Now Reading
Corpul – instrument de seductie

Corpul – instrument de seductie

Corpul nostru este vehicolul emotiilor, precum si instrumentul de seductie si un element-cheie in interactiunile noastre sociale. Sa nu fim ipocriti! Ne imbracam intr-un anumit fel pentru a placea, pentru a seduce (de la posibili clienti impresionati de costumul Armani, pana la acel cineva special pe care l-am vrea mereu atent la detaliile infatisarii noastre…).

 

Robert Greene este un autor de succes american, care afir­ma ca stie cum e cu „arta seduc­tiei“. Asa se numeste una din cartile sale, best-seller. Am citit-o si, pentru dumneavoastra, facem un rezumat.

Greene analizeaza cele mai sarmante personalitati din istorie si efectul lor magic asupra altora. Iata cateva idei.

Elena din Troia, Cleopatra sau Bethsheba din Vechiul Testament „aratau numai parti ale corpului, stimuland imaginatia barbatilor, stimuland dorinta nu doar de sex, ci si nevoia lor de fantezie. Barbatii puternici deveneau dependenti de placerile rafinate pe care aceste femei viclene le ofereau si se indragosteau de ele.

In fata acestor barbati duri, femeile practicau arta fina a seductiei, cea mai mare forma de putere. Invatasera sa actioneze asupra mintii, stimuland fantezia, facand-l pe barbat sa doreasca mai mult, creand speranta si dorinta, si disperare. Puterea lor nu era fizica, ci psihologica“.

 

In continuare, Greene face un inventar al tipologiilor de seducatoare, asa cum sunt ele prezentate de martori ai vremii.

Marylin Monroe este prototipul Sirenei, seducatoarea. Dar in ce consta farmecul ei corporal? In mersul leganat (se spune ca Marylin isi comanda special pantofi cu toc de inaltime inegala ca sa poata sa mearga leganandu-si soldurile), in privirea languroasa (stiati ca era foarte mioapa si refuza constant sa poarte ochelari, tocmai pentru a i se observa privirea usor pierduta, de femeie vulnerabila), vocea inalta, de fetita, dar nu ascutita, ci senzuala, aproape soptita si insinuanta.

O Sirena nu vorbeste repede si nici agresiv, nu? In plus, Marylin, care nu avea deloc masuri ideale (nici dupa standardele de atunci), isi folosea la maximum senzualitatea. Isi accentua talia si parea inconstienta de atentia pe care o atrag sanii ei. Emanatia aceasta de senzualitate si sexualitate face parte, din punctul de vedere al lui Green, din elementele principale de seductie ale Sirenei.

Asadar, seductia este un cocteil de semnale corporale de toate felurile. Sa nu uitam parfumul! Preferatul lui Marylin era Chanel 5. Spunea ca obisnuieste sa doarma goala sau „imbracata“ numai cu acest parfum. Adevarul este ca mirosul este un simt crucial in seductia feminina. Stim: barbatii sunt fiinte vizuale (de aceea investesc femeile in desuuri fine si diferite, desi, la un moment dat, le dau jos), dar, pana in acel moment, un mijloc bun de atragere a atentiei este parfumul subtil si foarte personal.

 

Comportamentul

Sirenele sunt capricioase. Spune Greene ca ele au o mare putere asupra barbatilor foarte rationali si puternici, tocmai pentru ca ele par vulnerabile si irationalitatea lor ii fascineaza. Marc Antoniu a fost sedus iremediabil de Cleopatra, Napoleon, de Josephine (mai in varsta ca el si nu chiar o frumusete), Di Maggio de Marylin (la fel si intelectualul Arthur Miller).

Ceea ce le face sa domine barbati puternici este felul lor de a se comporta: cand cald, cand rece. Specialistii in neurostiinte ar numi asta „recompensa impredictibila“, adica nu stii cand ai parte de atentie si caldura, (si cand ai parte de un dus rece), si in felul acesta ramai prins in mrejele Sirenei capricioase. O anumita ambiguitate a comportamentului este ceea ce contribuie la seductie.

 

Mersul

In secolul V i.Hr., un rege chinez, pe nume Kou Chien, a trimis-o pe curtezana Hsi Shih sa-l seduca pe rivalul sau. Aceasta avea darul de a pasi de parca plutea. Femeile investesc azi averi in pantofi si nu e intamplator efectul, desi poate ca nici ele nu sunt constiente de el.

Silueta inaltata pe tocuri, picioarele alungite in felul acesta sugereaza tinerete si agilitate. Deci, fertilitate = seductie. In plus, piciorul femeiesc este unul din fetisurile masculine frecvente. Iar chinezii stiau ceva despre asta cata vreme, pana pe la inceputul secolului al XX-lea, legau picioarele fetitelor, ca sa nu se dezvolte si sa fie delicate si mici la maturitate…

 

Hainele

Da, moda e o adevarata industrie a seductiei. Dar preocuparea pentru impodobirea corpului dateaza din zorii umanitatii. Una dintre cele care au dus la extrem gustul pentru teatral si moda a fost Pauline Bonaparte, sora lui Napoleon. Avea cea mai mare garderoba dintre aristocratele timpului sau si miza pe efectul teatral al aparitiilor sale.

Greene vorbeste despre devoalarea selectiva, felul cum marile seducatoare isi etalau numai parti anume ale corpului (brate, un gat fin, glezne… Azi, mult mai mult, si apare dilema daca mai mult e oare mai seducator?) pentru a incita imaginatia.

Marguerite de Valois, fiica reginei Catherine de Médicis, a fost o pioniera a decolteului (avea sanii deosebit de frumosi, dupa unele relatari din epoca). Josephine Bonaparte isi arata bratele fine.

Asadar, seductia, acest efect al corpului (cel putin azi, cand media ne bombardeaza cu femei pline de nuri mai mult sau mai putin naturali), este si nu este ceva corporal.

Sau, mai bine-zis, ea angajeaza tot corpul, toate simturile si mai ales inteligenta, puterea de a influenta, fara a face uz de putere. De a spune multe, fara a spune tot. Si nu trebuie sa ai un corp impecabil pentru a face oamenii sa se topeasca dupa tine. Ci doar trebuie sa stii sa-ti folosesti intelept atuurile pe care le ai deja.

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top