Am probleme cu depresiile

Problema mea e destul de simpla: am probleme cu depresiile si cu incercarile de sinucudere. Parintii mei sunt plecati in strainatate de cand eu aveam 7 ani si de atunci stau impreuna cu o matusa. De 12 ani nu mi-am mai vazut tatal si nici nu mai stiu nimic de el. Intradevar, in copilarie m-a afectat foarte mult plecarea lui dar cu timpul am incercat sa uit si am si reusit. Dar anul trecut m-am trezit ca m-a sunat si in vara am fost sa ma intalnesc cu el. De cand ma stiu sunt o fire foarte pesimista si de la un timp incoace am din ce in ce mai des gandul si dorinta de a ma sinucide, de a muri… De cateva ori chiar am incercat sa ma sinucid dar de fiecare data a fost cineva care sa ajunga la timp sa ma salveze… As dori sa stiu si eu daca este ceva de facut in cazul meu sau doar ar trebui sa fac o vizita pe la nebuni… Sper ca imi veti raspunde sau ca macar imi veti da un sfat in problema mea….

Intrebare pusa de: Anca, 19

Raspunsul psihologului:

Problema pe care o ridicati m-a trimis cu gandul la una destul de similara si fara legatura de un context anume social (asa cum ar fi problema copiilor ‚abandonati’ in tara de origine de catre parintii plecati la munca in Italia si Spania). Si anume, la problema abandonului, situatie destul de intalnita si cu foarte multe consecinte si implicatii psihologice.

Chiar daca nu este vorba in realitate de un abandon psihic, despartirea fizica poate fi perceputa psihic de catre un copil in acest fel, mai ales ca accesul la o intelegere mai profunda a acestei situatii poate fi accesibila mult mai tarziu sau poate niciodata. Pentru un copil dificultatile financiare, neimplinirile personale sau alte cauze care ii fac din pacate pe unii sa isi paraseasca din interes familia sau doar copii, sunt greu de inteles si atat mai mult, greu de tolerat si de sustinut pentru sine.

Asadar va inteleg nu numai durerea, dar si drama prin care treceti, ceea ce ma face sa ma gandesc ca numarul repetat de incercari esuate, starile depresive prin care ati trecut, au fost tot atatea semnale de alarma pentru cei care ar fi putut sa va auda tipatul de durere si nevoia de ajutor.

Asadar, dupa atata compasiune reala, va sugerez clar sa incercati sa stati de vorba cu un psiholog si sa puteti sa reconstruiti ceva care sa aiba sens pentru viitorul dv. Iar pentru asta, pentru a va putea regasi, pentru a deveni o persoana, pentru a gasi motive de a trai doar pentru dv, trebuie sa incercati sa faceti pace cu trecutul dv, sa gasiti ceva in prezent care sa va motiveze si ceva care poata fi descoperit ca proiect de viata. Daca ramaneti ancorat doar in suferinta produsa de trecut, cu siguranta asta nu va va face bine.

Poate ca cu ajutorul unui coleg psiholog veti putea descoperi in trecutul dv si altceva care sa va motiveze sa mergeti mai departe. Uneori, poate ca o identificare de exemplu cu meseria pe care a ales-o unul dintre parinti sau o multime de alte detalii, va pot trezi curiozitate si interes pentru viata.

Pentru ca viata inseamna mereu un trecut, un prezent si un viitor. Succes.