Now Reading
Nu se poate detasa…

Nu se poate detasa…

O sa incerc sa va expun scurt si concis problema mea. Sunt intr-o relatie de un an, cu un barbat care este separat de doi ani. Problema consta in faptul ca suntem foarte bine impreuna, discutam situatia, iar el nu reuseste sa accepte faptul ca acest divort nu este doar esecul lui. Nu doreste sa reia viata cu fosta sotie, decizia de a pleca ii apartine, tinind cont de faptul ca este extrem de traditionalist si familist, nu reuseste sa treaca peste. Nu stiu cum sa il ajut, simte nevoia sa vorbeasca despre asta. Mi-e frica sa nu ii dau sfaturi gresite, nu doresc sa ia o decizie pentru ca e impins intr-o directie anume. Spune ca ii e frica de un alt eventual esec, cu toate ca eu personal, nu impun nimic, pentru ca il iubesc realmente si doresc sa fie fericit. E foarte ancorat in trecut, nu neaparat de persoana, ci de ideea de familie.

 

 

Intrebare pusa de: daniela, 43

Raspunsul psihologului:

Barbatul din viata ta are nevoie sa inteleaga ce s-a intamplat in casnicia sa trecuta. Poate ca nu vrea sa se intoarca la fosta sotie, dar are nevoie sa-si clarifice ce s-a intamplat intre ei doi, ce nu a mers. Probabil incearca sentimente de vinovatie, de esec, eventual resentimente. Aceste sentimente trebuie scoase la suprafata si “purificate”.

Pentru ca el sa gaseasca puterea si increderea de a merge mai departe, trebuie sa faca pace cu trecutul lui. Altfel spus, el duce un razboi acum, chiar daca unul rece, tacit, mocnit. Sentimentele sale sunt contradictorii, iar acest lucru il consuma foarte mult. Este de inteles ca simte nevoia de a vorbi despre asta.

Dar asta e problema lui. Problema ta este ca doresti un barbat care, cel putin din cand in cand, priveste in alta parte (in spate, in trecut). Situatia aceasta este o imagine, o oglinda, o proiectie a ceea ce tu crezi despre tine, un scenariu in care tu vrei (inconstient) sa joci.

Daca faci abstractie de povestea lui si privesti la povestea ta cu el, ce este interesant pentru tine in a fi cu un barbat care in loc sa priveasca inainte si in a-si imagina un viitor pentru voi doi, se gandeste la trecutul lui cu vinovatie?

Poate crezi ca tu nu meriti o poveste fericita? Poate nu esti pregatita pentru a spune da? Poate ca te simti vinovata in a castiga in rivalitatea cu alta femeie? Poate iti place competitia cu alta femeie? Poate ca scenariul in care vrei sa joci este acela in care tu vindeci un barbat suferind in dragoste?

Daca problema lui cu propriul trecut s-ar rezolva, tu l-ai accepta fara rezerve? Poate teama lui de un nou esec marital sa reflecte propria ta teama?
In fine, iti poti imagina, fara niciun fel de rezerve, o relatie fericita cu acest barbat? Deoarece se spune, de multe ori pe drept cuvant, ca ceea ce iti poti imagina, poti realiza.
 

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top