Now Reading
Cinci surse de sex-appeal

Cinci surse de sex-appeal

Revista Psychologies

stralucire, seductie, frumusete

4. Coerenta si congruenta

„Sunt in armonie cu ceea ce gandesc si cu ce fac“

Ce place la tine ? Dificil de spus. Ca si cum calitatile tale nu s-ar lasa percepute in amanunt, ci mai degraba ca un „tot“. De ce tine asta? De coerenta interna, pe care terapeutii in programare neurolingvistica (NLP) o numesc „congruenta“.
Atunci simti o armonie perfecta intre identitatea, convingerile, sentimentele si actele tale; cand nu te multumesti in a apara idei, pana nu le concretizezi, pana nu le simti. Oricine are ocazia de a trai aceasta experienta – de exemplu, atunci cand te declari in favoarea unui lucru in care crezi profund. Sau cand duci un proiect pana la capat fara a te lasa descurajat de obstacolele intampinate. Aceasta coerenta interna se percepe in toate gesturile si cuvintele tale: nu trisezi cu nicio parte din tine, „da”-urile sunt adevarate „da”-uri, in­do­­ielile sunt aratate, argumentele sunt convingatoare pentru ca sunt „lucra­te” si sustinute.
Congruenta nu este numai o sur­sa de fericire pentru sine – totul devine posibil! –, dar are si darul de a-l antrena pe celalalt in dinamica ta pozitiva.

5. Deschiderea

“Ceilalti ma asculta atunci cand vorbesc”

Pentru a-ti estima carisma, incearca sa observi placerea pe care altii o simt in compania ta. Ei par a se deschide mai mult – atat fata de tine, cat si fata de ei insisi. In realitate, este vorba despre propria ta capacitate de deschidere: atunci cand stii sa asculti fara sa judeci, sa-i acorzi atentie celuilalt in ciuda diferitelor puncte de vedere… Pe scurt, atunci cand vedem intalnirea nu ca pe o confruntare, ci mai degraba ca pe un schimb, esti pregatit sa il primesti cu adevarat pe celalalt si sa-i oferi din fiinta ta, cu toata simplitatea. Acest lucru il linisteste pe celalalt si il lasa sa ofere si el, vazand ca nu este
niciun risc in acest schimb. Deschiderea fata de altii trece si drept o buna calitate a comunicarii: a sti sa vorbesti intr-un mod clar, folosind metafore care-l fac pe celalalt sa vada, sa inteleaga, sa simta. Interlocutorii tai inteleg imediat, se simt inteligenti, la randul lor, si sunt cuprinsi de farmec.

Esti congruent?

Pentru terapeutii specializati in programarea neurolingvistica (NLP), congruenta este cheia seductiei. Iata explicatiile lui Daniel Bichis, master trainer NLP si coach.
Psychologies: Ce este congruenta?
Daniel Bichis: Cand exista armonie intre gandurile, emotiile si actiunile sale, spunem ca o persoana este congruenta. Ori de cate ori incercam sa parem mai amabili sau mai suparati decat suntem in realitate, ceilalti detecteaza aceasta stare de fapt si, automat, isi reduc nivelul de incredere pe care ni-l acorda.

Cum stii ca ai aceasta armonie?
–  Este o stare in care gandurile au o in­lan­tuire fireasca si creatoare, emotia este calma, e liniste interioara si esti multumit de tine. Atunci actiunile ne sunt eficiente, consumand extrem de putina energie, cu efecte maxime.

Cum se explica faptul ca unii sunt mai congruenti decat altii?
–  Asta depinde mai ales de experienta ta de viata. Congruenta este un indiciu al maturizarii. Cognitiv, intelegem si ne pu­tem explica o multime de lucruri, dar ne este mult mai greu sa le transpunem in alte actiuni decat cele adecvate varstei biologice pe care o avem.

Ce e de facut?
–  Sa lucrezi la increderea in sine, sa scapi de imperativul „fii perfect/a“ pe care sistemul scolar si educational l-a inscris in majoritatea dintre noi.
El este intretinut de frica de critica si de respingere. Optimismul se poate invata si din momentul cand obsesia per­fec­tiunii dispare, nivelul de stres se reduce foarte mult. Descopera-ti talentele, cali­ta­tile, pasiunile, tot ce iti poate sustine optimismul si fericirea, iar apoi reorienteaza spre ele imperativul perfectiunii.

Exercitii de carisma

Pentru a castiga forta de atractie nu este suficient sa lucrezi in „exterior“ personalitatea ta – gesturi, privire sau tinuta vestimentara. Adevarata transformare este cea interioara. Trainerul NLP Daniel Bichis ne sfatuieste sa ne manifestam natural: „Exprima-ti emotiile (chiar daca esti barbat) si parerile proprii. Destinde-te fizic si psihic.

O fata crispata, un corp incordat, o minte preocupata, toate astea se vad si te fac sa te simti prost. Nu te feri sa spui «nu stiu» acolo unde nu ai indemanarea sau cunostintele necesare pentru rezolvarea unei probleme. Cu cat esti mai relaxat, cu atat vei straluci mai mult”.

Foto: dreamstime.com

Cum sa-ti intaresti increderea in tine, Marie Haddou, Editura Trei

de citit:
Cum sa-ti intaresti increderea in tine
de Marie Haddou, Editura Trei, 2004

Pages: 1 2
View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top