Now Reading
Psychologies aniverseaza 5 ani

Psychologies aniverseaza 5 ani

Revista Psychologies

Echipa s-a schimbat, au plecat membri, au venit altii, dar, cu fiecare, s-a nascut un sentiment de familie si de credinta in aceleasi valori si mai ales intr-una singura: calitate. Ne place sa ne facem bine munca.

Au trecut repede acesti cinci ani. Intre timp, Psychologies a ajuns o publicatie cu cititori fideli, cu cel mai educat si mai bogat public din Romania, cu alte cuvinte, elita.

Mai e ceva: sensul a ceea ce facem aici. Psychologies este o revista care ii ajuta, in cel mai concret mod, pe cei care o citesc. Daca macar o persoana a beneficiat de pe urma sfaturilor si ideilor adunate de noi de la specialisti, daca cineva si-a pus o intrebare sau a luat o decizie inteleapta intr-o luna datorita noua – chiar daca nu vom sti asta (dar banuim…) – suntem incantati.

Inseamna ca avem o influenta buna, ca munca noastra are un sens, ca facem un tip de educatie care era atat de necesara. Mi se pare formidabil ceea ce a declarat un psiholog chestionat de mine in luna februarie cu privire la legatura dintre terapie si criza. Psihoterapeutii au mai multi clienti de cand cu criza, nu mai putini.

Nu ma bucura faptul ca oamenii au probleme, Doamne fereste, ci ca stiu acum unde sa mearga sa ceara ajutor. Ca nu se mai rusineaza ca au o depresie sau ca sunt anxiosi, ca nu le mai este jena de ceva atat de uman. Imi place sa cred ca o particica din meritul de a fi dezghetat mentalitatea revine acestei reviste.

Cred ca prin articolele noastre reusim sa facem cunoscute experiente omenesti care arata celor care le citesc ca nu sunt singuri. Cel putin eu la asta ma gandesc atunci cand editez confesiunea unei femei a carei mama este bolnava de Alzheimer, de exemplu.

Viata nu e facuta numai din ambitii, din triumf, din tinerete, eleganta sau glamour. Oamenii au si caderi, dar scriind despre ele, macar vad ceilalti ca nu sunt singuri.
A vedea ca si altii au trecut prin ce ai trecut tu, are un efect linistitor. Uneori ne abtinem de la a da sfaturi, idei etc. Empatia e mai presus de didacticisme. Dar cititorii nostri (cei mai inteligenti dintre toti) au concluziile lor.
 

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top