Now Reading
Comunicare cu trup de pânză și oase de culoare

Comunicare cu trup de pânză și oase de culoare

alexandrina-carmen-ene
comunicare-cu-trup-de-pânză-și-oase-de-culoare

Actul artistic ne deschide porți spre comunicarea unor conflicte interne altminteri greu accesibile în cuvinte și creează un spațiu de elaborare pentru aceste conflicte.

Ca ieri îmi amintesc ziua în care i-am scris prietenei mele – o să o numesc Flavia – că pictura ei e gata. I-am atașat la email și o imagine și am așteptat cuminte răspunsul… care a întârziat să apară, deși Flavia nu era genul nonresponsiv. Într-un final mi-a scris că s-a speriat să-și recunoască starea de zbucium printre culori și forme. Deși creația îi place mult și o reprezintă în această etapă din viața ei, nu ar vrea să o aibă în față zi de zi – simte că astfel i-ar deveni mai greu să întrezărească o cale de a se desprinde de ceea ce i se întâmplă acum. Cu toate astea, cum pictura a fost o comandă, o să o cumpere, să nu-mi fac griji, doar că a vrut să știu, mai ales că i-am oferit un umăr de sprijin în ultima vreme.

Ce se întâmplase?

Când am pictat, mă aflam pe meleaguri americane, într-o perioadă în care aveam la propriu picioarele în trei țări: România, S.U.A, Franța și eram năucită de distanțe și de încercarea de a le face congruente.

Flavia era pe atunci prinsă în doliul după un divorț dureros, neașteptat, care i-a răsturnat perspectiva asupra relațiilor cu bărbații și încrederea în ei. Își dorise de mult timp să-i încropesc un peisaj floral – așa că l-am pus pe pânză gândindu-mă că acesta este fără îndoială cel mai potrivit moment, doar avea atât de mare nevoie de consolare, fie ea și artistică! Cu ea în minte și în inimă, am lăsat să izvorască din mâinile mele un fel de floare în mișcare, cu petalele fluturate de un fel de furtună, țintind în depărtare, peste un ocean învolburat.

Alegerea Flaviei

Oarecum indecisă cu privire la destinul creației pentru Flavia, m-am dedat cu plăcere unui alt exercițiu creativ, de data asta liber de cerere. Ceea ce a ieșit a fost o scenă de familie, ilustrată simbolic tot prin flori. Pentru mine, florile sunt Umaniflori: le atribui emoții, atitudini și acțiuni specifice nouă, făpturilor bipede posesoare de mai multă sau mai puțină conștiință de sine, după alegerea fiecăruia de a pune sau nu ceva autoreflexivitate pe pâinea zilelor.

Abia apuc să postez pe Facebook noua pictură, instantaneul de familie, că îmi și scrie Flavia, întrebându-mă dacă am dat-o. Aș putea face o excepție și să înlocuiesc pictura pregătită pentru ea cu asta, care-i place foarte mult și îi aduce bucurie? „Desigur”, am răsuflat ușurată. Apoi, înainte de întoarcerea în țară, am început să depăn sensurile… despre Flavia și despre mine, create împreună prin intermediul artei vizuale.

Citește continuarea articolului în ediția de decembrie 2022 – ianuarie 2023 a revistei Psychologies sau abonează-te și primește revista lunar, prin curier.

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Scroll To Top