Now Reading
Echilibrarea emoțională prin meloterapie

Abonează-te la newsletter!

Abonează-te la newsletter!

Primește săptămânal resurse prin intermediul e-mail-ului!

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!

Echilibrarea emoțională prin meloterapie

echilibrarea-emoțională-prin-meloterapie

De ce să dăm atenție emoțiilor noastre? Pentru că emoțiile atrag magnetic evenimentele spre noi. Că știm sau nu, că ne place sau nu, această lege funcționează!

Emoțiile și gândurile noastre alcătuiesc starea noastră de a fi. Aceasta influențează energia și fiecare atom din Univers, așa încât vom atrage în viețile noastre ceea ce deja conținem. Prin urmare, mediul extern se va transforma atunci și numai atunci când mediul intern se va fi transformat mai întâi.

Fiind creatori în Câmpul cuantic, avem de făcut o modificare în planul subtil al gândurilor și emoțiilor noastre, înainte de a percepe prin simțuri dovezi în planul fizic.

Marele merit al meloterapiei este acela de a facilita conștientizarea emoțiilor, ca punct de plecare în procesul reconfigurării personalității noastre pentru transformarea propriei vieți.

Emoțiile sunt reflectarea minții în corpul fizic, pentru că activitatea mentală inconștientă, în cazul în care nu poate fi adusă în conștient sub forma gândurilor, se reflectă mereu în corp sub forma emoțiilor. Gândul există doar în minte, dar emoția are o solidă componentă fizică, fiind simțită în primul rând în corpul fizic. Atunci când devenim conștienți de emoțiile noastre, nu ne mai identificăm cu emoția, ci rămânem doar observatori ai acesteia.

Așa cum se știe, muzica este o cale de impresionare a subconștientului, alături de credința activă și credința continuă (înțelegând prin credință forța interioară de a face văzut nevăzutul) și unul dintre rolurile meloterapeutului este de a focaliza atenția celor care vin în terapia muzicală spre a-și cristaliza și dezvolta deprinderea de a asculta muzică zilnic, tocmai pentru că muzica are puterea de a induce reacții emoționale, ocolind filtrele logice și analitice ale minții și stabilind un contact direct cu sentimentele și cu pasiunile profunde și tainice din adâncul memoriei și imaginației noastre.

A asculta zilnic muzica preferată este un obicei fericit, care ne permite să găsim o stare de armonie perfectă, dând aripi imaginației noastre, pentru că muzica ne ajută să putem percepe lucruri extraordinare drept posibile și ușor de îndeplinit.

Prin meloterapie, oamenii nu își anesteziază gândurile și sentimentele legate de stresul din viața lor, ci intră în starea de conectare cu Sinele mai înalt și de asumare a vieții așa cum este ea, intră în starea de flux, ceea ce generează experiența unei noi realități dorite.

Efectul meloterapiei presupune să creăm în noi înșine un spațiu sacru, în care să ruleze energiile înalte ale iubirii, bucuriei și încrederii în sine, trezind acea putere interioară care ne menține conectați la energia divină. Oare cât de mult suntem în acord cu frecvența Câmpului cuantic, tărâmul tuturor posibilităților? Muzica are această putere de a crea la nivelul terestru al personalității noastre liniștea de care sufletul are atâta nevoie pentru a se face simțit.

Pot spune că mie personal, muzica mi-a dat întotdeauna sentimentul că există ceva mai mare decât mine, că bătăliile de aici nu au atâta importanță și că e necesar să le transcend. Am devenit puternică știind că am în Muzică un aliat, care m-a primit cu brațele deschise și mi-a oferit sentimentul de siguranță ori de câte ori am avut nevoie.

Datorită Muzicii am avut curaj, la timpul potrivit, să simt și să-mi plâng tristețea cea mai adâncă, să-mi calc în picioare furia cea mai năvalnică și fricile și să-mi deschid inima în bucurie și iubire.

Pentru mine nu există nimic mai adevărat, nimic mai puternic și nimic mai complet decât Muzica. O iubesc din toată inima mea și din tot sufletul meu și știu că va fi cu mine Aici și Dincolo, peste orice timp și peste orice spațiu.

Abonează-te la newsletter!

Abonează-te la newsletter!

Primește săptămânal resurse prin intermediul e-mail-ului!

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top