Now Reading
Nu l-am implicat pe respectivul barbat in viata fiului meu

Nu l-am implicat pe respectivul barbat in viata fiului meu

Sunt divortata de 5 ani si am un baiat in varsta de 10 ani. De cand am divortat am avut o singura relatie cu un singur barbat, care din pacate nu a fost de lunga durata, despre care am stiut de la inceput ca nu va fi ceva serios, motiv pentru care nu l-am implicat pe respectivul barbat in viata fiului meu si cred ca am procedat bine. Practic, in toata aceasta perioada am fost doar eu si fiul meu si din cand in cand tatal lui care-l mai lua in week-end sa petreaca timpul impreuna.

Nu am incercat niciodata sa le limitez timpul petrecut impreuna, am stiut dintotdeauna ca fostul meu sot joaca un rol important in viata copilului meu si de aceea, de dragul fiului meu, am incercat tot timpul sa pastrez o relatie de prietenie cu fostul meu sot, chiar daca divortul nostru a fost destul de urat si neacceptat de acesta chiar si la ora asta. Dragostea mea pentru fiul meu a fost si este enorma, si nu am incercat niciodata sa-i ascund copilului meu cat de mult il iubesc. O vorba veche spune ca „sa-ti saruti copilul doar in somn”, sa nu-i arati acestuia cat de mult il iubesti. Ei, eu nu sunt de acord cu acest lucru; i-am aratat si i-am spus copilului meu ca il iubesc in fiecare zi si am incercat sa-l invat sa-si exprime sentimentele deschis oricare ar fi fost acestea…

In urma cu 3 luni am cunoscut un barbat, cred eu mult diferit de cel dinainte, pe care de data aceasta am considerat ca merita sa-l prezint si fiului meu. Ne vedem cam la 1-2 saptamani, el fiind din alta localitate, iar atunci cand vine la noi ne purtam ca o familie adevarata: mergem la cumparaturi toti trei, iesim la plimbare toti trei, stam la masa impreuna…Totodata, acest nou barbat din viata mea este foarte afectuos cu mine si nu a incercat sa-si ascunda sentimentele in prezenta fiului meu.

La inceput am fost destul de speriata pentru ca lucrurile au avansat destul de repede si mi-a fost teama ca aparitia acestui nou personaj in viata fiului meu sa nu provoace o furtuna in trairile si sentimentele acestuia. Inca de la inceput am stat de vorba cu fiul meu si am incercat sa-i explic ce reprezinta acest barbat pentru mine, l-am asigurat ca dragostea mea pentru el (copilul meu), este aceeasi si va ramane neschimbata, i-am explicat ca tatal sau ramane tatal sau si nimeni nu-l va inlocui. A fost destul de greu sa-i explic de ce am nevoie de acest barbat in viata mea, si de ce nu poate fi el barbatul in casa.

Pentru inceput mi s-a parut ca totul este ok si ca se inteleg destul de bine. Ulterior, dupa ce au inceput sa se cunoasca mai bine, noul meu prieten a inceput sa-i mai faca fiului meu observatii, lucru pe care fiul meu nu l-a acceptat foarte bine. Problema cea mai mare si care ma framanta foarte tare este faptul ca de cand a aparut acest barbat in viata mea, fiul meu imi spune ca ma iubeste exagerat de des (cateodata la interval de 2 minute), ma pupa si ma imbratiseaza toata ziua, iar cel mai grav este ca a inceput sa-mi reproseze ca nu-i zambesc asa cum ii zambesc acelui barbat, in fine face tot timpul comparatii intre el si acest barbat (complexul lui Oedip se manifesta destul de pregnant).

In toata aceasta perioada i-am aratat la fel de mult ca inainte ca il iubesc, atitudinea mea fata de el a ramas neschimbata. Am stat de vorba cu el si am incercat sa-i explic ca dragostea mea pentru el este imensa si unica, ca ceea ce simt pentru acel barbat este altceva, este o altfel de dragoste, pe care el o va intelege atunci cand va fi mai mare. Totodata, am incercat sa-i explic ca spunandu-mi atat de des ca ma iubeste, acest cuvant se va devaloriza si nu va mai avea puterea si semnificatia pe care le are.

