Now Reading
8 martie: ce-și doresc femeile de la cumpărăturile online?

8 martie: ce-și doresc femeile de la cumpărăturile online?

Revista Psychologies
8-martie-ce-și-doresc-femeile-de-la-cumpărăturile-online

2 din 3 femei din România au plasat cel puțin o comandă online în ultimul an. Astfel, internetul s-a consolidat drept unul dintre partenerii de cumpărături preferați ai doamnelor. În luna martie, însă, mediul online devine aliatul bărbaților în căutarea cadoului perfect. O dovadă sunt vânzările online de flori, care cresc de peste două ori față de o lună obișnuită, conform datelor oferite de ARMO – Asociația Română a Magazinelor Online.

Potrivit datelor Institutului Național de Statistică, 2 din 3 femei au plasat cel puțin o comandă online în ultimul an, iar ponderea româncelor (66,1%) e-shopper o întrece ușor pe cea a bărbaților (65,9%) care aleg comerțul electronic. În plus, femeile comandă mai des online decât bărbații, procentul celor care au făcut acest lucru în ultimele 3 luni de la momentul desfășurării anchetei INS fiind de 48,3%, în comparație cu persoanele de sex masculin, în cazul cărora procentul este de 44,1%.

În materie de cadouri, tot statistica arată că, în cazul femeilor din România, cele mai căutate produse online de către acestea sunt hainele, încălțămintea și accesoriile, urmate îndeaproape de produsele cosmetice și de relaxare. Datele INS arată, pe de altă parte, că 6 din 10 persoane care au comandat online cărți în 2022, în România, au fost femei, rezultând că o carte bună poate fi întotdeauna o idee inspirată de cadou.

„Dacă în privința categoriilor de cadouri pe care să le aibă în vedere sperăm că domnii s-au lămurit, un alt aspect la care ar trebui să fie atenți este termenul de livrare. Potrivit sondajelor, 62% dintre doamne și domnișoare preferă ca produsele comandate să le fie livrate în maximum 1-2 zile. Oricum, un cadou ajuns prea târziu, nu mai are același impact. Din fericire, ecosistemul de comerț electronic din România a beneficiat de investiții de sute de milioane de euro în infrastructură în ultimii ani, astfel încât livrările de pe o zi pe alta nu mai reprezintă ceva neobișnuit. Totodată, nici domnii nu mai pot invoca lipsa timpului pentru a scuza faptul că nu au cumpărat un cadou doamnelor din viața lor – comenzile online pot fi plasate oricând, de oriunde, fără să pierzi timpul prin trafic sau la cozi, prin magazine”, a declarat Cristian Pelivan, director executiv al ARMO.

Despre ARMO

Lansată în 2010, Asociația Română a Magazinelor Online (ARMO) reprezintă magazinele online din România și susține interesele membrilor săi. ARMO a elaborat Codul de Bune Practici ale Magazinelor Online și un program de atestare a magazinelor online din România, în conformitate cu acest Cod de Bune Practici. ARMO este membră a Ecommerce Europe, singura voce a sectorului de comerț electronic european, ce reprezintă peste 150.000 de companii prin intermediul asociațiilor naționale. Mai multe informații despre ARMO: http://www.armo.org.ro/

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top