Citești
Prima sedinta de terapie dupa un cancer mamar

Prima sedinta de terapie dupa un cancer mamar

Revista Psychologies

Cancerul este o incercare foarte grea, care are un impact nu doar fizic, ci si emotional. Iata o discutie foarte personala intre psihoterapeutul parizian Robert Neuburger si E., 33 de ani, care a depasit cel mai dificil moment al vietii sale: cancerul de san, asa cum a fost publicata in cartea Prima sedinta de psihoterapie. Discutia arata legaturile ascunse dintre sanatatea mamara, povestile de familie si relatiile stresante.

 

„Acum un an, l-am nascut pe cel de-al doilea fiu al meu si, la doua zile dupa nastere, am fost diagnosticata cu cancer la san. Tocmai am terminat tratamentele: mai intai chimioterapia, apoi radioterapia, dupa operatia de extirpare a ceea ce ramasese din tumoare.

Acum, ca toate acestea sunt lasate in urma, imi spun ca am trecut cu bine peste aceasta incercare, dar nu ar fi rau sa vorbesc putin despre ea. Si ma intreb daca este normal ca am trecut peste toate aceste probleme fara a ma tortura psihic.

– Este normal sa ramai… normala?, intreaba Robert Neuburger.

– Tocmai asta este! Nu mi-am pus intrebari, am mers inainte, am facut ceea ce trebuia si am luat lucrurile asa cum veneau.

– Cum este familia ta?

– Parintii mei traiesc si am doua surori. Ma inteleg foarte bine cu toata lumea. Nu exista probleme familiale si nici cu sotul meu.

– Exista o traditie de cancer de san in familia ta?

– Niciuna!

– Mama ta isi asuma si rolul de bunica pentru copiii tai?

– Da, impreuna cu soacra mea. Dupa nastere, cum eram in tratament, ele au fost de nepretuit. Veneau la spital, parca erau de garda pe rand, dormeau la noi acasa, aveau grija de copii.

Si surorile mele la fel. Din pacate, nu m-am putut bucura de bebelus: evident, nu aveam voie sa il alaptez, dar vad ca se comporta bine.

– Cum a reactionat sotul tau la tot ceea ce se intampla?

– La inceput era foarte speriat, iar eu ma vedeam moarta in sase luni. Dar cand am stiut ca tumoarea fusese localizata, ca raspundea foarte bine la tratament si sansele de vindecare erau foarte mari, el, cumva, si-a regasit calmul. A fost foarte prezent, m-a insotit la toate programarile la medic, la toate sedintele de chimioterapie…

– Poate ca acesta este unul dintre factorii de suferinta actuala: au fost prezenti sotul, surorile, parintii, socrii… A fost o adevarata munca in echipa.

– Intr-adevar! Si nu incetez sa imi spun ca, in clipele mele de suferinta, am avut foarte mult noroc. Acum, ca s-a ter­minat, ma intreb daca nu cumva fiul meu maricel va avea de suferit de pe urma faptului ca nu m-am ocupat aproape deloc de el in aceste luni…

– Cel mai mare a putut sa inteleaga ceva din ceea ce se intampla?

– I-am explicat ca eram bolnava, dar am incercat sa ii pastram viata cat mai normala si sa nu il ingrijoram.

– Ma gandesc la el, pentru ca si-a pierdut prioritatea odata cu nasterea celui de-al doilea copil, si mama lui era si ea din ce in ce mai putin disponibila. Avea nevoie de sustinere. Ce mai face ?

– Accepta cu greu prezenta fratelui sau, face crize de gelozie, de furie, dar incerc sa petrec cat mai mult timp cu el. La fel si tatal lui.

– Dar de voi doi, ca sot si sotie, cum aveti grija?

– O sa reluam petrecerea weekend-urilor in doi. Am mare noroc ca sunt ajutata.

– Da… poate fi o perioada mai dificila. Cand exista ceva pentru care sa luptam, totul este bine, dar cand nu mai avem niciun obstacol, parca totul devine… putin cam complicat. Pentru un timp.

– Pana acum am fost puternica, nu m-am plans, cand ne vizitau prietenii ma purtam frumos, chiar daca eram foarte obosita. Eu, de regula, nu ma las si vreau sa controlez totul. Iar acum, ca ma simt mai bine, imi spun ca de fapt nu prea m-am odihnit…

– Cand ai reactii emotionale, la ce te gandesti?

– Cred ca reactiile sunt mult mai profunde decat ideea ca am fost bolnava. M-am tinut bine si am continuat sa vreau sa organizez tot, sa fiu puternica, desi poate ca ar fi trebuit sa ma las purtata de val. Tot ajutorul imi permitea asta.

