Now Reading
Murăturile și bacteriile bune pentru organism

Murăturile și bacteriile bune pentru organism

Avatar photo

Murăturile nu sunt doar o tradiție culinară, o îmbogățire a meselor din sezonul rece, ci și un cocteil magic pentru organism, cu beneficii nenumărate! Iată de ce este mai mult decât indicat să mâncăm murături.

Murăturile obținute cu apă și sare sunt cele mai puternice și ieftine probiotice naturale. Pot fi făcute în orice moment, nu neapărat toamna, și consumate tot timpul anului.

Pentru a nu exagera cu consumul de sare, cea mai simplă reteță de murături în saramură se face prin păstrarea proporției de 1 lingură de sare grunjoasă de calitate (Himalaya, sare de mare, sare neagră) la 1 litru de apă.

Apa astfel sărată se toarnă în borcane de sticlă peste legumele sau fructele care urmează să fie murate. Pentru aromă, dar și cu rol de conservant, se adaugă hrean proaspăt, crenguțe de vișin, boabe de muștar și piper, tulpini uscate de mărar și căței de usturoi.

Procesul de fermentare se face ținând borcanul la soare timp de 2-3 zile, timp în care compoziția se agită zilnic. Se păstrează într-un spațiu răcoros și uscat, ferit de razele soarelui, sau în frigider, atunci când dorim consumul imediat.

Procesul de fermentare

Prin procesul de lactofermentare prin care trec fructele și legumele în drumul lor spre murare, bacteriile bune transformă amidonul și zaharurile naturale în acid lactic.

Alimentele fermentate reînsămânțează flora digestivă cu bacterii benefice (probiotice, bacterii care susțin viața). În plus, prin procesul de fermentare este potențat conținutul nutritiv al alimentelor.

Rolul probioticelor în organism

Probioticele acționează pe două planuri. Au efecte asupra sistemului digestiv, prin combaterea constipației și prevenirea apariției diareei.

Consumul lor protejează ficatul și crește absorbția mineralelor, în special a calciului, fierului și magneziului. Probioticele echilibrează microbiomul.

Microbiomul (sau „creierul din burtă“, așa cum este denumit de Fabrice Papillon în cartea Creierul din burtă) este un conglomerat format din peste 1.000 de specii de bacterii diferite și cântărește peste două kilograme.

Trăim în simbioză cu aceste bacterii, le oferim masă și casă, iar ele ne asigură o stare bună de sănătate, participând activ la digestie. De asemenea, intervin în maturizarea sistemului imunitar, prin menținerea integrității mucoasei intestinale.

Relația reciproc avantajoasă dintre om și microbiom se păstrează în contextul în care oferim bacteriilor nutrienții necesari pentru a se înmulți și a ne ajuta la digestie, prin degradarea alimentelor.

Un microbiom funcțional și activ se păstrează printr-un stil alimentar definit prin combinații corecte și alimente de calitate. Pe de altă parte, probioticele au acțiune modulatoare asupra sistemului imunitar, protejând față de apariția infecțiilor.

Efectele curative ale murăturilor

Consumul de murături obținute prin fermentare are beneficii asupra întregului organism. Nu ajută doar la reglarea unor procese, ci consumul lor, în cadrul unui stil de viață echilibrat, previne și apariția anumitor boli.

Nutrienți prețioși pentru organism. Vegetalele fermentate sunt surse bune de vitamina K2, care previne apariția bolilor cardiovasculare, și de vitaminele din grupul B.

Au grijă de sistemul nostru imunitar. Sunt mai bune decât orice cură de vitaminizare făcută la începutul sezonului rece, dar venite ca o completare a unui stil de viață echilibrat, cu somn odihnitor și suficient, hidratare optimă, sport și alimentație corectă.

Pentru că o bună parte din sistemul nostru imunitar (aproape 80%) se află în tractul digestiv, probioticele din murături au rolul de a dezvolta producția de anticorpi.

Susțin detoxifierea naturală a corpului. Vegetalele fermentate sunt printre cei mai buni chelatori disponibili, pentru că bacteriile pe care le conțin ajută organismul la eliminarea toxinelor și a metalelor grele. Acest lucru se face prin îmbunătățirea tranzitului intestinal și prin protecția funcției ficatului.

Sunt cele mai ieftine suplimente naturale pe care le avem la îndemână, chiar din natură. Iar comparativ cu variantele lor „la tub“, din farmacii și drogherii, conțin până la 100 de ori mai multe probiotice!

Microbiomul, populat cu o varietate mai largă de bacterii bune, scade riscul apariției obezității (pentru că probioticele ajută în mod natural organismul în procesul de slăbire) și a diabetului.

Delicatesă de sezon rece?

Murăturile nu înseamnă doar castraveți, gogoșari ori conopidă. În tradiția multor popoare există alimente fermentate (kimchi din varză și ridichi în Coreea, sauerkraut în Germania, chiar ouă murate în bucătăria tradițională chinezească), pentru că, multă vreme, procesul de fermentare a reprezentat o manieră de păstrare și consum a vegetalelor în sezonul rece, în perioadele în care frigiderul și congelatorul nu existau, iar industrializarea și globalizarea nu își făcuseră simțită prezența.

În sezonul rece, disponibilitatea fructelor și legumelor proaspete, de calitate, este foarte scăzută. Prin murare, implicit prin procesul de fermentare, nutrienții prezenți în vegetalele crude se păstrează și organismul le folosește la adevărata lor valoare.

Detox cu zeamă de varză

Într-un bol cu varză murată avem aproape același număr de bacterii bune pentru flora digestivă cât într-un tub întreg de probiotice, dar cu o disponibilitate mult mai mare, adică sunt folosite mai eficient de către organism.

Este adevărat, în aceeași măsură, că biodisponibilitatea este mai mare atunci când zeama de varză este consumată ca atare, nepreparată termic, sau este adăugată spre sfârșit, la gătitul ciorbelor, fără a fi fiartă prea mult.

Zeama de varză ajută și detoxul natural al organismului, prin accelerarea tranzitului intestinal și prin prevenirea apariției constipației.

Este eficientă și în detoxul făcut de către ficat, „uzina“ organismului nostru, susținându-i funcția prin efectul său hepatoprotector.

 

De Alina Trifu, consilier în nutriție la Atlashelp.net, prima platformă de psihoterapie, nutriție, parenting și coaching din România.

Foto: Shutterstock

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top