Citești
Suntem ceea ce respiram

Suntem ceea ce respiram

Revista Psychologies

aer, respiratie, poluare, echilibru
Credeam ca poluarea este apanajul oraselor. Dar, pe furis, ea se insinueaza acolo unde ne asteptam mai putin: in casa, in masina, la birou… Cateva gesturi simple ar fi de ajuns sa curatam atmosfera. Si, in felul acesta, sa traim mai bine.

Nelinistea pluteste in aer… Un aer pe care il inhalam in medie de 12 ori pe minut si care permite oxigenului vital sa inlocuiasca excesul de gaz carbonic din celulele noastre. Oare? Gaz de esapament, deseuri industriale, ozon, monoxid de carbon, amiant, acarieni… Iata o lista de compusi chimici si biologici care e de ajuns cat sa ne taie rasuflarea. Iar noi, fata in fata cu inamicul din exterior, ne gandim ca daca ne refugiem in propria casa, suntem la ada­post.

Gresit! Anchetele arata ca poluarea chimica afecteaza trei locuinte din patru. Si mai sur­prin­zator este ca acest lucru este valabil atat in zona urbana cat si in cea rurala. Pe drumurile dintre birou si ca­sa, ne petrecem mai mult de 80% din timp in locuri unde poluantii atmosferici si fumul de tigara isi combina efectul nociv cu alti factori alergeni din mediul inconjurator: polen, acarieni, par de animale…

Rezultatul acestui cocktail? Numarul alergiilor si al persoanelor ce sufera de astm a crescut alarmant. Printre sursele de poluare din pro­­pria locuinta se afla materialele de constructie, mobilierul nou, produsele de bricolaj si de in­tretinere – principali producatori de compusi organici volatili, familie din care fac parte si eterii de glicol. Caracterul nociv al acestor molecule chimice va fi in curand la fel de bine cunoscut. Presupuse cauze pentru tulburarile sexuale, malformatiile fetusilor, diverse forme de cancer, acestia sunt prezenti in numeroase produse: lacuri, vopsele, produse pentru lipit, odorizante, produse cosmetice.

Solutii simple

Ca sa nu murim asfixiati, ar trebui sa nu mai respiram? Din fericire, cateva gesturi simple permit ameliorarea calitatii mediului. Prima este interzicerea fumatului, principalul emitator de toxine si de metale grele din incaperi.

Aeriseste zilnic! Singurul sfat care poate fi dat in acest context este: „Aerisiti!” Cel mai indicat este sa o faceti dimineata foarte devreme sau seara foarte tarziu, intre 5 si 15 minute, deoarece poluarea cu ozon vara si cu dioxid de azot iarna incepe sa se produca in ultimele ore ale diminetii.

Alte conditii majore ale unei bune calitati a aerului din inte­rior sunt temperatura si nivelul de umiditate. Daca temperatura e mai mare de 20° si aerul este prea umed, mediul devine propice pentru inmultirea acarienilor si ciupercilor, organisme microscopice care traiesc in mochete si saltele.

Dupa instalarea mobilei noi sau dupa renovare (zugravit, montarea parchetului laminat sau a mochetei…), specialistii mediului recomanda ventilarea spatiului timp de mai multe zile. Din pacate, este imposibil sa alegi produse cu o emisie mai mica de compusi organici volatili (COV), deoarece acest criteriu nu este mentionat pe etichete. Totusi, mentiunile „nu inhalati vaporii”, „nu utilizati in locuri inchise”, „nu pulverizati spre flacara” indica prezenta clara a solventilor, deci a COV.

In astep­tarea unui sistem de informare credibil, alege tot ce este natural: parchet masiv si nu la­mi­nat, mobila din lemn masiv si nu din prefabrica­te… Iar pentru curatenia de primavara, ideal este sa folosesti apa calda, sapun de casa si lesie cu soda. Evitand folosirea produselor de intretinere si alegand formule fara solventi, reduci in mod sem­­­nificativ riscurile emisiilor nocive! Oricum, citeste etichetele si alege produsele bio care nu contin eteri de glicol.

Foloseste uleiuri esentiale. Este recomandata folosirea difuzorilor de arome care nu incalzesc esentele respective. Exista studii care confirma calitatile bactericide ale combinarii acestora (rosmarin, scortisoara, menta, eucalipt, micsandra, etc) contra germenilor celor mai prezenti in infectiile din sfera ORL. In plus, unele dintre ele (lavanda, cedrul…) sunt adevarate bariere contra insectelor daunatoare, si, daca le utilizezi la timp, poti evita folosirea insecticidelor mai puternice.

In schimb, aceste esente nu au nici o putere contra poluantilor chimici si a fumului de tigara.

Abonează-te la newsletter!

Abonează-te la newsletter!

Primește săptămânal resurse prin intermediul e-mail-ului!

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!

Pages: 1 2
Vezi comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sus

Prinde o reducere o dată în lună! Totul redus cu 30%
ABONAMENTE, CĂRȚI, EVENIMENTE
AGENDE PERSONALIZATE