Now Reading
De cele mai multe ori tac si incerc sa ma gandesc la altceva

Abonează-te la newsletter!

Abonează-te la newsletter!

Primește săptămânal resurse prin intermediul e-mail-ului!

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!

De cele mai multe ori tac si incerc sa ma gandesc la altceva

Sunt casatorita de 20 de ani si am doi copii mari. Il iubesc pe sotul meu dar in acelasi timp ma si tem de el, si aceasta in primul rand pentru ca bea, destul de des, (de doua – trei ori pe saptamana) si atunci este foarte cicalitor, trebuie sa-l ascult uneori si cate doua ore in continuu, povestind aceleasi lucruri. Daca ripostez, il opresc sau ma opun la unele probleme, atunci devine nemultumit, violent in limbaj, furios (deocamdata atat). Pentru a evita orice conflict de cele mai multe ori tac, incerc sa ma gandesc la altceva, sa ascult TV-ul, dar nu intotdeauna merge. Am mai intrebat despre acest lucru un expert si mi s-a raspuns sa-mi infing temerile putin cate putin. Problema este ca sotul meu s-a schimbat in decursul anilor, poate nu in toate privintele, dar in unele, da. In primul rand doreste sa aiba totul sub control: el sa stabileasca cand si unde iesim, cand si cu cine ne intalnim, cand si ce cumparam, cum si ce facem in casa etc, etc. Uneori incerc si eu sa-mi impun propriile pareri, dar mai mereu sfarsim prin conflicte latente, sau deschise, in urma carora eu cad intr-o stare de tristete (am facut si un tratament pentru depresie in 2007 – starea nu s-a datorat in todepresie, probleme, sfat, talitate problemelor de acasa ci si celor de la serviciu, in combinatie). In ultimul timp, punand cap la cap mai multe aspecte de care am luat cunostinta prin intermediul unor terte persoane, mi-am dat seama ca ii place sa ma chinuie, sa-mi impuna sa fac ceea ce vrea el, cand si cum vrea el, fara sa ma intrebe sau macar sa discute cu mine, ci doar sa ma puna in fata faptului implinit. Daca ripostez si ii dau de inteles ca stiu ce urmareste, ajunge (doar cand e baut) la amenintari de genul: lasa ca discutam noi maine, lasa ca o sa vezi tu,… etc, iar acestea imi creeaza o stare de disconfort psihic mai mare decat pot eu s-o gestionez. Ajung de cele mai multe ori sa plang (asta si urmareste, i-a spus odata unei cunostinte care ma ajuta la treaba), sa nu-mi mai doresc nimic, sa cred ca nu sunt buna de nimic, ca nu am nici o valoare si cu toate acestea nu am curajul sa-mi iau viata in propriile maini, asta poate si pentru ca baiatul (15 ani) nu ar intelege (fata, 19 ani, mi-a spus de multe ori sa-l parasesc). Nu vreau asta, vreau sa fim o familie, dar as vrea sa fiu si eu fericita, sa ma simt un om adevarat si nu o marioneta. Eu cred ca am avea nevoie de consiliere maritala, dar in orasul unde locuim nu cred ca exista, si cred ca ar face o criza daca i-as propune asa ceva. Astept cu incredere raspunsul.

Intrebare pusa de: gabriela

Raspunsul psihologului:

Greu de dat un raspuns in situatia dvoastra. Stiti de ce? Pentru ca este foarte greu sa mergi doar cu un partener la acest drum fara ca celalat sa stie si mai ales, sa vrea acest lucru. In dragoste nu e doar nevoie sa existe iubire, mai este nevoie ca cei doi sa se poata uita intro directie comuna, adica sa aiba un scop comun. Iar din scrisoarea dumneavostra reiese contrariu. Inteleg ca relatia a evoluat in sens rau si ca ati acceptat in timp toate aceste ‚umilinte’ sa le spunem. Micile sau scurtele interventii contrare sau de opozitie erau intampinate violent din partea sotului.

Va intreb in ce masura au contat alte nevoi exterioare – prejudecata, copii, familia, rudele si in ce masura au contat nevoile dvoastra? Pare ca aceastea au ramas mereu la coada listei si de aici marea frustrare si tristete. Stiu ca este dificil sa te lupti cu prejudecatile celorlalti dar numai aceia care invata sa se asculte si pe sine pot ajunge sa traiasca mai linistiti cu ei insisi. Nu am spus mai fericiti, ci mai linistiti, ceea ce este o mare diferenta.

Cred ca ar trebui sa va clarificati sentimentele, sa meditati asupra unei deciziilor posibile si sa le analizati, cantariti dar luandu-va pe dumneavostra in calcul si nu pe altii. Copii dvpastra sunt deja foarte mari si ar putea intelege intro masura mai mica sau mai mare, dar in general, deciziile parintilor in ceea ce priveste intelegerea si relatia dintre ei nu ii privesc si nu au legatura cu ceea ce vor copii. Trebuie sa invati sa va asumati alegerile, mai bune sau mai rele, si sa incercati sa va proiectati in viitor pentru a vedea in ce fel poate sa fie mai vesel sau mai sumbru decat in prezent.

Si poate cel mai important … trebuie sa invatati sa nu va mai fie frica!!!
 

Abonează-te la newsletter!

Abonează-te la newsletter!

Primește săptămânal resurse prin intermediul e-mail-ului!

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top