Pachet cărţi: PSIHOGENEALOGIE

251,00 lei 200,80 lei

O pledoarie pentru descoperirea divinului din noi, prin eliberarea de obstacolele emoționale și mentale care constituie egoul personal.

cod produs psy_pachet_carti_pgeneaologie Categorie Etichete: ,

Descriere

Echipa PSYCHOLOGIES ţi-a pregătit un pachet special de cărţi pe tema psihogenealogiei! O pledoarie pentru descoperirea divinului din noi, prin eliberarea de obstacolele emoționale și mentale care constituie egoul personal.

Pachetul cuprinde:

  • Metagenealogia, Alejandro Jodorowsky, Marianne Costa;
  • Mă dor strămoşii, Patrice Van Eersel;
  • Eliberează-te de trecutul familial, Elisabeth Horowitz;
  • Împacă-te cu trecutul, Chantal Rialland;
  • Psihogenealogia, Anne Ancelin Schützenberger;
  • Exerciţii practice de psihogenealogie, Anne Ancelin Schützenberger.

Mai degrabă decât un manual, Metagenealogia este romanul unei duble inițieri: prima, deja împlinită, a fondatorului metagenealogiei, și a doua, în curs de realizare, a celui care va fi dispus să intre în joc și să pornească pe acest drum către recucerirea adevăratei sale identități. Presărată cu momentele cheie ale formării și parcursului lui Alejandro Jodorowsky, cartea descrie – prin prisma unei experiențe de peste 40 de ani în studierea arborelui genealogic și a Tarotului de Marsilia – două teze la fel de importante: prezentul ca unică realitate și unitatea ca adevăr suprem al ființei.

Mă dor strămoşii prezintă o colecţie de interviuri cu prestigioşi reprezentanţi ai unui important curent în psihoterapie: psihogenealogia. Conştientizarea faptului că printr-o fidelitate inconştientă faţă de familia de origine putem face alegeri care nu ne aparţin întru totul este o descoperire eliberatoare. Nu suntem condamnaţi să repetăm vieţile părinţilor şi bunicilor noştri. Avem libertatea de a alege.

Prin abordarea transgenerațională, autoarea ne explică în Eliberează-te de trecutul familial, bazându-se pe îndelungata sa experiență, cum să ne vindecăm arborele genealogic și cum să ne eliberăm de destinul părinților, bunicilor și strămoșilor noștri dacă ne afectează în mod negativ viața. Acesta este obiectivul psihogenealogiei: să reușești să fii tu însuți, astfel încât să nu mai repeți greșelile celor de dinaintea ta, să îți exprimi individualitatea, să descoperi resursele moștenite de la o generație la alta în familia ta, toate acestea cu scopul de a evolua.

Împacă-te cu trecutul, o carte dedicată copilului interior care sălăşluieşte în fiecare adult. Părinţii ne-au conceput şi ne-au crescut în funcţie de propria lor psihogenealogie. Cunoașterea detaliilor referitoare la copilăria şi la adolescenţa lor înseamnă şansa de a înţelege ceea ce au trăit ei înşişi şi motivul pentru care au acţionat astfel în ceea ce ne priveşte. În general, părinţii noştri nu ne «văd», ci proiectează asupra noastră propria lor istorie şi pe aceea a familiei lor.

Psihogenealogia ne oferă posibilitatea să ne păstrăm loialităţile familiale care ne convin; să scoatem la iveală tot ceea ce a fost vesel, onorabil, agreabil şi liniştit în familia noastră; să lăsăm deoparte povara erorilor, a suferinţelor, a rănilor şi a „păcatelor” din trecut; să acceptăm că în familia noastră pot exista şi lucruri rele, ruşinoase şi nespuse, drame nerezolvate, pierderi pe care nu le putem admite şi să ne putem distanţa astfel, ca să ne trăim, în sfârşit, propria viaţă.

De la primul pas făcut în această lume, purtăm cu noi, fără să ştim, un „sac” de poveri ale familiei: drame nespuse, doliuri neîncheiate, poveşti ruşinoase. Motivând că „este spre binele nostru” să nu ne vorbească despre secretele de familie, părinţii şi bunicii ne condamnă, inconştient, la a repeta ciclul de traume suferite de strămoşi. În acest ghid Exerciţii practice de psihogenealogie, suntem ajutaţi să punem ordine în „şantierul” moştenit de la generaţiile anterioare, să ne asumăm familia, cu bune şi rele, şi să detensionăm (prin iertare, nu prin uitare) conflictele care ne bântuie de generaţii. Cartea clarifică principalele noţiuni de psihogenealogie şi oferă instrumentele necesare („atomul social”, „gensociograma”) pentru împăcarea cu sine, dar şi cu strămoşii.

Informații suplimentare

Livrarea

Costul livrării pachetului prin curier este 18 lei.