Acum simt o oboseala puternica si adesea o dorinta nemarginita de a lasa totul la voia intamplarii… Viata si-a reluat cursul, mamele noastre sunt mai putin disponibile, nu le pot solicita nonstop. Am impresia ca mi-am consumat toata energia pentru a da bine in fata celorlalti si a eradica boala.

– Ai fost „vedeta“ timp de un an…

– Asa este.

– Ca o actrita care coboara de pe scena si revine la cotidian, la rutina…

– Este adevarat ca, la inceput, toata lumea era foarte atenta.

– Apoi viata continua firesc, si asa si trebuie. Dar cu cat nimeni nu ma intreaba ce mai fac, cu atat ma simt mai bine!

– Sotul tau stie tot ce simti si traiesti?

El actioneaza mereu preventiv. Nu stiu daca voi putea sa reiau singura fraiele vietii normale sau daca am nevoie de ajutor.

– Cum ai invatat sa te descurci singura? Datorita educatiei?

– Da, cred ca  da. Parintii mei au fost foarte prezenti in viata noastra, dar niciodata exagerat. La 18 ani, locuiam singura, mergeam la facultatea aleasa de mine, imi gestionam singura banii. Eram independenta, rationala, iar ei aveau incredere in mine.

A traversa o incercare in care viata este in joc ne face sa realizam ca nimic nu este etern si ca este ceva normal sa relativizam anumite lucruri.

Pe langa asta, te-ai simtit cumva izolata, chiar cu atatia oameni dragi in jur. Experienta prin care ai trecut tu este unica, foarte dureroasa si greu de impartasit  cuiva care nu a trait-o.

Am impresia ca exact asta traiesti acum. Nu este o patologie, este normal. Iar dorinta de a sta de vorba cu un terapeut nu tine de vreo afectiune, ci de faptul ca vrei sa fii mai bine cu tine insati.

– Da, asta simt acum, mai ales ca una dintre surorile mele tocmai a nascut. Retraiesc acele momente cand nu am putut fi  alaturi de copilul meu , cand veneam de la spital plina de produse radioactive si mi se spunea ca trebuie sa stau la doi metri distanta de el. Se face un an de atunci si, cumva, retraiesc totul…

See Also

– Vreau sa vorbim despre momentul in care credeai ca mai ai sase luni de trait.

– Retraiesc acel anunt al cancerului ca fiind ireal. Cand medicul mi-a dat vestea, eram singura in camera. Parca mi se citise o condamnare…

– Va trebui sa traiesti cu asta, nu ai de ales. Intrebarea este: ce vei face cu toate datele problemei? Este momentul sa te gandesti ce iti doresti cu adevarat de  la viata. Profesional, cum merg lucrurile ?

– Sunt inca in concediu medical si voi relua munca peste sase luni. Ma gandesc la reconversie profesionala, desi ma simt mai putin ambitioasa decat inainte.

– Ar fi bine sa te asculti mai mult pe tine. Sa vezi ce poti afla. Nu este neaparat usor, pentru ca poti descoperi lucruri pe care poate le doreai ascunse in subconstient.

– Da. Poate ca nu ar fi rau sa ma ascult mult mai mult decat pana acum… Nu as vrea sa fi trecut prin asta degeaba.

– Cred ca ne putem opri asupra acestei fraze, este foarte importanta.

 

O luna mai tarziu

E.: „M-am linistit sa aflu ca nu a fost aberant sa traiesc acest cancer fara a-mi pune tot felul de intrebari. Ca sentimentul de solitudine prin care trec acum este normal.

Nu imi mai doresc sa ingrop totul, ci vreau sa-mi schimb putin viata. Am impresia ca aceasta sedinta m-a facut sa descopar lucruri care ar fi ramas neclare.“

Robert Neuburger: „Intalnirea cu moartea ne izoleaza. Este experienta cea mai intima, ce nu poate fi comunicata. E. a trait aceasta alaturare emotionanta a sotului si familiei, apoi i s-a cerut sa reintre in randul celor vii. Dar traversarea mortii este o experienta care nu se poate uita.

Cu cine sa impartaseasca toate astea daca nu cu cei care au avut acelasi parcurs? Cum sa le arate celorlalti, familiei, sotului, ca nu mai este aceeasi, ca experienta de a fi la un pas de moarte a transformat-o, ca prioritatile ei, insasi culoarea vietii, nu mai sunt aceleasi?“

 

carte prima sedinta de psihoterapie

 

Fragment extras din:

 

Prima sedinta de psihoterapie, de Robert Neuburger, editura TREI

Abonează-te la newsletter!

Abonează-te la newsletter!

Primește săptămânal resurse prin intermediul e-mail-ului!

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top