Now Reading
Cum simtim nevoia de a iubi?

Cum simtim nevoia de a iubi?

Revista Psychologies

Iubire, iubire, te iubesc atat de mult… Este oare sigur acest lucru? Suntem inca gata sa ne indragostim, sa ne lasam invadati de celalalt, sa „uitam de noi“, intr-o societate care asimileaza legatura sentimentala cu o dependenta afectiva?

Ea iese in oras de cel putin trei ori pe saptamana. Adesea, iubitii de ocazie mai stau. Cateva saptamani, cateva luni. Destul de rar raman mai mult alaturi de ea: „Uit si eu de mine si, foarte repede, ma sufoc“. Nu s-a indragostit de prea multe ori si nici nu-si face griji: „Ma simt bine singura si oricum nu am timp suficient“. Intre munca, iesirile cu prietenii si cursurile de Pilates, nu-i mai ramane mult timp la dispozitie. De altfel, S., 35 de ani, spune ca este fericita astfel.

Sunt din ce in ce mai multi cei care isi asuma acest statut si chiar reusesc sa starneasca invidii: „Prietenele mele casatorite isi petrec timpul plangandu-se de obligatiile pe care le au. Ele sunt geloase pe libertatea mea. Nu sunt asa de sigura ca dragostea si cuplul mai continua sa reprezinte idealurile spre care aspira generatia mea. Cand ma satur sa fiu doar cu mine, atunci gasesc pe cineva“, marturiseste M., 40 de ani.

 

UN SENTIMENT INDISPENSABIL

Aceste atitudini se lipesc perfect de discursul foarte contemporan axat pe grija de sine: „Infloriti, deveniti cei mai buni, descoperiti cine sunteti, simtiti-va bine cu voi insiva“. Or, a imprumuta aceasta directie nu faciliteaza intalnirea, intrucat a „te indragosti, inseamna a lasa sa cada toate zidurile, a lasa garda jos, a nu te mai preocupa de sine si a accepta ca celalalt sa devina centrul lumii tale interioare“, ne asigura psihiatrul si psihanalistul parizian Patrick Lambouley.

Pentru a se face simtit, sentimentul are nevoie ca noi sa ne desprindem de noi insine, sa fim pregatiti sa ne lasam invadati de celalalt. „Ce face? Ce gandeste? Unde este?“ Intrebari imposibile daca suntem plini de sine. Si, de altfel, cum sa acceptam sa ne pierdem suveranitatea, stapanirea de sine, intr-un univers in care necesitatea de a fi cel mai bun este mereu pusa pe primul plan?

Pentru unii, a-si asuma riscul de a fi respinsi de cel sau cea de care sunt indragostiti este de neconceput. Ei prefera sa fie iubiti decat sa se indragosteasca, atat de mult le este frica sa nu depinda de celalalt, sa fie uitati sau detestati. Dragostea le pare un sentiment periculos. Ei aleg deci sa treaca peste el si compenseaza cum pot – de exemplu, investind si urcand in ierarhia muncii.

 

Citeste continuarea articolului in revista Psychologies, editia februarie 2013.

 

 

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top