Now Reading
Asteptari nesanatoase in casnicie

Asteptari nesanatoase in casnicie

Chiar daca relatia cu partenerul e frumoasa, putem avea o serie de asteptari nesanatoase in casnicie. Iata care sunt acestea si cum sa le combatem.

 

Prevenirea suferintei inutile

Atunci cand ajungi intr-un impas in cuplu, cel mai adesea te uiti cu nedumerire si amaraciune in urma si te intrebi “Oare cum am ajuns aici?”.

Pentru a evita un astfel de moment, e bine ca in viata de cuplu sa fii atenta la acele asteptari nerealiste, nesanatoase, care pot aduce suferinta atat pentru tine cat si pentru partener.

 

Tu si nevoile tale

O asteptare nesanatoasa este aceea in care tu il consideri pe partener responsabil pentru implinirea nevoilor tale. Tu esti singura responsabila!

Ceea ce poti face este sa discuti deschis cu sotul tau despre ele, tinand seama in acelasi timp si de nevoile lui.

Respecta-l si lasa-i libertatea de a alege in ce masura vine in intampinarea nevoilor tale.

 

…Stii ce imi doresc?

Desi fiind casatoriti, se presupune ca va cunoasteti unul celuilalt preferintele si dorintele, nu te astepta ca partenerul sa-ti indeplineasca dorintele fara ca tu sa-i povestesti despre ele.

Mai ales avand in vedere faptul ca acestea se pot schimba in timp, fie odata cu varsta, cu parcurgerea diverselor etape din viata de familie, fie odata cu schimbarile care pot interveni la nivel individual (in plan personal, profesional sau al relatiilor sociale).

 

Sa discutam despre valori

Este bine sa clarifici lucrurile si in cazul valorilor voastre.

Daca te astepti ca el sa preia valorile tale, s-ar putea sa fii foarte surprinsa atunci cand el va actiona in contradictoriu cu acestea.

De exemplu, daca pentru tine este foarte importanta prietenia si iti doresti petreceri cu multi invitati, s-ar putea sa fii dezamagita atunci cand el va invita numai familia.

 

Pasiunea necesita efort

Odata casatorita, nu te astepta ca flacara iubirii sa se mentina de la sine. E nevoie de munca, rabdare si perseverenta.

Desi poate suna paradoxal, da, e nevoie de munca, aceasta este o realitate, iubirea presupune vointa, presupune sa fii responsabila de partea ta de relatie!

Creeaza acele momente de intimitate emotionala, in care sa va impartasiti cele mai intime ganduri si, in acelasi timp, pastreaza aprins si focul pasiunii, pentru a avea o viata sexuala implinita.

Acorda atentie feminitatii tale si pastreaza un aspect ingrijit intotdeauna, chiar si in zilele in care iti petreci timpul numai acasa.

 

Alte asteptari nesanatoase in casnicie

Atunci cand iti place un comportament al sotului tau, nu te astepta ca el sa stie deja acest lucru.

Exprima-ti aprecierea si admiratia fata de partener, nu considera ca acest lucru se subintelege!

Faptul ca stim sa discutam si despre lucrurile bune si frumoase si nu doar despre neajunsuri, sudeaza mai mult relatia de cuplu.

 

Dreptul la mai multe roluri

Nu te astepta sa fii tu centrul universului si nu-ti inchide partenerul intr-o “temnita a casniciei”, impunandu-i un rol de sot care este coplesitor pentru el.

Permite-i sa aiba timp si energie si pentru alte roluri, cum ar fi cele de profesionist, prieten, fiu.

 

De Daniela Stanciu, psihoterapeut

Tel.: 0745.089.985

[email protected]

www.aventuradezvoltarii.com

 

Citeste si:

Cinci tipuri de casnicie

Ce se intampla cu libidoul in casnicie

Foto: 123rf.com

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top