Now Reading
Ultimele tendințe în design interior: 7 idei simplu de pus în aplicare

Ultimele tendințe în design interior: 7 idei simplu de pus în aplicare

Revista Psychologies
ultimele-tendințe-în-design-interior-7-idei-simplu-de-pus-în-aplicare

Tendințele de amenajare interioară reflectă anumite valori și senzații pe care ar vrea să le transmită o colectivitate, precum sustenabilitate, reconectare cu natura și sentimentul de echilibru. Modul în care alegi să îți decorezi locuința te ajută să îți exprimi personalitatea. Află care sunt ultimele trenduri în materie de design interior și inspiră-te din exemplele prezentate în acest articol. 

1. Paletă monocromă

O amenajare interioară în care predomină albul, negrul și nuanțele de gri este minimalistă și elegantă. Adoptă o paletă monocromă pentru a obține o senzație de stabilitate și relaxare. Vopsește pereții cu o culoare închisă, adaugă mobilier în nuanțe strălucitoare și alege covoare gri sau argintii de calitate, pentru a da încăperii un aspect unitar și modern.

2. Culori calde și nuanțe maronii

Un mod de exprimare a unor sentimente plăcute și de inducere a unor senzații de destindere este folosirea atentă a culorilor în designul interior. În acest sezon, nuanțele calde îți sunt cel mai bun aliat: crem, bej, gri, diverse tonuri de maro, declinări de galben, portocaliu și de roșu.

3. Tapet deosebit

Tapetul dobândește un caracter puternic decorativ și poate reprezenta chiar și o formă de artă. Alătură-te trendurilor și alege printuri deosebite: geometrice, abstracte, cu figuri umane, animale și flori gigantice, peisaje și multe altele. De asemenea, pot fi folosite culori îndrăznețe în amenajările interioare.

4. Mobilier cu linii rotunjite

Mobilierul cu linii drepte și colțuri bine definite este înlocuit de unul cu forme rotunjite, care să sugereze confort și familiaritate. Poți alege oglinzi, taburete, măsuțe de cafea sau orice alte detalii circulare. Accentul rămâne pe funcționalitate, însă este luat în considerare și aspectul. Acesta poate inspira grație și feminitate, precum și comoditate și relaxare absolută.  

5. Elemente inspirate din natură

În amenajarea interioară din acest an, alături de tonurile de maro inspirate din natură, se pot regăsi din ce în ce mai multe materiale precum lemn, piele, marmură și ciment. Integrează în locuința ta pardoseală din lemn, elemente de decor din ciment colorat și adaugă multe plante verzi. 

6. Vintage și sustenabil

Pentru a transmite un mesaj puternic despre importanța sustenabilității, sunt încurajate recondiționarea pieselor vintage și decorarea locuinței cu obiecte second hand. Mai mult, îndreaptă-te spre produse și materiale eco-friendly, care nu contribuie la degradarea mediului înconjurător și la utilizarea excesivă a resurselor naturale.

7. Tehnologie integrată în amenajare

Tehnologia evoluează permanent, iar inovațiile pot fi integrate cu succes în designul interior. Acestea au rolul de a-ți ușura viața cotidiană și oferă locuinței tale un aspect contemporan sau futurist, cu detalii și funcții fascinante. Fii mereu la curent cu noile descoperiri și alege ce ți se potrivește și îți poate fi de folos. 

Ține cont de tendințele designului interior și exprimă-ți personalitatea alături de o comunitate cu care împărtășești aceleași valori. Prin amenajarea locuinței tale, manifestă-ți grija față de natură și față de resurse sau răspândește senzații de armonie, liniște și relaxare.

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top