Now Reading
Tati neimplicati sau… mai putin

Tati neimplicati sau… mai putin

Revista Psychologies

Oare noile tendinte se impart intre barbati care stiu exact cate scutece pe zi foloseste cel mic, ce lapte praf sa cumpere, cum sa ii ia temperatura si cu ce cantecel adoarme si tati care stiu ca au un copil acasa si… cam atat. Sunt multe astfel de cazuri, in care copilul este mai mult responsabilitatea mamei, iar, in final, cei care au de pierdut sunt tatii si copiii.

 

Daca in ultimul timp vedem sau auzim despre tati care isi asuma responsabilitati in egala masura cu mama, care fac parte din toate „ritualurile“ si isi asuma rolul cu mult entuziasm, egaland eforturile mamei, stim de multa vreme si despre tatii absenti.

De la cei care nu vor sa stie de propriul copil (cupluri necasatorite, sarcina accidentala), la divorturi in urma carora nu ofera sprijin material copilului sau neasumarea de responsabilitati in cadrul unei familii, lista este lunga.

Psihoterapeutul Iulia Mardare ne spune ca „implicarea tatalui, respectiv disponibilitatea si accesibilitatea acestuia, se refera atat la prezenta sa fizica, cat si la cea emotionala.

Timpul pe care tatii care isi asuma un rol activ in ingrijirea de zi cu zi a copilului il petrec cu copiii, este excelent pentru dezvoltarea deprinderilor sociale si emotionale ale copiilor.

Se constata, asadar, ca, in timp ce unii tati doresc sa se implice activ in ingrijirea si educatia copiilor lor, alti tati nu se simt confortabil in acest rol. De ce unii tati se implica mai putin in ingrijirea si cresterea copilului lor?

Fac­tori precum zestrea psihologica si familiala a tatalui, atitudinile acestuia cu privire la rolul de tata, motivatia sa de a se implica, precum si cunostintele si abilitatile de ingrijire si crestere a unui copil joaca un rol in determinarea nivelului de implicare a tatalui in relatia cu copiii sai“.

Prin urmare, un rol important il are modelul parental invatat de la propriul tata. Poate ca acesta a fost asumat ca firesc, desi nu era unul neaparat demn de urmat, si, in consecinta, va fi reprodus.

In egala masura, este posibil ca lipsurile resimtite in copilarie sa il impinga catre o atitudine de compensare, incercand sa „remedieze“ ceea ce a simtit ca dureros atunci.

Prin urmare, se nasc doua modele diferite, care pot avea la baza experiente similare. Pe de alta parte, tatii care, la randul lor, au beneficiat de implicarea propriului tata in crestere si educatie, isi asuma mai usor rolul de parinte responsabil.

 

Varsta paternitatii

Tot Iulia Mardare afirma ca „un alt  fac­tor important, cu implicatii asupra mo­dului in care femeile si barbatii ges­tioneaza rolurile lor materne si pater­ne, este varsta la care acestia devin parinti.

Sarcinile cu care se confrunta adultii, precum construirea identitatii personale, educatia si cariera profesionala, relationeaza cu solicitarile rolurilor de parinti.

Aparitia in familie a unui copil, etapa ce face tranzitia catre parentalitate, poate avea efecte profunde asupra unui barbat care este la inceputul carierei sale, comparativ cu efectele pe care le poate avea un astfel de eveniment asupra unui barbat care are o pozitie profesionala stabila“.

„Mihai nu este tocmai cel mai implicat tata. Este acolo cand avem o situatie de criza de genul trebuie ceva cumparat rapid, trebuie sa mergem la doctor, avem nevoie de…

Dar fac eforturi sa il implic si in sarcinile marunte, precum hranirea copilului, mai mult timp petre­cut jucandu-se cu el sau pur si sim­plu sa stea sa-i povesteasca.

Andrei are trei ani, dar este foarte vorbaret si jucaus si il vad cum il cauta pe Mihai si isi doreste sa se apropie de el. Sotul meu a avut un tata foarte autoritar si exigent si stiu ca ii este teama sa nu fie la fel, dar incerc sa il invat ca doar sa nu reproduca un comportament, nu este suficient, ci va trebui sa isi dezvolte propriile abilitati de tata.“ (Oana, 31 de ani)

 

Relatii si efectele lor

Neimplicarea tatalui atat la nivelul activ, cat si la cel emotional va lasa in mod evident urme in educatia si formarea copilului. Daca vorbim despre un baietel, tatal este modelul pe care il ia drept exemplu si la care se raporteaza.

Tatal reprezinta un exemplu, iar el va incerca sa imite si sa reproduca felul acestuia de a fi, de la modul in care interactioneaza cu el, copilul, la felul in care relationeaza cu mama.

Iar daca vorbim despre o fetita, ea va invata de la tata despre grija si atentia catre o femeie, despre ce asteptari poate avea de la o figura masculina, despre dragostea neconditionata… daca va primi toate aceste dovezi.