Nu stiu cum sa mai fac cu dragul meu copil, cum sa-i demonstrez ca dragostea mea pentru el este la fel de mare si neschimbata, nu stiu daca e bine sa-i spun ca imi spune prea des ca ma iubeste, nu stiu daca am procedat corect introducand pe acest barbat in viata lui, nu stiu cum sa fac sa fiu fericita fara ca acest lucru sa provoace nefericirea fiului meu. Va multumesc mult!

Intrebare pusa de: jexel, 39

Raspunsul psihologului:

Trebuie sa va spun ca citind scrisoarea dv m-am bucurat pentru fiul dv! Probabil ca aveti si dv nevoie ca din cand in cand cineva sa va spuna ca sunteti ok si ca luati decizii corecte. Conform spuselor psihologului Winnicott, dupa randurile scrise de dv, ati fi considerata o „mama suficient de buna”. Ceea ce vrea sa spuna aceasta expresie se refera la faptul ca nu putem sa protejam 100% copiii de urmarile deciziilor noastre ca parinti, si ca atata vreme cat noi le consideram corecte si viabile, ei trebuie sa se confrunte cu sensul si impactul pe care le pot avea, in timp, asupra lor. Asa cum spuneti, complexul Oedip isi face simtita prezenta, si va fi nevoie de mult tact din partea prietenului dv pentru a depasi aceasta situatie, inevitabila.

Copilul va incerca prin toate mijloacele pe care le are la dipozitie sa va reintoarca TOTAL asupra lui, apeland la diverse subterfugii si santaje emotionale, dar daca va simti ca-l iubiti cu adevarat, asa cum spuneti in scrisoare, este posibil sa renunte treptat la acest comportament dezadaptativ. Are nevoie sa se confrunte cu acest barbat si daca aceste observatii nu sunt niste observatii dure si care pot rani profund sau destructura cunostintele de pana acum, eu zic ca merita incercat efortul. Evident ca ar fi de dorit ca ele sa vina treptat si imbracate evident de acordul dv, poate doar asa va vedea si aprobarea dv. pe care el o cauta in aceste momente.

Poate ca ar fi de dorit ca pe o perioada de timp, pana cand se mai mai acomoda, daca mai apar astfel de situatii, partenerul dv sa va spuna mai degraba dv ceea ce-l deranjeaza, sa va ganditi impreuna la asta si abia apoi sa i le comunicati copilului. Inca nu-l recunoaste pe acest barbat drept sursa autoritara de incredere si cu drepturi depline asupra sa. (poate chiar nu ar fi rau daca ati medita asupra acestui fapt!).

Ceea ce este destul de clar este ca pentru cel mic, reperele de orientare fata de rolurile pe care adultii le pot juca in viata lor de adulti au fost date peste cap si odata cu divortul au suferit o intermitenta, o remodelare pe care va fi nevoie de timp sa si-o reintegreze si reformeze. Ati procedat corect sa-i spuneti ca sunt doua tipuri de iubiri diferite si ca aveti nevoie de un barbat pentru a va simti cu adevarat implinita si fericita. Desigur ca el poate crede ca el ar putea sa fie suficient pentru a va satisface aceste nevoi, dar o exprimare emotionala calda, autentica il va faca usor usor sa renunte la a mai fi barbatul dv si a fi „barbatelul” altei femei. In fata iesirilor violente ale celui mic ar fi de dorit sa le luati usor, eventual usor amuzati si relaxati fara a le capaci sau si mai rau, a le umili.

Este o perioada dificila si, asa cum am mai spus, va fi nevoie de mult tact din partea dv si a prietenului pentru a evita o prea mare suferinta emotionala a celui mic, si a gasi acel raspuns potrivit si acea masura cat mai echilibrata in fata eventualelor santaje emotionale ale celui mic. Spiritul unui copil trebuie deschis usor catre dificultatile din viata parintilor si la randul sau, trebuie sa-i fie sustinute atat drepturile de a-i critica pe adulti cat si datoria de a-si gasi modele de ambele sexe, pe care in inchipuirea lui, le cupleza sau nu.
Felicitari!

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top