Now Reading
5 metode eficiente pentru purificarea atmosferei locuinței

5 metode eficiente pentru purificarea atmosferei locuinței

Revista Psychologies
5-metode-eficiente-pentru-purificarea-atmosferei-locuinței

Aerul curat este unul dintre factorii care ne ajută să avem o stare psihică pozitivă. Însă aerul pe care îl respirăm în casele noastre este mult mai poluat decât cel din exterior, iar acest fapt este dovedit deja de numeroase studii. Aceasta se întâmplă pentru că multe dintre lucrurile pe care suntem obișnuiți să le folosim zilnic conțin agenți poluanți pe care poate nici nu îi luăm în considerare. De exemplu, salteaua de pe pat ori sertarele dulapurilor acumulează praf, iar vopseaua de pe pereți, șampoanele pentru păr și cremele de înfrumusețare pot conține diverși compuși dăunători pentru sănătatea noastră pe termen lung. Iată cinci metode pentru purificarea aerului care chiar funcționează.

Lampa din sare de Himalaya

Sarea roz de Himalaya este un purificator natural al aerului, având capacitatea de a extrage toxinele – agenții iritanți, alergeni, patogeni – din mediu și a le neutraliza. Instalarea unei lămpi de sare roz de Himalaya în dormitor sau la birou este o metodă naturală de a purifica aerul. Lampa din cristal de sare adaugă o notă rustică frumoasă interiorului și are, de asemenea, calitatea de a proiecta o lumină difuză care nu deranjează somnul. Deși efectul este mai mare atunci când este aprinsă, lampa continuă să funcționeze chiar și oprită, datorită cristalelor de sare pe care le conține.

Purificatorul de aer

O metodă simplă și rapidă de a purifica aerul din locuință este purificatorul de aer. Aparatele purificatoare de aer sunt în mod special recomandate persoanelor suferind de alergii, astm sau alte boli respiratorii, însă pot fi utile în general într-o locuință, deoarece pot oferi instant o stare de bine. Purificatorul filtrează aerul din locuință, eliminând mare parte din agenții patogeni care ne pot afecta sănătatea.

Lumânările din ceară de albine

Toate lumânările au un efect cu adevărat calmant și sunt și mai bune dacă sunt din tipul celor care purifică aerul din locuință. Dacă îți plac lumânările parfumate, cel mai bine este să le eviți pe cele din parafină, care sunt pe bază de petrol și eliberează poluanți precum benzen, toluen și fum în aer. În schimb, poți folosi lumânări din ceară de albine pură, deoarece te pot ajuta să purifici aerul din casă. Lumânările din ceară de albine au capacitatea de a ioniza și neutraliza compușii toxici și contaminanți. Aceste lumânări ard foarte încet, astfel încât nici nu ai nevoie să le înlocuiești prea des, și nu produc aproape deloc fum sau parfum, putând fi folosite și de persoanele care suferă de diverse alergii respiratorii ori de astm.

Plantele verzi

Sunt numeroase soiurile de plante verzi de interior care pot purifica aerul din casă. Unele soiuri necesită foarte puțină lumină sau chiar lumină indirectă. Potrivit cercetătorilor de la NASA, plantele verzi de interior pot purifica și reînnoi eficient aerul din casă, protejându-ne de toate efectele secundare asociate cu toxinele precum amoniacul, formaldehida sau benzenul. Și nu este nevoie decât de o plantă la o suprafață de aproximativ zece metri pătrați. Printre cele mai eficiente soiuri sunt palmierul doamnei (Rhapis excelsa), care preferă lumina indirectă, crinul păcii, planta păianjen, iedera diavolului (Epipremnum aureum), feriga. 

Uleiurile esențiale

Uleiurile esențiale precum cele de rozmarin, scorțișoară, oregano, lămâie, cuișoare și arbore de ceai au capacitatea de a combate bacteriile, virusurile, ciupercile și mucegaiul. Mai multe studii au arătat că amestecurile de uleiuri esențiale pure cu efect antiseptic, precum pin, scorțișoară, cimbru, eucalipt, lămâie și grapefruit, pot elimina peste 90% din bacteriile din aer. Poți adăuga cu ușurință acest amestec și în produsele de curățare sau poți pune câteva picături într-un vas umplut cu apă călduță pe care să îl plasezi în camera în care petreci cel mai mult timp.

Aerul sănătos din locuință contribuie la bunăstarea noastră. Riscurile de dezvoltare a unor boli ori alergii sunt reduse și vom avea asigurată o stare de spirit pozitivă. 

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top