Now Reading
Cum îți asortezi geanta sau rucsacul în funcție de îmbrăcăminte

Cum îți asortezi geanta sau rucsacul în funcție de îmbrăcăminte

Revista Psychologies
cum-îți-asortezi-geanta-sau-rucsacul-în-funcție-de-îmbrăcăminte

Gentile și rucsacurile nu sunt doar accesorii practice, care te ajută să-ți transporți obiectele personale, ci și o modalitate de a-ți exprima personalitatea și stilul vestimentar. Dacă îți place să găsești echilibrul perfect dintre stil și funcționalitate, ți-am pregătit o serie de sfaturi utile pentru crearea ținutelor potrivite. Iată cum poți integra aceste accesorii în look-urile tale pentru un efect armonios.

Alege o geantă sau un rucsac în același stil cu piesele tale vestimentare

Când îți asortezi geanta sau rucsacul cu îmbrăcămintea, ține cont de tematica generală a look-ului tău. De exemplu, dacă porți o ținută sport, este important să alegi o geantă sau un rucsac cu o croială lejeră, dimensiuni medii și multiple buzunare sau compartimente, care pot găzdui toate obiectele de care ai nevoie pentru o sesiune de antrenament sau o zi petrecută în aer liber.

Te pregătești pentru o zi de cursuri sau vrei să muncești de la cafeneaua ta favorită? Ai la dispoziție o gamă variată de genți și rucsacuri pentru laptop care asigură un grad înalt de protecție și funcționalitate. Dacă folosești frecvent un astfel de accesoriu, îndreaptă-te către culori neutre, care se potrivesc cu o diversitate de ținute.

Pentru un look elegant, alege o geantă sau un rucsac de dimensiuni reduse, cu o construcție din piele sau alte materiale de înaltă calitate. Modelele decorate cu accente metalice, împletituri subtile sau alte detalii rafinate pot adăuga un plus de interes vizual ținutei tale.

Completează ținutele colorate sau texturate cu accesorii în nuanțe solide

Îți plac ținutele în nuanțe puternice? Pentru ca atenția să cadă pe principalele piese vestimentare, alege accesorii în nuanțe simple, solide, care nu îți încarcă look-ul. Spre exemplu, dacă porți imprimeuri florale, alege o geantă uni într-una din nuanțele imprimeului. Desigur, poți opta oricând pentru culori neutre și versatile. În general, pentru sezonul cald sunt mai potrivite nuanțele deschise, precum crem, bej sau ivory. Toamna și iarna, alege cu încredere tonurile de negru, maro sau gri.

Dacă piesele tale vestimentare au modele tridimensionale sau texturi aparte, încearcă să optezi pentru accesorii cu o suprafață cât mai plană și simplă, care să nu creeze o supraîncărcare vizuală.

Adaugă un strop de culoare ținutelor monocrome cu o geantă colorată

Atunci când preferi ținutele simple, însă îți dorești și un strop de interes vizual, alege o geantă sau un rucsac într-un stil ușor mai îndrăzneț și colorat. De exemplu, un accesoriu în tonuri de roșu sau portocaliu poate adăuga o notă de culoare unei ținute neutre, în nuanțe de bej, sau unui look în culori sobre de negru sau gri.

Dacă piesele tale vestimentare nu sunt decorate cu imprimeuri, ai și mai multă libertate atunci când vine vorba de alegerea unei genți sau a unui rucsac. Spre exemplu, o geantă cu model animal print sau un accesoriu din piele texturată ar putea fi o alegere excelentă. Vrei sa integrezi mai multe nuanțe în look-ul tău? Nu uita să ții cont de regulile de combinare a culorilor – alege culori complementare sau tonuri din aceeași gamă cromatică pentru un rezultat cât mai echilibrat.

Fie că preferi ținutele în stil sport, casual sau elegant, accesoriile precum gențile sau rucsacurile îți pot completa look-ul în cel mai practic mod. Ține cont de recomandările noastre și vei putea integra cu ușurință aceste accesorii în ținutele tale de zi cu zi!

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top