CITESTI ACUM
Care sunt cauzele durerilor de picioare

Care sunt cauzele durerilor de picioare

care-sunt-cauzele-durerilor-de-picioare

Durerea în orice parte a piciorului poate avea numeroase cauze. Accidentările sportive, afecțiunile mușchilor, articulațiilor sau oaselor, deficientele posturale, toate pot cauza durere în zona picioarelor. Dacă durerea este ușoară, poate fi tratată acasă prin repaus, menținerea piciorului ridicat, masaj usor, unguente antiinflamatoare și prin aplicare de gheață. Însă, dacă durerea persistă, este severă sau apar și alte simptome, este necesară intervenția medicului. Mai jos sunt principalele cauze ale durerii de picior.

Dezechilibru electrolitic

Electroliții ajută mușchii să funcționeze eficient. Minerale precum sodiu, potasiu sau calciu se pierd prin transpirație, în timpul exercițiului fizic.

Dacă practici sporturi intense și nu iei măsuri pentru a restabili echilibrul electrolitic, poate apărea durerea de picior sau picioare. Acestea se pot simți slăbite sau chiar amorțite.

Totodată, dezechilibrul electrolitic poate apărea și ca o consecință a chimioterapiei. Poți evita durerea de picioare din această cauză prin consumul de băuturi speciale pentru sport, îmbogățite cu electroliți sau prin consumul de alimente cu electroliți:

  • Spanac;
  • Avocado;
  • Broccoli;
  • Cartofi;
  • Fasole;
  • Arahide;
  • Căpșune;
  • Portocale;
  • Banane;
  • Lapte;
  • Iaurt;
  • Carne de pui;
  • Carne de curcan;
  • Măsline.

Hernie de disc

Dacă ai hernie de disc în partea inferioară a spatelui, vei resimți durere în zona coapsei și a gambei.

De asemenea, poate apărea durerea și în zona gleznei. Durerea poate iradia atunci când tușești, strănuți sau petreci mai mult timp într-o anumită poziție. În general, durerea de picior resimțită are caracter tăios sau se manifestă prin senzația de arsură.

Durerea de picior se ameliorează prin terapie fizică, administrarea de medicamente și, în cazuri rare și severe, prin intervenția chirurgicală.

Întinderi musculare

Dacă un mușchi este lucrat excesiv, poate apărea fenomenul de „întindere musculară”. Durerea este intensă și debutează brusc. De asemenea, piciorul este sensibil la atingere.

Cel mai bun tratament este aplicarea de gheață timp de 20 de minute de 2-3 ori pe zi. Mai mult, este recomandat să eviți purtarea de pantaloni strâmți și să ții picioarele ridicate. Medicamentele pentru durere, precum paracetamolul și ibuprofenul pot ajuta.

Entorsă

Entorsele apar atunci când ligamentul, țesutul care leagă oasele între ele, este întins sau rupt. Entorsele în zona gleznei sunt cele mai frecvente.

În general, zona se umflă și se resimte durere. Aceasta se ameliorează prin odihnă, aplicarea unui prosop cu gheață de câteva ori pe zi, purtarea unui bandaj de protecție și ridicarea piciorului. Dacă bănuiești că există oase rupte, este recomandat să mergi la medic pentru o radiografie.

Periostita

Fractura de tibie apare atunci când mușchii și țesuturile din jurul tibiei se inflamează. Apare mai ales la persoanele care aleargă frecvent.

O formă rigidă a labei piciorului sau purtarea încălțămintei neadecvate poate cauza o astfel de problemă de sănătate. Durerea se ameliorează dacă te odihnești, iei medicamente din categoria paracetamolului și aplici gheață pe zona cu probleme.

Totuși, pentru a te asigura că nu este vorba despre o problemă severă, este bine să mergi la medic pentru investigații suplimentare.  

Crampe musculare

Crampele musculare apar mai ales în zona gambei și se manifestă prin întărirea mușchiului. Durerea este bruscă și are tente tăioase. Apar mai ales dacă petreci timp afară la temperaturi ridicate și nu consumi suficiente lichide.

De regulă, trec de la sine și nu reprezintă un motiv de îngrijorare. Dacă apar des sau sunt însoțite și de alte simptome, este indicat să te adresezi medicului.

Stenoză spinală

Această problemă de sănătate apare atunci când canalul spinal se îngustează anormal. Acest fenomen crește presiunea pusă pe nervii din zona respectivă.

Drept urmare, apar simptome precum durerea la nivelul brațelor și picioarelor, slăbiciune fizică și amorțeală. Pot apărea probleme cu echilibrul și multe persoane au dificultăți să stea în picioare.

Dacă ai aceste simptome, este esențial să mergi la doctor. Acesta va recomanda medicamente pentru durere și terapie fizică. Dacă nu dau rezultate, poate fi necesară intervenția chirurgicală.

Sciatică

Sciatica se manifestă prin durere de picior și apare ca urmare a iritării unui nerv din partea inferioară a spatelui. Durerea poate varia de la crampe ușoare la durere intensă care poate împiedica menținerea poziției verticale sau așezarea.

Terapia fizică, medicamentele și în cazuri rare intervenția chirurgicală ajută la eliminarea durerii.

Artrită

Artrita este destul de întâlnită mai ales odată cu înaintarea în vârstă. Se manifestă prin durere, înțepeneală și umflarea zonei afectate.

Dacă afectează articulațiile șoldului, ale genunchilor sau gleznelor, poate împiedica mersul și desfășurarea activităților zilnice.

Nu există un antidot, însă exercițiile fizice moderate, menținerea unei greutăți sănătoase, administrarea de medicamente pentru durere (paracetamol, ibuprofen etc.) și aplicarea de gheață pot ajuta la reducerea durerii.

Boala arterială periferică

Boala arterială periferică apare ca urmare a faptului că picioarele nu primesc suficient sânge. Cel mai adesea acest lucru se întâmplă deoarece arterele s-au îngustat.

Durerea, slăbiciunea și amorțeala apar mai ales la mers. De asemenea, se resimte frig, iar picioarele pot avea o culoare neobișnuită.

Renunțarea la fumat și administrarea de medicamente ajută, de cele mai multe ori, la reducerea durerii. În cazuri rare, este nevoie de intervenție chirurgicală.

Există numeroase cauze pentru durerile de picioare, de la cele mai simple, precum entorsele și întinderile musculare, la probleme arteriale sau de coloană. Este vital să te informezi, iar dacă durerea persistă mai mult de 2-3 zile și eventual apar și alte simptome, este recomandat să mergi la medic, cele mai multe dureri recidivează mai ales cele apărute în urma unor accidentări care de cele mai multe ori sunt generate de un dezechilibru în funcționarea normală a piciorului (un dezechilibru muscular, articular sau osos). Astfel, vei crește probabilitatea de ameliorare a durerii de picior, vei interveni în timp util și cu potential mare de a evita posibile recidive sau agravări.

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sus

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!