CITESTI ACUM
Primul proiect „București RE:IMAGINAT” are loc în iunie și iulie

Primul proiect „București RE:IMAGINAT” are loc în iunie și iulie

Revista Psychologies
primul-proiect-bucurești-reimaginat-are-loc-în-iunie-și-iulie

Spectacolul de teatru imersiv „Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte” produs de Citit În pentru Teatrul Apropo deschide seria proiectelor finanțate în cadrul programului „Bucureşti RE:imaginat” – Burse de idei pentru proiecte culturale desfășurat de ARCUB în perioada octombrie 2021 – aprilie 2022. Spectacolul face parte din proiectul „Pipera in Your Mind” şi are parte de două serii de reprezentaţii în cadrul evenimentului „Străzi deschise” în zilele de sâmbătă, 18 iunie şi 2 iulie, începând cu ora 19.00.

„Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte” este un serial de spectacole imersive despre locuri şi oameni emblematici din urban. Gândit ca o modalitate de explorare inedită a oraşului, spectacolul de teatru imersiv „Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte” de Adi Ciglenean transformă spectatorii în participanţi şi îi lansează într-o aventură irepetabilă care îi poartă prin diferite puncte din Bucureşti în timp ce povestea spectacolului li se dezvăluie treptat.

În cadrul „Străzilor deschise”, publicul va experimenta primul episod din seria spectacolelor „Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte”, intitulat „TFBşiVFM Victoriei/Pipera”. Traseul spectacolului începe în Piaţa Victoriei la sediul Entertix (Calea Victoriei 155, etaj 1, intrare din Buzești) şi continuă pe un itinerariu prestabilit până în zona Pipera, în spaţiul Teatrului Apropo.

Numărul participanţilor la fiecare reprezentaţie este limitat. În cele două zile de spectacol, sâmbătă 18 iunie şi 2 iulie, sunt programate câte şase reprezentaţii cu grupuri de şase spectatori. Punctul de întâlnire este Calea Victoriei 155 (Calea Victoriei 155, etaj 1, intrare din Buzești), iar reprezentaţiile se vor desfăşura succesiv, la următoarele intervale orare: 19:00, 19:30, 20:00, 20:30, 21:00, 21:30. Accesul la spectacol este gratuit, în limita locurilor disponibile, şi se face pe baza de rezervări la adresa [email protected] sau la telefon 0721831160.

Experienţa imersivă „Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte” este primul eveniment din cadrul „Pipera in Your Mind”, un proiect cultural care îşi propune să transforme locuri emblematice ale cartierului de birouri în „spaţii de joc” prin activări din aria teatrului senzorial, site-specific şi imersiv. Proiectul „Pipera in Your Mind” este unul dintre cele 33 de proiecte finaliste ale Programului-pilot „Bucureşti RE:imaginat” – Burse de idei pentru proiecte culturale. Lansat în octombrie 2021, programul a urmărit coagularea unor idei de proiecte care să crească accesul la spaţiile publice şi atractivitatea acestora pentru cetăţenii oraşului. Proiectele finaliste urmează să fie implementate pe parcursul anului 2022 de către ARCUB şi partenerii programului.

Experiența imersivă TFBșiVFM nu ar fi fost posibilă fără susținerea partenerilor ENTERTIX, 5ENSI, ARES & TETRA SISTEMS GUARD, FEPER S.A., PIPERA BUSINESS TOWER, FIX&PLAY SERVICE GSM, cărora ținem să le mulțumim si pe această cale.

Tinerețe Fără Bătrânețe și Viață Fără de Moarte VICTORIEI/PIPERA

Un spectacol imersiv de Adi Ciglenean şi Citit În

18 iunie, 2 iulie | 19:00, 19:30, 20:00, 20:30, 21:00, 21:30

Locuri/reprezentaţie: 6 locuri

Traseul spectacolului: Calea Victoriei 155 – Cartierul Pipera.

Vremea poveștilor a trecut, vremea publicului a trecut, vremurile trec și nu se mai întorc înapoi.

Numai un Făt Frumos ar mai putea frânge osia timpului și să trezească orașul la viață. Numai un Făt Frumos, fie el bărbat sau femeie, tânăr sau bătrân, tată sau fiu ar putea săruta Piața Victoriei făcând să vibreze liniile de metrou până, hăt, în Pipera.

Să fii tu acela? Să fii tu aceea?

Încercarea n-are preț, doar să te înscrii la una din reprezentațiile TFBșiVFM din 18 iunie sau 2 iulie pe adresa [email protected] sau telefon 0721.831.160 și de acolo te lansăm direct în aventură.

Un oraș doar pentru tine, oameni și locuri emblematice doar pentru tine, un traseu doar al tău, un singur erou și un singur spectator: tu.

O dată ca niciodată, că de n-ai fi nu s-ar povesti.

Participarea este gratuită, în baza unei rezervări obținute pe adresa [email protected] sau telefonic la 0721.831.160. Numărul participanților este de 36 persoane pentru reprezentația din data de 18 iunie și alte 36 de persoane pentru reprezentația programată pe 2 iulie, respectiv câte 6 persoane pentru fiecare interval orar (19:00, 19:30, 20:00, 20:30, 21:00, 21:30).

Primul episod din seria de spectacole „Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte” este produs de Citit În pentru Teatrul Apropo în cadrul proiectului multi-anual „Alternativa Pipera” finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional.

Citit În este un laborator artistic interdisciplinar fondat în 2011 a cărui activitate este centrată pe studiul informal al poeticii senzoriale în contextul artelor spectacolului şi al aplicaţiilor imersive în teatru şi performance.

Adi Ciglenean este actor şi artistic coach, din 2007 iniţiator şi coordonator al proiectelor imersive (teatru senzorial labirint) cu aplicaţii în instituţii de învăţământ, muzeale şi de spectacol.

Ne puteți urmări pe paginile de Facebook și Instagram ARCUB.București și pe www.arcub.ro.

ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti cultivă identitatea culturală a Capitalei din 1996. Proiectele inițiate și desfășurate de ARCUB în anii de activitate au contribuit la diversificarea vieții culturale a orașului, precum și la înscrierea acestuia în rândul marilor capitale ale lumii.

ARCUB este organizatorul Festivalului internațional al luminii – Spotlight, Festivalului Internaţional de Teatru de Stradă – B-FIT in the Street!, al singurului festival internaţional de jazz din Capitală, Bucharest Jazz Festival și dezvoltă anual sesiuni de finanțare nerambursabilă pentru proiectele operatorilor culturali din București.

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!