Now Reading
Pledoarie pentru hedonism

Pledoarie pentru hedonism

Psihologul american Daniel Kahnemann a intrebat mai multe femei de varsta mijlocie si cu familie, ca parte a unui studiu asupra satisfactiei de viata, care sunt momentele zilei care le procura cea mai intensa bucurie.

Destul de neasteptat, doamnele au declarat mai multa placere legata de intalnirea cu prietenele decat de timpul alaturi de copii, mai multa incantare la savurarea unei prajituri decat atunci cand au facut amor si, destul de putin surprinzator, mai multa bucurie la serviciu si cel mai scazut nivel de satisfactie s-a legat de treburile casnice.

Se pot extrage nenumarate concluzii din aceste date. Daca insa ele sunt cat de cat relevante statistic, eu le-as intelege in felul urmator: ceea ce anticipam ca ne va face placere (un job mai bine remunerat, familie si copii, iar daca le avem deja, treptele urmatoare), este posibil sa ne pacaleasca.

Danny Gilbert, alt psiholog, scrie ca „oamenii sunt destul de slabi in a prezice cum se vor simti atunci cand obtin ceea ce isi doresc”. Sigur, sa nu generalizam, toti stim ca o familie unita si niste copii frumosi si destepti pot fi o mare satisfactie pe termen lung, care compenseaza cu asupra de masura stresul parintesc.

Dar studiul lui Kahnemann indica si altceva: faptul ca cele mai intense placeri sunt cele simple, interactiunea cu cei mai buni amici, gustul unui desert bun, sentimentul ca ai dus la capat ceva de calitate… relatia cu sinele.

Iata ceea ce mi se pare ca uitam adesea: ca putem fi fericiti aici si acum, investind atentie in cateva lucruri: prieteni de calitate, placeri accesibile ale simturilor (si ce baie senzoriala ametitoare este un parc citadin in aprilie….) un vin sau un film bun, un gest tandru in cuplu sau in familia largita.

Invatati sa proiectam aspiratiile noastre in viitor (diploma, cariera, mariaj, copii, masina, apartament mai mare, admiterea copiilor, diplomele lor, casatoria copiilor, pensie, nepoti), uitam de aici si de acum. Si cum „viata se intampla atunci cand esti ocupat cu altceva“, ne trezim ca ratam experiente posibil minunate.

E necesar un dezvat de fuga spre viitor, si a trai in prezent e o chestiune de exercitiu. Dar aceasta abilitate nou castigata face diferenta intre a fi calm si a te bucura de prezent si a goni mereu catre un scop cel mai adesea ales de altii.

 

Ma puteti urmari si pe www.iulialexa.com

Foto: 123rf.com

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top