Mai tarziu, toate aceste repere vor face parte din modelele relationale ale viitorilor adulti. De multe ori, carentele in afectiunea si atentia pe care o primesc copiii din partea tatilor sunt compensate de o alta figura masculina din familie, care poate fi reprezentata de un bunic sau un tata vitreg.

„In ultimii 50 de ani,  rolul tatilor si al fi­gu­rilor parentale masculine s-a schim­­bat simtitor. Daca in anii ’70-’80, implicarea tatilor in cresterea copii­lor se baza deseori pe un model al deficientei, centrat pe analiza familiilor in care tatii nu erau prezenti si pe impactul pe care tatii absenti il aveau asupra dezvoltarii copiilor lor, in ultimii ani, atentia s-a mutat pe impactul pozitiv pe care il au implicarea si sprijinul oferite de tati in ingrijirea de zi cu zi a copiilor.

Pentru a intelege pe deplin natura relatiei tata-copil, e necesar sa recunoastem interdependenta dintre rolurile si functiile tuturor membrilor familiei.

Functionarea unei familii, pe de o parte, sau stresul familiei, care, de­seori, favorizeaza neimplicarea tatalui in relatia cu copilul sau, pe de alta parte, au un impact major asupra performantelor scolare ale copilului, asupra relatiilor lui sociale, asupra comportamentului si emotiilor acestuia“, afirma Iulia Mardare.

Gesturile care pot parea marunte au un impact semnificativ asupra copilului. Joaca, citirea de povesti, participarea la ritualul imbracatului, masa impreuna sau implicarea copilului in activitatile adultului reprezinta ceva foarte important, intrucat ii este dedicata intreaga atentie a adultului.

Asadar, chiar daca stresul de zi cu zi, orele prea multe petrecute la munca ori starile proaste ne-ar scuza lipsa energiei, trebuie sa gasim momente si resurse pentru a com­pensa astfel de situatii, intrucat cresterea copilului nu presupune momente de luat pauza.

„Interactiunile de calitate, ce caracterizeaza relatia tata-copil, au un impact pozitiv asupra dezvoltarii cognitive, sociale si morale a copilului.

De exemplu, atunci cand un copil experimenteaza interactiuni pozitive prin joc, citirea unei povesti sau cantarea unui cantec de catre tata, atasamentul dintre el si tata creste.

De calitatea relatiei tata-copil depind si relatiile pe care copilul le are cu prietenii de aceeasi varsta. Competenta sociala poate fi prezisa, intr-o anumita masura, de calitatea exprimarii emotiilor intre tata si copil  in timpul jocului“, afirma Iulia Mardare.

 

Motive, scuze, realitati

Am intrebat cu ceva vreme in urma un barbat de 47 de ani, tata a doi copii, cu o cariera de invidiat, cum si-a asumat responsabilitatile de tata si a raspuns:

„Pentru mine, a fost o reala bucurie venirea pe lume a fiecaruia dintre ei si ii iubesc foarte mult. Recunosc totusi ca imi placea «partea frumoasa» a lucrurilor si ma copleseau responsabilitatile, cel putin cat erau foarte mici.

Nu prea stiam ce sa fac, asteptam si primeam sarcini de la sotie, si nu erau intotdea­una pe… dispozitia mea. Am facut cat si cum m-am priceput, dar am simtit privarea de libertatile cu care eram obisnuit.

Dincolo de frumusetea rolului de parinte si bucuria de a avea un copil, realizezi brusc ca nu mai esti stapan pe timpul si programul tau.

Eu am si avut tot timpul un job solicitant si probabil nu am fost chiar cel mai prezent tata, dar am facut eforturi sa fiu alaturi de copiii mei si sa stie ca se pot baza pe mine. Am incercat sa le fiu aproape chiar si atunci cand am fost departe“.

Iulia Mardare ne spune ca „tatii si mamele difera ca grad al responsabilitatii cu privire la gestionarea sarcinilor familiei.

Mamele isi asuma acest rol mai mult decat tatii in perioada in care copilul este foarte mic, ele fiind cele care stabilesc limitele pentru activitatile de joc, care duc la medic copilul sau care organizeaza ingrijirea de zi cu zi a copilului.

De asemenea, in cele mai multe familii, sotii observa mai putin ceea ce este necesar sa fie facut, asteptand de la sotiile lor sa le solicite sprijinul in diferite activitati si cerand anumite directionari explicite pentru a finaliza anumite sarcini cu succes“.

Mamele se simt, de cele mai multe ori, epuizate, cu toate grijile si raspunderile asumate responsabil, cu tot programul reorganizat integral, in special daca nu beneficiaza de un ajutor din partea unei bunici sau a unei bone.

Incarcata cu toata raspunderea, are tendinta de a intra in conflict cu sotul, in special daca vorbim despre modelul absent din cresterea copilului.

