Citești
Despre ritmuri și ritualuri

Despre ritmuri și ritualuri

Jeanina Cîrstoiu
despre-ritmuri-si-ritualuri

Lună plină. Lună nouă. Solstițiu, echinox. Noaptea de Sânziene. Ziua Sfântului, a Sfintei. Ziua de naștere, de botez, ziua de sărbătoare. Zile de început și de sfârșit, de intrare și de ieșire în și din ordinea cosmică. Nevoia de a ne alinia acestei ordini, de a găsi și de a rosti formulele magice potrivite, de a face gesturile care să ne asigure încă o dată că ne împlinim rostul în lume.

Trupul și sufletul nostru are nevoie de ritmuri. Trăim, fizic, emoțional și mental conform unor ritmuri aducătoare de siguranță. Perturbarea lor, ieșirea noastră din ritm are semnificații adesea îngrijorătoare: inima bate mai repede, respirația e mai rară sau mai accelerată? Ciclul menstrual lipsește? Ieșirea corpului din ritm ne sperie ca un ceas care arată brusc orele altui univers, bântuit de stafiile bolii și suferinței.

Pe de altă parte, ritmurile pe care le adăugăm devin la fel de bine întipărite în viața noastră ca și cele naturale, ancorându-ne dependențele: cafeaua de dinainte și țigara de după, medicamentul de luat la oră fixă, emisiunea de la ora aceea, și toate celelalte… ceaiul de la ora la care îl putem bea, paharul de băut împreună cu celălalt… Le căutăm și le înscriem între ritmurile noastre biologice, asigurându-ne ordinea și siguranța.

Pe de altă parte, când ne dorim schimbarea, avem nevoie tot de un moment special. Ziua de mâine, luni, întâi. Ziua favorabilă, calculată prin metode speciale și uneori secrete. Și ah, Paștele cailor, sărbătoarea procrastinării…

Dacă ne mobilizăm suficient, în ziua și la ora potivită realizăm un ritual. Începem cu începutul, pășim cu dreptul, scriem într-o agendă nouă. Ne luăm angajamentul, poate chiar cu martori. Martori divini (sfinții sau forțele cosmice pe care le invocăm) și martori umani. Și uneori, martorii pot lua și ei parte la ritual.

,,Sărbătoarea este încununarea pregătirilor de sărbătoare”(A de Saint-Exupery). Iar pregătirea schimbării este pregătirea de sărbătoare, deoarece schimbarea o facem în/întru bine.

Alegerea unui ritual pentru un nou început nu trebuie să reprezinte un efort și nici un lucru în sine, care să sporească efortul schimbării. Ritualul trebuie să ,,ungă” mecanismele care vor face schimbarea mai ușoară. Deci trebuie creat cu bucurie și însoțit de plăcere. Pentru a aduce cu sine emoții mobilizatoare, el trebuie să facă apel la simțuri: cuvântăm, rostim, cântăm, luminăm, colorăm, aromăm și facem să fie plăcut atingerii… aducem apă și foc, atingem pământul, aruncăm în cele patru vânturi…

Așa că… te invit să îți alcătuiești scenariul și regia pentru un ritual…

Ce schimbare îți dorești? De când? Care ar fi momentul cel mai potrivit (eh, știi bine că acum, dar dacă încadrarea într-un ritm natural sau cosmic te ajută, cu atât mai bine)?

See Also

Cine ar putea să te ajute? Care sunt martorii divini și umani pe care îi inviți la ritualul tău? Poate un sfânt sau un zeu se ocupă în mod special cu treaba asta… poate un prieten dorește să te însoțească, purtat de un obiectiv comun, sau să te susțină pentru că a trecut printr-o experiență asemănătoare și te înțelege mai bine ca oricine altcineva…

Care ar fi gestul simbolic sau cuvintele cu care îți declari intenția? Călătoria începe cu primul pas, care ar fi acela, cum îl faci? E un pas de marș, un pas alergător, un pas de dans, unul furișat? Găsește-l și fă-l în mod conștient. Spune cuvintele, cântă, împodobește-te sau ornează/ desenează ceva, scrie și arde sau scrie pe prima pagină a jurnalului care-ți va măsura progresele…

Oferă un dar simbolic universului, dă de pomană, împarte ceva cu prietenii.

Și apoi începe. Și continuă. Îți suntem martori, te susținem. Succes!

Abonează-te la newsletter!

Abonează-te la newsletter!

Primește săptămânal resurse prin intermediul e-mail-ului!

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top