Yoga – Lectii de viata
A te gandi la yoga ca la un fel de gimnastica ce permite dobandirea supletii si a echilibrului, cu ajutorul posturilor specifice, este o mare greseala. Intrucat yoga este o veritabila cale de dezvoltare spirituala. Nonviolenta, meditatie, perseverenta… O filosofie a cunoasterii de sine si a convietuirii care ne poate transforma viata.
„Tu ce tip de yoga faci?“ „Ashtanga?“ „Eu fac hatha. Si tu?“ „Eu practic Iygengar si de bikram, din cand in cand…“ O posibila conversatie intre cei care isi cauta yoga „lor“, practica „lor“, ale caror ritm, intensitate si inlantuire de posturi ar fi cele potrivite personalitatii proprii, fizicului si rezistentei personale. Dar, asa cum specialistii yoga repeta mereu, nu exista decat un singur fel de yoga, un unic scop vizat de diversele tehnici: eliberarea de suferinta. Ce vine impreuna cu sentimentul de pace, armonia cu sine, cu propriul corp, cu sufletul, cu ceilalti, cu natura, cu lumea, cu finitul, cu infinitul…
Etimologic vorbind, in sanscrita, yoga inseamna uniune, integrare. De ce atunci ne chinuim atat de mult sa ne punem picioarele in spatele gatului sau sa stam in maini, daca, in fond, demersul este spiritual? Pentru ca suntem si corp, nu numai spirit! Si fie ca vrem sau nu, ca ne place sau nu, toata viata ne-o petrecem alaturi de acel corp de care trebuie sa avem grija. Practica asana (posturile) si pranayama (exercitiile de respiratie) ne permite sa facem din corpul nostru un aliat pe drumul eliberarii, intarindu-l, facandu-l mai suplu, invatand sa ne cunoastem potentialul si adevaratele limite.
Daca, adesea, aceste lucruri sunt singurele pe care oamenii le cunosc despre yoga, asana si pranayama nu sunt decat doi dintre stalpii definiti in textul fondator al yoga (Yoga-Sutra) de catre Patanjali, alaturi de Yama (cinci principii care definesc raportul cu ceilalti), niyama (cinci principii in raportul cu sine), dharana (concentrare), dhyana (meditatie) si samadhi (starea finala de unitate). Rezumarea yoga la practica posturilor vine sa denatureze aceasta filosofie, facand din ea un fel de gimnastica exotica.
Nu este corecta nici insusirea exclusiva a yama si niyama ca reguli de conduita, contra spiritului yoga, care se bazeaza pe abandonarea de sine. Aceste principii nu trebuie considerate reguli religioase, ci natura intrinseca a unei persoane care practica yoga. Altfel spus, fundamentul lor sta in practica regulata, asidua, aprofundata, pe care o experimentam. Esentialul este practica facuta cu regularitate si concentrare, in care, putin cate putin, sa se vada exprimate aceste principii. Astfel se traduce a trai in spiritul yoga.
YAMA: RAPORTUL CU CEILALTI
AHIMSA: NONVIOLENTA
Nonviolenta inseamna a refuza violenta, dorind cu ardoare sa o schimbam. Daca, in practica, soldul meu nu se poate intinde, nu il fortez. Daca am o relatie complicata, crisparea fata de ceilalti nu va facilita in niciun caz schimbul nostru – asadar, trebuie sa gasesc o alta solutie. Obiectivul este depasirea dificultatilor cu mai multa lejeritate. Yoga ne ajuta sa facem acest lucru cu ajutorul respiratiei: suflul permite realizarea posturilor fara a forta organismul. Chiar provoc violenta in aceasta postura sau nu este vorba decat de o frica? In practica yoga, indoiala justifica ghidarea, care ne ajuta sa ne gasim dreptatea.
SATYA: ADEVARUL, AUTENTICITATEA
Nu este vorba despre gasirea unui adevar absolut, ci de a cerne la fiecare moment propriul adevar, propria autenticitate. Problema este ca egoul nostru interfereaza cu ea si ne face sa ne axam pe etalarea talentelor, a capacitatilor personale, incercand sa ne ascundem fragilitatile. Cum reusim sa distingem fictiunea de realitate? Practicand! Vom vedea astfel ca nu ne putem minti prea mult timp intr-o postura, daca vrem sa o realizam corect. La fel, in cotidian, este benefic sa studiem ce se petrece in noi cand vorbim sau actionam: ne hraneste ori este ceva fals, un vid, o reprezentare?
