Now Reading
A doua ediție GLAMOUR Beauty Festival, singurul festival din România dedicat frumuseții

A doua ediție GLAMOUR Beauty Festival, singurul festival din România dedicat frumuseții

Dacă ai fost încântată de ediția din 2016 a GLAMOUR Beauty Festival, pregătește-te de surprize și mai frumoase la ediția din 2017 a singurului festival dedicat frumuseții din România!

 

Răsfăț, ședințe de make-up și hair-styling oferite de branduri de top, masterclass-uri susținute de cei mai renumiți profesioniști din domeniul de beauty din România, speech-uri impresionante de la influenceri de top, cadouri deosebite și multă voie bună.

Acestea sunt elementele care au compus succesul ediției din 2016 a GLAMOUR Beauty Festival.

Vestea bună este că vom repeta experiența și în 2017! Așa că pregătește-te pentru un nou weekend dedicat frumuseții: pe 13 și 14 mai, la Hanul Gabroveni, are loc a doua ediție GLAMOUR Beauty Festival!

Timp de două zile, paginile de beauty ale revistei noastre vor prinde viață prin acest festival al frumuseții care reunește branduri de renume, vedete, profesioniști din domeniul frumuseții și cititoarele revistei GLAMOUR.

Este o nouă ocazie pentru voi, cele care adorați frumusețea în orice formă a ei, dar și procesul din spatele ei, să vă dați întâlnire într-un loc dedicat discuțiilor interminabile despre tendințe, trucuri, produse și noutăți din acest domeniu.

GLAMOUR Beauty Festival va avea loc în weekendul 13-14 mai în același loc special care ne-a cucerit și anul trecut: Hanul Gabroveni.

Acest loc încărcat de istorie, dar renovat într-un stil modern aparte va găzdui două zile pline de răsfăț, workshopuri și sesiuni demonstrative de make-up, hair, manichiură și wellness și discuții despre frumusețe.

Biletul la GLAMOUR Beauty Festival va permite accesul la workshop-uri, o incontestabilă sursă de informații din domeniul frumuseții și nu numai, oferite de cei mai cunoscuți profesioniști din domeniu, dar și accesul în zonele de răsfăț – sesiuni de manichiură, machiaj, hairstyling și multe alte surprize care îți vor oferi răsfățul pe care orice femeie îl merită.

Pe lângă toate informațiile pe care au ocazia să le afle și sesiunile de înfrumusețare de care se pot bucura, participantele vor primi și un goodie bag plin cu produse de frumusețe, vouchere și… un abonament la revista GLAMOUR pentru un an!

 

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top