Now Reading
Sportive din România care ne fac mândri

Sportive din România care ne fac mândri

Revista Psychologies
sportive-din-românia-care-ne-fac-mândri

România era cândva una dintre marile forțe ale sportului de pe planetă, însă schimbările sociale și politice din ultimii 30 de ani au dus la reducerea numărului de sportivi și a performanțelor. Ne-am mândrit și ne mândrim cu nume ca Nadia Comăneci, Doina Melinte, Gabriela Szabo, Ilie Năstase sau Gheorghe Hagi. Totuși, încă avem oameni în sport care ne reprezintă țara la competiții de mare anvergură. Mare parte sunt femei și, deși nu sunt la fel de cunoscute, toate merită aprecierea noastră. Descoperă în continuare sportive din România care dau totul pentru a ne face mândri la fiecare competiție la care participă. 

Ana-Maria Brânză-Popescu 

Ana-Maria Brânză-Popescu, născută în 1984 în București, este o scrimeră cu o carieră impresionantă la proba de spadă. A fost vicecampioană olimpică de două ori, la Beijing (2008) și Tokyo (2021), campioană olimpică la Rio de Janeiro (2016), de trei ori campioană mondială și de șapte ori campioană europeană. În afară de acest palmares, a fost declarată cea mai bună spadasină din lume în sezoanele 2007-2008, 2008-2009 și 2012-2013. Cariera Ana-Mariei Brânză continuă, astfel că este posibil ca palmaresul ei să se îmbogățească. 

Elisabeta Samara

Elisabeta Samara s-a născut în 1989 la Constanța, oraș unde și-a început cariera de jucătoare de tenis de masă, la vârsta de 5 ani. Deși nu este la fel de cunoscută ca alte sportive, Elisabeta Samara are un parcurs impresionant. A participat la trei olimpiade și a câștigat patru titluri de campioană europeană. 

Alina Vuc

Născută în 1993 la Reșița, Alina Vuc practică luptele de la 10 ani. A participat la competițiile de lupte la categoriile 47, 48 și 50 kg și are un titlu de campioană mondială militară, obținut în 2016, și unul de vicecampioană europeană, obținut în același an. Are și un titlu de campioană mondială, pe care l-a câștigat în 2017, și unul de vicecampioană, obținut în 2019. A participat și la Olimpiada de la Tokyo, din 2021, unde, din păcate, a fost eliminată din primul tur. 

Simona Halep

Cea mai cunoscută sportivă româncă este, fără îndoială, jucătoarea de tenis Simona Halep. Născută la Constanța, în 1991, româncă a fost 64 de săptămâni pe primul loc al clasamentului mondial, performanță cu care doar 9 alte jucătoare se mai pot lăuda. Halep a câștigat două turnee de Grand Slam: Roland Garros, în 2018, și Wimbledon, în 2019. A mai fost finalistă de trei ori, o dată la Australian Open și de două ori la Roland Garros. În 2018, a fost desemnată jucătoarea anului, iar în 2014, 2015, 2017, 2018 și 2019 favorita fanilor. A câștigat aproape 40 de milioane de dolari, clasându-se pe locul 4 all time în topul banilor obținuți din tenis. Pe meciurile sale se pun multe pariuri online, pentru că faima sa atrage și pasionații de beturi. 

Gianina-Elena Beleagă

Gianina-Elena Beleagă este o canotoare născută în 1995 la Câmpulung Moldovenesc și care, în prezent, activează la CSA Steaua București. Performanțele sale au ieșit în evidență încă de la campionatele de juniori. În 2012 și 2013, ca parte a echipei de 8+1, a luat medalia de aur la Campionatul Mondial de Juniori. A câștigat aurul și la Campionatul Mondial U23 din 2017, la proba de dublu vâsle, iar în același an a luat aurul și la competiția mondială de seniori. A participat la Olimpiada din 2016 și cea din 2020, ajungând în finală la ambele ediții, deși înaintea Olimpiadei de la Tokyo s-a confruntat cu probleme de sănătate grave. 

România are sportive de valoare, care merită aprecierea noastră, mai ales dacă suntem pasionați de sport și pariuri sportive. Datorită lor, România obține apreciere, iar noi ne mândrim cu rezultatele lor. 

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top