Now Reading
Salată de păstrăv afumat cu apio și roșii cherry

Salată de păstrăv afumat cu apio și roșii cherry

Revista Psychologies
salată-de-păstrăv-afumat-cu-apio-și-roșii-cherry

Primăvara a început timid și ne-a strecurat în suflet dorul de plimbările prin vie, în zile însorite și călduroase, când timpul pare să se oprească în loc, dor de amiezile în care, parcă, nimic nu ne poate atinge, iar liniștea din împrejurimile Castelului Bethlen-Haller ne ia grijile cu mâna. Chef Daniela Drăguț și somelierul Constantin Drăgan au ales preparate culinare savuroase și câteva dintre cele mai bune vinuri Jidvei pentru a vă însoți zilele de primăvară și frumoasa sărbătoare a Paștelui.

Ingrediente:

  • 100g păstrăv
  • 50g apio
  • 50g roșii cherry
  • 10g ceapă roșie
  • salată verde
  • microgreens – sfeclă și praz
  • sare și piper
  • ulei de măsline

Preparare:

Iată o salată simplă cu ingrediente pline de gust, gata de savurat în 10 minute alături de un pahar cu vin. Putem adăuga ce fel de legume dorim, de preferat legume de sezon, deoarece gustul lor este cu adevărat proaspăt și reconfortant – ridichi, leurdă, spanac, ceapă verde.

Tăiem legumele, le asezonăm cu sare și piper, adăugăm fâșii de pește și puțin ulei, iar la final decorăm cu microgreens. Opțional, putem stropi cu zeamă de lămâie. Poftă bună!

Recomandarea somelierului Jidvei

Mysterium Rhein Riesling + Sauvignon Blanc este un cupaj special, învăluit în nuanțe strălucitoare galben-aurii din care se ridică cu eleganță note de flori, fructe și frunze verzi. Îmbinarea tandră a aromelor de flori de tei, flori de salcâm, piersică și fructul pasiunii aduce sensibilitate și rafinament acestui cupaj intens și plin de prospețime.

Proiect realizat în parteneriat cu Jidvei.

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top