Now Reading
Corul Madrigal sărbătorește românește Ziua Culturii

Corul Madrigal sărbătorește românește Ziua Culturii

Revista Psychologies
Corul-Madrigal-sărbătorește-românește-Ziua-Culturii

Vineri, 15 ianuarie 2021, Corul Național de Cameră „Madrigal-Marin Constantin” sărbătorește românește Ziua Culturii și invită publicul la un intermezzo coral dedicat creației naționale, care va fi transmis LIVE pe canalele de social media ale ansamblului.

Ziua_Culturii_Madrigal

Promotor al valorilor culturale autentice de 58 de ani, Corul Madrigal deschide anul concertistic 2021 și revine pe scenă cu un omagiu dedicat unora dintre cei mai talentați și apreciați compozitori români, precum și promovării artei corale din România. Repertoriul ales de dirijorul principal al ansamblului, Anna Ungureanu, va include lucrări clasice și de inspirație folclorică. Evenimentul va fi întregit de scenografia și costumele special concepute, ce conțin elemente stilizate din filonul tradițional autohton.

Hora_Staccato_aplicatie_MadrigalDe asemenea, începând de vineri, 15 ianuarie, în zi de sărbătoare, Corul Madrigal, dirijat de Anna Ungureanu va oferi publicului gratuit spre vizionare și înregistrarea spectacolului „Hora Staccato – Concert folcloric” în aplicația online Madrigal App – https://app.madrigal.ro/.

„Hora Staccato – Concert folcloric” reprezintă primul eveniment dintre cele cinci ale Stagiunii estivale Madrigal 2020, desfășurată pe scena Centrului Cultural „Mihai Eminescu” din București în perioada 21 iulie – 16 august 2020, parte a seriei de proiecte naționale ale Ministerului Culturii: SAMER – Stagiunea Artistică Muzicală Estivală a României.

Programul special ales, vestimentația artișilor, invitații prezenți în concert, proiecțiile de lumini, precum și regia deosebităfac din „Hora Staccato” un spectacol complex, plin de culoare și dinamism, atât sonor, cât și ca mișcare scenică.

Madrigal App, aplicația online a Corului Madrigal a fost lansată în luna decembrie 2020 cu ocazia sărbătorilor și conține celebrele Concerte Extraordinare de Crăciun susținute în ultimii trei ani de prestigiosul ansamblu, acum disponibile gratuit pentru public. Astfel, nou lansata platformă digitală a înregistrat peste 12.000 de vizionări la doar trei zile de la lansare.

Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” este o emblemă a vieții muzicale românești și universale. Din momentul înființării sale, în 1963, de către dirijorul Marin Constantin (1925–2011), Corul Madrigal a susținut peste 4.500 de concerte aplaudate în întreaga lume, impunându-se astfel ca un adevărat „brand de țară”. Este unul dintre etaloanele mondiale ale muzicii corale camerale, cu un repertoriu îndreptat către Renașterea europeană, muzica bizantină și creația contemporană românească și universală.

În noiembrie 2016, Corul Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” a fost recunoscut oficial ca Ambasador al Libertăţii, Speranţei şi Păcii, primind premiul „Jean Nussbaum and Eleanor Roosevelt” la Palatul Naţiunilor Unite din Geneva, în cadrul Summit-ului Global de Religie, Pace şi Securitate. Anul acesta, Madrigal împlinește 58 de ani de activitate neîntreruptă, fiind unul dintre cele mai longevive ansambluri corale.

După Concertul aniversar din luna martie 2020 și producția „Florilegiul bizantin” lansată de Paște, Corul Madrigal a desfășurat Stagiunea estivală, cu cinci concerte cu tematici și repertorii diferite: „Hora staccato”, „Madrigal cântă copiilor”, „Muzica Renașterii”, „Bijuterii corale” și „Ave Maria”. La cererea publicului, ansamblul coral, dirijat de Anna Ungureanu, a susținut în luna octombrie încă o reprezentație a concertului „Ave Maria”.

În luna noiembrie 2020, Corul Madrigal, în parteneriat cu Roton Music, a lansat o serie de noi albume ce conțin unele dintre cele mai apreciate lucrări dedicate sărbătorii Crăciunului, înregistrate live din concertele de Crăciun susținute în anii 2017, 2018 și 2019, serie pentru care Corul Madrigal a fost premiat cu „Discul de Aur”.

Din 23 decembrie 2020, Corul Madrigal a oferit gratuit și înregistrarea noului Concert Extraordinar de Crăciun, dirijat de Anna Ungureanu pe aplicație online Madrigal App – https://app.madrigal.ro/, ce poate fi descărcată pe orice dispozitiv electronic de vizionare.

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top