Now Reading
Sanconfind implementează un program de recuperare post-Covid

Sanconfind implementează un program de recuperare post-Covid

Revista Psychologies
sanconfind-implementează-un-program-de-recuperare-post-covid

Ultimul an a reprezentat pentru toţi o încercare grea. Distanţarea fizică şi socială, frica de îmbolnăvire sau chiar boala, lipsa conexiunilor umane, adaptarea la work from home, restabilirea programelor şi activităţilor zilnice, toate acestea ne-au purtat într-un carusel al emoţiilor, adesea negative, ce au lăsat urme adânci, în special, pentru aceia care au experimentat îmbolnăvirea cu virusul Sars-Cov 2.

Programul de recuperare post-Covid propus de Sanconfind constă în efectuarea de proceduri medicale speciale în urma cărora se redobândesc funcţiile musculo-scheletale, pulmonare normale sau cele ale ficatului, rinichilor şi a inimii.

Experţii în recuperare medicală de la Centrul Medical Sanconfind execută împreună cu pacientul exerciţii de reevaluare respiratorie, educare posturală, masaje, pentru eliminarea contracturilor musculare sau băi sărate calde, pentru creşterea imunităţii dar şi mişcări coordonate în apă.atate

Sanconfind a lansat de 2 luni un program complet de recuperare medicală post-Covid, pentru diferite vârste. Acesta constă într-o serie de evaluări medicale: consult pneumologic (cu spirometrie şi pulsoximetrie) de recuperare medicală, analize de sânge, consult psihologic şi ortopedic. În urma consultului de recuperare medicală, pacientul este direcţionat către locaţiile din baza de tratament unde face zilnic câte 3-4 proceduri, timp de 10 zile, pentru a elimina sechelele în urma îmbolnăvirii cu virusul Sars-Cov2. În acest timp, poate face setul de analize recomandate, ce arată cum funcţionează anumite organe, posibil afectate. Acestea sunt: hemogramă, transaminaze, glucoză, creatinină, creatinkinază, anticorpi IgG/ IgM. Ele pot fi însoţite de investigaţii imagistice.

Sechelele cu care se prezintă în ultimul timp pacienţii sunt: dureri articulare, slăbiciune musculară care persistă, oboseală fără motiv, anxietate, sechele respiratorii, capacitate scazută la efort, tuse, saturaţie scăzută de oxigen.

Pentru eliminarea anxietăţii, discuţia cu un psiholog este cea mai indicată. Ajutorul oferit de psiholog este pentru o reechilibrare psihică şi fizică, prin discuţii şi învăţarea de a gestiona corect situaţiile de criză, emoţiile exacerbate sau atacurile de panică. Activitatea psihologului se completează cu exerciţiile fizice pe care le face pacientul, sub îndrumarea atentă a kinetoterapeuţilor, maseurilor şi a medicilor implicaţi în program.

Din conţinutul programului putem aminti pe lângă consultul pneumologic de recuperare medicală, sau al psihologului, şi masajul parţial/ total, inhalaţiile cu nebulizator cu apă sărată de la izvorul local din Poiana Câmpina, reeducare respiratorie prin kinetoterapie, analizele de sânge sau investigaţiile imagistice (CT, RX, ecografie).

Până acum, zeci de români au început să se adreseze Centrului Medical Sanconfind pentru recuperare post-Covid. Rezultatele sunt foarte bune şi sechelele îmbolnăvirii cu virusul Sars-Cov 2 sunt cu mult diminuate.

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top