CItesti acum
Semne că cineva drag are o depresie funcțională

Semne că cineva drag are o depresie funcțională

Cătălina Cristescu

Depresia nu înseamnă neapărat internare, pastile și tentative de suicid. Sunt oameni care o duc pe picioare, dar asta nu înseamnă că le e bine. Ce este depresia funcțională.

Când ne gândim la depresie, avem în minte imaginea unei persoane care plânge tot timpul, nu se mai aranjează, abia dacă se mai spală, nu vrea să vorbească cu nimeni, nu vrea să iasă din casă.

Citește și:

Cum ne putem ajuta să ieșim din depresie

Diferența dintre tristețe și depresie

Există însă oameni despre care ai jura cu mâna pe toate Bibliile din lume că n-au nimic, dar sunt, de fapt, depresivi înalt funcționali, cărora, eventual, chiar le invidiezi viața.

La prima vedere, spui că sunt mai bine decât cei descriși la început, însă dezavantajul e că aceste persoane se limitează singure și e foarte puțin probabil să caute ajutor de specialitate.

Citeste si

Ai în jur persoane extrem de iritabile, care se enervează din orice? Sunt mereu prost dispuse, ironice sau chiar fac glume proaste, deși nu le stă în caracter? Iată câteva metode de a masca depresia

 

Foto: Shutterstock

Abonează-te la newsletter!

Abonează-te la newsletter!

Primește săptămânal resurse prin intermediul e-mail-ului!

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!

Vezi comentarii (0)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Scroll To Top