Now Reading
Fabrice Midal: “Sunt recunoscător pentru că am posibilitatea de a face ceea ce iubesc cel mai mult.”

Fabrice Midal: “Sunt recunoscător pentru că am posibilitatea de a face ceea ce iubesc cel mai mult.”

alexandra-tudor
Fabrice-Midal-sunt-recunoscător-pentru-că-am-posibilitatea-de-a-face-ceea-ce-iubesc-cel-mai-mult

Fabrice Midal este filozof, istoric de artă, eseist şi editor, specialist în tipurile de violenţă specifice vieţii cotidiene. În această calitate, a fondat în 2006 a fondat Ecole Occidentale de Méditation – nu pentru a transmite o practică menită să ne calmeze, să ne golească mintea sau să ne facă să ne izolăm într-o bulă străină de realitate, ci pentru a ne ajuta să facem faţă acestor violenţe într-un mod cât se poate de concret.

Psychologies: Aveţi o abordare foarte diferită asupra meditaţiei şi, în general, a felului în care ne trăim vieţile, mult mai aproape de „a redeveni umani”. Ce presupune, de fapt, simpla bucurie de a fi, acum şi aici?

Fabrice Midal: Ceea ce te face cel mai fericit. Fii acel om pe care să îl iubeşti. Doar fi. În calitate de filosof, încerc să înţeleg prin munca mea ce anume ne face să suferim pe fiecare dintre noi în viaţa de zi cu zi. Mi-am dat seama că cea mai mare problemă pe care o avem este că punem asupra noastră o presiune care ne înnebuneşte. Şi că, de fapt, nu înţelegem noile boli ale vremurilor noastre – epuizarea, stresul, burnout-ul. Credem adesea că le dobândim pentru că nu facem lucrurile destul de bine, pentru că nu suntem suficient de calmi, de eficienţi. Or, nu este aşa. În realitate, le dobândim pentru că ne dorim prea tare să facem lucrurile bine.

Oamenii care suferă de burnout nu sunt nişte leneşi, ci oameni care vor atât de mult să facă lucrurile bine, încât în cele din urmă nu mai pot. Trebuie să încetăm să mai punem această presiune pe umerii noştri, să nu ne mai evaluăm mereu în termeni negativi, să nu ne mai reproşăm lucruri, să nu ne mai gândim că ceea ce facem nu este bine.

Psychologies: Cum ne impactează gândurile negative viaţa de zi cu zi? Cum putem să ne vindecăm prin meditaţie, a cărei esenţă este de a ne da pace? De ce acest gest foarte intim şi foarte profund este unul revoluţionar?

F. M.: Ne putem vindeca prin simplul fapt de a nu ne îngrijora că avem gânduri negative. Acestea vin şi pleacă, nu este mare lucru. Trebuie să nu le oferim tot timpul nostru. Gândurile de genul „Nu sunt destul de bun.”, „Sunt stupid.”… nu trebuie să avem încredere în ele.

Pur şi simplu, trebuie să ne dăm pace. Să ne dăm voie să fim cine suntem. S-o lăsăm mai moale şi să ne dăm voie să fim. Este un gest de tandreţe, de afecţiune faţă de noi înşine.

Psychologies: Observăm în cărţile semnate de dumneavoastră că faceţi o invitaţie la vulnerabilitate? Ce presupune aceasta?

F. M.: Avem de ales: fie facem pace cu vulnerabilitatea noastră, cu omenescul din noi, fie ne transformăm în nişte roboţi, pentru că nu vom reuşi niciodată să simţim nimic, ba chiar ne vom face mai mult rău.

Psychologies: Numiţi într-una dintre cele mai recente cărţi “Cum să ţi se rupă à la française”, obsesia performanţei ca fiind „o adevărată otravă”. Ce înseamnă pentru dvs. obsesia performanţei şi cum putem evita această capcană?

F. M.: Atunci când am nevoie de un doctor, vreau ca el să facă tot ce este mai bun posibil, să fie performant. Însă dacă mesajul „Vreau să fiu din ce în ce mai performant.” ajunge obsesiv să fie pus în faţa oamenilor şi a pacienţilor, ceva se pierde din arta de a fi doctor. Obsesia performanţei ucide performanţa.

Psychologies: Cum vă reîncărcaţi bateriile după o zi de muncă? Ce vă ajută să vă deconectaţi?

F. M.: Ascult muzică. Ceea ce îmi place mie să fac este să stau în linişte, să nu fac nimic şi pentru cinci minute, doar să ascult muzică.

Psychologies: Muzica clasică, un element al vieţii pentru care mulţi ne exprimăm recunoştinţa. Pentru ce vă simţiţi recunoscător vieții?

F. M.: Sunt recunoscător pentru că am posibilitatea de a face ceea ce îmi place, ceea ce iubesc cel mai mult. Pot să citesc, trăiesc într-o „bibliotecă”. Sunt recunoscător pentru toate aceste posibilităţi: de a vedea, de a citi, de a scrie, de a răspunde întrebărilor tale.

Psychologies: Ce resurse le recomandaţi cititorilor noştri pentru a rămâne ancoraţi în prezent într-o lume în care stresul şi anxietatea câştigă tot mai mult teren?

F. M.: Cartea mea. De ce? Pentru că nu explic lucruri, nu dau sfaturi. Scriu în aşa fel astfel încât atunci când citeşti cartea tu să te schimbi, după ce citeşti un capitol, ceva să se schimbe în viaţa ta. Am primit feedback din partea unor oameni din jurul lumii care mi-au spus „Este extrem de eficientă. Schimbă vieţi.” Încerc să scriu cât mai eficient, cu un efect puternic asupa minţii. Nu trebuie să înveţi ceva, ca mai apoi să pui în practică, doar o citeşti şi nu ai absolut nimic de făcut, doar citind-o ceva se schimbă în modul în care vezi lucrurile. Asta este exact ceea ce încerc să fac.

Vezi care sunt ultimele apariţii semnate de Fabrice Midal la Curtea Veche!

cum-sa-ti-se-rupa-a-la-francaiseNi se tot spune cum să mâncăm, cum să ne antrenăm ca să fim în formă, cum să luăm inițiativa, cum să vorbim și mai ales cum să nu vorbim, cum să fim în același timp calmi și dinamici, calzi și serioși… Ba ni se spune chiar și cum trebuie să medităm, ceea ce blochează darul extraordinar pe care îl poate oferi această practică a prezenței. Nu cumva marea problemă a zilelor noastre este că majoritatea lucrurilor menite să ne calmeze sfârșesc prin a deveni imperative care pun asupra noastră o presiune și mai mare?

 

scapa-ti-pieleaNarcis nu mai este tânărul vinovat de a se fi îndrăgostit de el însuși, ci devine model pentru ființa care învață să se întâlnească, să se respecte și să aibă încredere în sine. Surprinzătoarea interpretare a mitului propusă de FABRICE MIDAL așază vechea poveste în perspectivă contemporană și ni se potrivește de minune. Pentru că deși o iluzie tenace și general împărtășită pare să afirme contrariul, numai fiind narcisiști, adică împăcați cu noi înșine, putem să dezvoltăm legături autentice cu ceilalți.

 

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top