Atitudinea pe care ea o afiseaza fata de sot in aceasta situatie determina schimbari din partea lui sau conflicte si mai mari.

Intr-o familie armonioasa si functionala, astfel de discutii si negocieri pot avea un final fericit, dar intr-o familie conflictuala (poate chiar de dinaintea nasterii copilului), astfel de ciocniri si reprosuri, care duc la certuri, genereaza distante si mai mari intre soti, cu efecte asupra copilului, mai ales daca cei doi parinti ajung la separare.

„Intrarea unui copil in familie poate avea drept consecinta, mai ales in cazul barbatilor, aparitia unui declin al satisfactiei maritale. Care ar fi moti­vele acestui declin?

Printre aceste motive  pot fi enuntate solicitarea fizica determinata de ingrijirea copilului, cresterea responsabilitatilor financiare, aparitia unor solicitari emotionale asociate noilor responsabilitati familiale, redefinirea rolurilor etc.

Calitatea relatiei maritale influenteaza si este influentata de modelele de interactiune dintre tata si copil.

Nivelul de implicare a tatalui este, in parte, determinat de masura in care mama permite participarea acestuia in procesul ingrijirii copilului, dar si de perceptia acesteia cu privire la implicarea lui“, ne mai spune psihoterapeutul Iulia Mardare.

Sotiile si, implicit, mamele, pot avea, la randul lor, alte repere in privinta implicarii firesti si de dorit a tatalui. Daca viziunile celor doi coincid, atunci relationarea va fi stabilita si acceptata cu usurinta de ambii parinti.

 

Cum implicam mai mult tatal?

Desigur, ne dorim ca fiul sau fiica noastra sa beneficieze de cat mai multa atentie din partea tatalui si de un confort emotional cat mai mare.

Poate ca uneori punem accentul pe alte aspecte, cum ar fi cele de ordin financiar, scuzand o lipsa prea mare de atentie, dar, pe termen lung, aspiratiile noastre sunt aceleasi.

Prin urmare, am rugat-o pe Iulia Mardare sa ne ajute cu cateva sugestii pentru a remedia o absenta prea lunga a tatalui.

„Cu privire la nivelul si tipul de implicare, exista o larga variabilitate si in randul tatilor din familiile functionale. Astfel, observam tati moderni, care se angajeaza in activitatile de ingrijire, joc si educatie a copiilor, si tati tradi­tionali, care nu se implica in acest tip de activitati si care isi asuma rolul de persoane care disciplineaza.

Asa­dar, vorbind despre rolul tatalui in cresterea si educarea copilului, se constata existenta a patru tipuri de tati: ingrijitorii, jucatorii-educatori, disciplinarii si tatii neimplicati (indisponibili si inaccesibili).

Atunci cand apar copiii, cand parintii exerseaza rolurile de mama si tata, reactiile acestora la stres pot include un set larg de experiente fiziologice si psihologice.

Stresul parental dominant este asociat, cel mai puternic, fie cu probleme in functionarea individuala a parintelui (anxietate, depresie etc.), fie cu atribute ale copilului (probleme de comportament etc.), fie cu disfunctia din relatia parinte-copil.

Atunci cand se naste un copil, se pune pe umerii familiei o solicitare suplimentara. A incerca sa ramana pozitivi si sa se sprijine unii pe ceilalti pentru a invata impreuna cum sa devina parinti mai buni, e un aspect demn de luat in seama.

Pe masura ce copiii cresc, co­mu­nicarea deschisa, negocierea si impartasirea asteptarilor devine cea mai buna practica.

Iar disponibilitatea si siguranta dorite din partea tatilor in ingrijirea de zi cu zi a copilului lor depind, in parte, si de incurajarile pe care acestia le primesc de la sotiile lor, de la rude, de la profesorii copilului sau de la personalul specializat in consilierea parentala.

Este important sa fie sprijiniti si in­curajati tatii care doresc sa incerce sa adopte un rol activ in educatia copilului lor.

Acest tip de sprijin poate fi oferit in cadrul serviciilor de consiliere maritala si familiala si poate avea rolul de a imbunatati calitatea vietii familiilor si cuplurilor, de a preveni si gestiona aparitia problemelor care nu pot fi rezolvate in familie.

Consilierea parentala, componenta a consilierii familiale, se refera la un set de actiuni preventive si directe de sprijinire a membrilor familiei pentru cresterea, ingrijirea si educarea adecvata a copiilor.

Aceasta se adreseaza, in principal, parintilor si prevede intarirea rolurilor acestora in actiunile favorabile educatiei si pastrarea coeziunii familiei, preocupandu-se de construirea deprinderilor, atitudinilor, capacitatilor si competentelor parentale si familiale.“

 

Autor: Iulia Barca

Elena Iulia Mardare este psihoterapeut, formator si supervizor

[email protected].

[email protected]

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top