Now Reading
One World, partea a doua a rasfatului cu documentare

One World, partea a doua a rasfatului cu documentare

Fie ca vorbim despre documentare istorice, documentare pline de umor sau drame reale ale oamenilor, psihologia umana este surprinsa in fiecare dintre acestea. One World Romania merita aprecierea noastra pentru modul in care a reusit sa aduca in fata spectatorilor povesti incredibile, filme documentar de exceptie, cu impact asupra vietii si conduitei.

 

Felvidek

Felvidek – o regiune multietnica, slovaco-maghiara din sudul Republicii Slovace. De-a lungul istoriei, frecvent, Felvidek a fost prins intre interesele opuse ale politicienilor si, astfel, de vartejul istoriei.

Dupa cel de-al doilea Razboi Mondial, mii de persoane au fost silite sa isi paraseasca domiciliul in timpul campaniei de relocare slovaco-ungara derulata intre 1946 si 1948. Strabunica Vladislavei a sosit in Slovacia in timpul relocarii. Intreaga viata, a dus dorul casei din Komlosul natal.

Ca sa afle mai mult despre radacinile ei, Vladislava a decis sa descifreze istoria deceniilor de dupa relocare – o istorie care continua si astazi sa fie un tabu pentru cei ai caror soarta a fost modelata irevocabil de evenimentele de dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial.

Rezultatul investigatiei sale personale este un film fermecator, viu, care combina istoria orala, materialele de arhiva si animatia documentara pentru a spune povestea sensibila a relocarii fortate a etnicilor unguri in Cehoslovacia de dupa razboi.

Unele rani sunt greu de vindecat, iar unele intrebari raman fara raspuns. Totusi, viitorul aduce speranta in viata unei generatii noi care nu trebuie sa traiasca cu povara greselilor din trecut.

Regizoarea Vladislava Plančíková s-a nascut aici si filmul acesta este un omagiu adus inaintasilor ei stramutati.

 

Siberia în rochie de vara

La 25 de ani, Alexei Lungu isi traieste viata din plin, chiar daca satul in care locuieste se afla sub ocupatie sovietica. In noaptea de 12 iunie 1941, Alexei e martorul unei deportari in Siberia orchestrata de politia politica si de Armata Rosie. Cincizeci si cinci de ani mai tarziu, nimeni nu-si mai amintește nimic despre Domnica si Dionisie Olaru. Casa lor a fost demolata de multa vreme.

Niciun membru al familiei lor nu mai traieste. Tot ce mai exista este amintirea lui Alexei Lungu despre acea noapte de vara – o amintire repovestita acum nepotului sau si, pe aceasta cale, deschisa noua, tuturor.

O imagine succinta si emotionanta a unei deportari in Siberia. Unul din cele mai frumoase documentare pe care le-am vazut, de o simplitate care iti ajunge la os. Oameni, vieti bogate, unice, care s-au amestecat fara sa vrea in iuresul unei istorii sordide.

 

Jenica si Perla

Sunt prietene, dar locuiesc la 1500 de km departare. S-au intalnit prin organizatia de dans „Kesaj Tchave”, care aduce impreuna copii rromi din Slovacia de Est si copii din familii de rromi romani din Paris. Cand danseaza impreuna, cele doua fete redescopera ceea ce au in comun, insa in afara dansului, isi proiecteaza viitorul din perspective diferite.

Perla a copilarit intr-o comunitate de rromi din Slovacia de Est. Frecventeaza un liceu segregat pe care e tentata sa il abandoneze. Nascuta in Romania, Jenica a plecat cu parintii la Paris cand avea sapte ani.

Primii trei ani de Paris i-a trait pe strada, dar acum traiește pe cont propriu intr-o suburbie si isi pregateste cu grija fiecare pas pentru a deveni coafeza.

Vietile paralele ale celor doua fete ne permit ca, simultan, sa asistam la transfomarea lor in femei si sa intelegem mai mult despre viata cotidiana a rromilor in doua colturi ale Europei. Care au fost circumstantele decisive ale emanciparii Jenicai?

Ar fi fost, oare, capabila sa demonstreze aceeasi hotarare daca ar fi crescut intr-un mediu la fel de ostil cu cel in care a copilarit prietena ei, Perla? Si cum ar fi crescut Perla daca ar fi avut acces la mai multe resurse si la mai putina excludere sociala?

 

Lampedusa in iarna

Lampedusa. E frig si bate vantul pe mica insula italiana situata la 110 kilometri de coasta Africii de Nord. Un apel radio de urgenta vine de pe un vas cu refugiati: pasagerii sunt epuizati si nu au mancat de trei zile.

Lampedusa e prima escala pentru emigrantii africani care incearca sa ajunga in Europa. Acum, in plina iarna, turistii s-au intors acasa, refugiatii ramasi si-ar dori sa fie dusi pe uscat iar vaporul care face legatura dintre insula si Italia a luat foc.

Primarul incearca sa mentina calmul comunitatii. Un avocat din Palermo incearca sa gaseasca un loc de inmormantare pentru cei pieriti in mare. Pescarii locali se straduiesc sa obtina o barca noua de la compania de feriboturi.

Cand nu reusesc, ocupa portul in semn de protest, apoi incearca sa explice situatia unui val nesfarsit de reporteri care ajung pe insula. Intre timp, insula e complet izolata iar proviziile incep sa se epuizeze.

Comunitatea mica de la marginea Europei e angajata intr-o lupta disperata pentru demnitate si pentru solidaritate cu cei pe care multi ii considera drept principala cauza a crizei in desfasurare: africanii emigranti. Lampedusa in iarna e o experienta cinematica emotionanta, reconfortant de complexa si de umana.

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top