Now Reading
Cunoaşte-ţi durerea de cap

Cunoaşte-ţi durerea de cap

adriana-radu
cunoaste-ti-durerea-de-cap

Poate părea banal, însă durerile de cap sunt o problemă majoră de sănătate în toată lumea, acestea afectându-ne calitatea vieții, în mod dramatic. Tratamentul acestora de cele mai multe ori e bazat pe simptomul în sine și nu pe remedierea cauzei. Majoritatea dintre noi vrem soluții rapide, medicamente de sinteză, fără să știm că ele au un efect pe durată limitată, pot da dependență sau reacţii adverse cum ar fi creșterea tensiunii arteriale și dureri de stomac, mai ales când vorbim despre un tratament pe termen lung.

Pentru a folosi cea mai bună terapie pentru durerile de cap ar trebui mai întâi să înțelegem cauza lor:

  • Emoțională datorită stresului, depresiei sau anxietății;
  • Medicală, cum ar fi o migrenă sau tensiune arterială crescută;
  • Fizică datorită unui traumatism sau tensiuni musculare la nivelul coloanei cervicale;
  • Meteo datorită presiunii atmosferice;
  • Diferite boli cum ar fi răceala, sinuzita, artroza cervicală;
  • Perioada pre-menstruală la femei;
  • O masă copioasă.

Uleiurile esențiale ca terapie alternativă

Dacă vrem o soluție naturală pentru aceste probleme, uleiurile esențiale pot sprijini, în mod natural, ameliorarea acestor dureri până la dispariția lor. Avantajul este că ele nu dau dependență și nu au efecte adverse. Trebuie să menționez că totul depinde de calitatea acestor uleiuri. Vă recomand ca mai întâi să vă informați cum au fost obținute acestea și dacă au fost testate şi sunt sigure. Uleiurile esenţiale pure se obţin prin două procedee: presare la rece pentru citrice și distilare la abur pentru frunze, rădăcini, scoarță și rășini. Orice adaos chimic le face periculoase pentru utilizarea în terapia unei afecțiuni deoarece odată cu uleiul inhalați sau ingerați și acele substanțe chimice. Regula de bază este că un ulei pur și sigur este un ulei cu un preț peste medie.

Care sunt cele mai bune uleiuri împotriva durerilor de cap?

Pe primul loc este Menta Piperată (Peppermint). Aroma sa puternică are un efect aproape imediat de calmare a durerii. Pentru un efect mai puternic care să acționeze și asupra stării de stres se poate folosi în combinație cu uleiurile esențiale de lavandă, lămâie și tămâie. Diluați câteva picături din fiecare în ulei fracționat de cocos sau orice alt ulei cărăuș. Se administrează sub formă de masaj în zonele dureroase.

Atenție la tâmple, fiind foarte aproape de ochi, iar aroma fiind foarte puternică, vă poate provoca lăcrimare.

Foarte util este și modul aromatic de utlizare, prin intermediul difuzorului. Amestecul de mai sus, mai puțin uleiul cărăuș, se pun într-un difuzor cu apă rece, care are capacitatea de a acoperi o suprafață de 25 mp. Foarte repede aerul din cameră va ajuta la diminuarea durerii de cap.

Putem crea un roll-on cu amestecul de mai sus, într-o sticluță de 10 ml, pentru a-l avea tot timpul la nevoie.

În cazul durerilor cervicale, amestecul de eucalypt, mentă și lavandă ameliorează și relaxează musculatura și inflamația zonei respective.

Putem interveni asupra durerii de cap datorate sinuzitei cu uleiurile esențiale de eucalypt și lavandă, care se diluează în ulei cărăuș fracționat de cocos şi care se aplică pe piept, dar şi în difuzor pentru a permite o respirație ușurată.

Pentru perioada premenstruală, folosim uleiuri care ne echilibrează emoțional și ne calmează durerile locale și de cap. Putem folosi un amestec eficient de uleiuri esențiale care conține salvie, lavandă, bergamotă, mușetel roman, ylang ylang, mușcată și fenicul. Diluate în ulei cărăuș de cocos şi păstrate într-un roll-on, se aplică pe abdomen și alte zone dureroase în perioada menstruației.

În cazul durerilor de cap datorate indigestiilor, uleiurile de fenicul şi anason vor acționa asupra sistemului digestiv care va diminua durerea de cap. Se aplică pe abdomen, în zona stomacului şi colecistului.

În toate aceste situații este important să înțelegem că fiecare organism reacționează diferit, unele mai rapid, iar altele mai încet. Regula este ca în perioadele de dureri acute să aplicăm uleiurile la un interval de 30 min – o oră până când observăm că durerile se estompează sau durează mai mult până când revin.

Există multe combinaţii de uleiuri esențiale care pot ajuta la diminuarea și chiar eliminarea durerilor de cap. Important este să identificăm cauza durerii pentru a folosi uleiul essențial sau amestecul potrivit şi să avem răbdare. De altfel, folosirea unei terapii alternative este o decizie personală pentru un alt stil de viaţă. Folosirea uleiurilor esențiale nu trebuie să însemne automat întreruperea tratamentului medical existent. Discutați cu medicul curant ce ar presupune diminuarea medicației actuale sau chiar părăsirea ei.

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top