ASTEYA: A NU FURA
Nu se aplica numai bunurilor materiale, ci si ideilor altora, ideilor generale. Asteya ne invita sa gandim noi insine, sa avem incredere in ideile proprii, in ceea ce suntem si avem. In practica, inseamna trecerea la o alta postura dupa ce precedenta este bine stapanita. Altfel spus, este intelepciunea de a nu dori lucrurile pentru care nu suntem pregatiti.
BRAHMACHARYA: MODERAREA
Aceasta yama a fost adesea interpretata ca un apel la abstinenta sexuala. In realitate, nu este vorba despre impunerea castitatii sau de vreo alta forma de frustrare, ci despre vizarea unui anumit control al atentiei si energiei. Plimbarea pe strada nu ar trebui sa mai implice scanarea vizuala a vitrinelor magazinelor in cautarea obiectelor vestimentare preferate, ci o reala relaxare. Sa nu ne mai cheltuim inutil energia, vrand prea mult si totul deodata, ci sa o canalizam catre sine, spre ceea ce reprezentam, ceea ce avem. In practica, aceasta stapanire trece prin cea a privirii (drishti), mereu precis orientata si imobila.
APARIGRAHA: NON-ATASAMENTUL
Sau invitatia la detasare in ceea ce priveste gandurile, emotiile, diverse lucruri, in general. A sti sa le lasam dupa ce le-am dobandit. Aceasta miscare de achizitie si apoi de pierdere este respiratia in sine: inspiri, gata pentru a lua totul, a accepta totul, a te hrani cu totul; expiri, pentru a lasa totul, a da totul.
RAPORTUL CU SINE
SAUCA: CURATENIA, PURITATEA
Sauca face referire mai intai la curatenia corpului, exterioara si interioara: asana si pranayama avand efecte de detoxifiere si curatare a organelor. Apoi, procesul merge mai departe, pe latura mentala si emotionala: in practica, gratie concentrarii pe suflu si unei rigori impuse de posturi si de inlantuirea lor, se face menajul propriei fiinte. Ceea ce este mai intai un efort (de aliniere, mentinere intr-o postura, de concentrare) devine un mod de a fi si accesul la o anumita epurare: debarasarea de tot ceea ce este nefolositor.
SAMTOSA: MULTUMIREA
Patanjali a scris ca „cea mai mare fericire consta in multumirea de sine“. Nu este vorba de¬spre o chestiune de orgoliu sau mandrie, caci samtosa este un apel la modestie, ce consta in a sti sa ne bucuram de ceea ce suntem. Inseamna acceptare si, mai mult decat atat, bucuria acestei acceptari. Nu inseamna resimtirea lipsei. Practica ne ajuta, incitand la gasirea placerii intr-o postura, la savurarea ei, oricat de dificila ar fi.
TAPAS: PERSEVERENTA
Tapas este focul prezent in inima oricarei actiuni dificile, precum si focul necesar pentru a ramane in adevarul personal. Invita oamenii sa nu renunte la adevarul propriu, sa ramana fideli lor insile, lucrurilor dragi lor, nu impuse de altii. Este una dintre invatamintele evidente ale practicii regulate si asidue: perseverenta. Dar trebuie sa stim unde este adevarul propriu. In practica, se refera la intoarcerea neincetata la suflu, la sprijinul la sol, la achizitiile solide.
SVADHYAYA: AUTOANALIZA
Orice activitate care favorizeaza studiul de sine, examenul comportamentului propriu, analiza emotiilor si a gandurilor inseamna svadhyaya: atentia acordata lucrurilor pe care le simtim si gandim in timpul practicii (lectura, studiul, hranirea cu experientele celorlalti), care isi gasesc ecou in noi. Cand avem acest tip de conectare, inclusiv cartile sau intalnirile care ne imbogatesc apar mult mai des si mai usor. Ca efect, intotdeauna, ascultarea de sine atrage o ascultare larg deschisa catre exterior.
ISVARAPRANIDHANA: ABANDONAREA SPRE DIVIN
In virtutea perseverentei (tapas) si a autoanalizei (svadhyaya), practica ne indeamna la constientizarea faptului ca actiunile noastre, posturile noastre, sunt o experienta spirituala a legaturii dintre eu si Dumnezeu, pe care o numim mister, natura etc., in functie de religia noastra. Practica este o ofranda, nu un cadou pastrat si admirat in mod egoist. Aceasta niyama ne invita sa nu ramanem atasati de performanta fizica, de propriul corp, ci sa ne legam de ceva mai mare de atat. Este drumul eliberarii.
