Un actor care vrea sa joace un nebun trebuie sa se documenteze serios. Dar nu trebuie sa traiesti la Palatul Regal ca sa joci o regina.

Inspiratia este, intai de toate, multa munca. Daca stai intr-un scenariu si te gandesti zile si zile, in mod cate­goric gasesti raspunsul la sec­ventele pe care le ai de jucat. Daca esti un actor bun, vei deveni inspirat, vei gasi solutia.

Eu incerc mai multe variante. Vad daca o varianta ori alta e mai completa, daca pot adauga ceva… Dar si regizorul trebuie sa fie de acord cu mine: ca actor, el duce filmul in directia propusa de el.

 

Rolul din Pozitia copilului poate fi inteles si la nivel psihanalitic. Va intereseaza acest domeniu?

L. G.: Sa zicem ca stiu bine profesia de ma­­ma… Scenariul m-a ajutat enorm. Ca actor, poti avea multe fatete pe care le scoti la iveala. Secventele taiate sunt, si ele, expresive. Am jucat Moartea dom­nului Lazarescu fara sa fi facut in viata mea vreo injectie. Am invatat atunci sa iau tensiunea.

Sunt personaje care necesita o documentare tehnica serioasa inainte. Dar partea umana a fiecarui personaj o contii in tine deja. Talentul inseamna sa scoti la suprafata ceva care ii atinge pe cei care privesc filmul si sa-i tii in sala.

 

Va ganditi la cei care va privesc atunci cand jucati? Va intereseaza emotiile lor?

L. G.: Categoric, obligatoriu! Eu sunt fericita ca oamenii vin la mine si imi spun ca ii emotioneaza ceva din jocul meu. La Brasov, parca, la o proiectie de film, un domn mi-a spus ca l-am facut sa planga. Asta m-a bucurat, reactia celor care vad un film de-al meu conteaza pentru mine. Unora nu le-a convenit injuratura pe care Barbu mi-o adreseaza in film.

Dar le-am spus ca pe strada vor vedea destula violenta. Stiu, chiar si cu o mama care nu ofera mult nu e frumos sa vorbesti asa. Dar aceasta este realitatea. Lucrurile, in familie, au devenit aspre. Desi nu stiu daca e ceva recent. Poate ca mereu a fost asa. Violenta copii­lor fata de parinti a existat dintotdeauna.

 

Ce admirati si ce detestati cel mai mult la oameni?

L. G.: Detest lipsa de caracter. Nu-mi place sa fiu mintita, de exemplu. De ce trebuie sa ne mintim oare? Desi sunt de acord cu minciunile bune si pozitive, cand ii faci cuiva un compliment, desi nu este real. Asta face bine, din punctul meu de vedere.

De asemenea, detest lipsa de talent. Da, e foarte greu sa fii lucid. Sau, mai bine spus, unora le este greu sa fie lucizi. Dar cel mai mult admir onestitatea, punctualitatea.

 

Ma asteptam sa-mi spuneti ca va plac oamenii cu simtul umorului. Pentru ca sunteti o persoana cu aceasta calitate, destul de evidenta.

L. G.: Eeei, am eu destul umor… si am imprejur destui oameni cu asa ceva.

 

Ati avut vreodata idoli, modele profesionale si personale?

L. G.: Acum, in ultima vreme, sunt atenta la Hellen Mirren. Cu ani in urma, mi s-a parut formidabila Merryl Streep in Sophie’s Choice. Iar imi place mult si Juliette Binoche, iar azi o urmaresc pe Hellen Mirren. Nu am idoli, ci oameni pe care ii admir.

Eu sunt actrita, si mi-am dorit aceasta profesie ca sa ma pot exprima, exterioriza. Asta imi aduce linistea. Cele trei gonguri, lumina de la Nottara ma fascinau pe vremuri si ma linisteau. Apoi, mai era acolo Liliana Tomescu, o actrita minunata. Deci, da, am avut mereu oameni pe care i-am admirat. Dar de jucat, eu am vrut mereu sa joc pur si simplu ca mine.

 

Daca ar fi sa dati un sfat unei femei cu 20 de ani mai tanara, care ar fi acesta?

L. G.: Sa traiasca la maximum. Daca ar fi o tanara singura, i-as spune sa iubeasca, sa nu se teama de suferinta, sa aiba grija de ea insasi, sa isi faca placeri in felul cum se imbraca, se plimba, cum gusta viata.

Sa nu stea in casa. Daca este o persoana mai introvertita, sa incerce sa modifice acest lucru. Sa priveasca si sa traiasca viata, in primul rand, pentru ea. Caci, la 25 de ani, probabil ca nu are copii inca.

 

Este important pentru o femeie sa aiba copii?

L. G.: Pentru mine a fost important. A avea copii este, totusi, un act egoist. Nu ne intrebam copiii daca vor sa se nasca. Eu am iubit insasi ideea de iubire, am avut nevoie sa revars atata afectiune si m-am exprimat afectiv prin actorie si prin fetele mele.

 

Va plac copiii?

L. G.: Da! Enorm!

 

Copiii mai mici sau mai mari? La fiecare varsta avem cu ei un anumit raport…

L. G.: Da, exact! Eu inca imi fac griji pentru fetele mele, sa nu li se intample ceva rau, ma preocup pentru felul cum se imbraca, ce mananca, desi sunt mari. Dar bine ca nu ma lasa ele sa ma implic prea mult, ca as innebuni de atata grija.

 

Ce va nelinisteste si ce va calmeaza?

L. G.: Eu cred ca am in mine multe personaje, ca noi toti, actorii. Daca vad ca am facut bine un lucru, asta ma linisteste. Desi cam dureaza pana ajung la liniste, am nevoie sa ma vad. Si sa ma vad inca o data. In general, e greu sa te digeri intr-un film – asta, si pentru ca nu vezi totul dintr-un foc.

Eu m-am uitat la Pozitia copilului de multe ori, si intram in sala la diverse scene si mereu remarcam ceva nou. Te poti duce la o filmare, sa pleci acasa bucuros si crezand ca a iesit. Apoi sa te vezi si sa nu te accepti.

Pentru mine, e foarte important sa fiu lucida. Sper sa nu-mi ia vreodata Dumnezeu luciditatea. Sigur ca am si eu spaimele mele, poate, uneori, exagerate. Dar jocul actoricesc, meseria aceasta a mea, ma linisteste.

 

 

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!