Now Reading
Turism: Bolivia. La Santa Cruz de la Sierra

Turism: Bolivia. La Santa Cruz de la Sierra

Te pregătești de vacanță? N-ar fi rău să cauți oferte pentru Bolivia, care te va cuceri cu istoria și arhitectura ei. Iată și câteva destinații pe care să nu le ratezi.

Citește și:

Turism: În Bolivia, la misiunile iezuite

Top 5 țări africane de vizitat

În capitala regiunii, principala atracție se găsește lângă Plaza de Armas și Catedrala Metropolitană, locul unde oamenii se întâlnesc la orice oră pentru a conversa la umbra arborilor.

Aproape de centru sunt câteva piețe locale. Construcția orașului este inelară, de aceea este ușor să te orientezi.

Dacă dispui de mai mult timp, poți ajunge până la Parcul Ecologic Yvaga Guazu, la aproximativ 12 km de centrul orașului, unde se pot observa până la 600 de specii de plante și o bună mostră a faunei din regiune.

 

Misiunile Iezuite

În misiunea sa de evanghelizare pentru „Noua Lume”, Compania de Jesus a lăsat în Bolivia o moștenire care s-a păstrat până în zilele noastre. Diferite misiuni au apărut prin regiunea Chiquitos, fiecare dintre ele având unele particularități.

San Javier. Fondată in 1691, a fost prima Misiune Iezuită. O biserică în stil baroc prezidează piața principală a satului.

Aici a fost întemeiată prima școală de muzică, iar acum continuă să se fabrice viori și alte instrumente muzicale.

Concepción. Acest orășel fondat în 1711 se mândrește cu biserica sa colonială cu coloane elegante din lemn și un spectaculos turn exterior.

San Ignacio de Velasco. Este localitatea cea mai populată de pe ruta Misiunilor. Desigur, trebuie să vizitezi biserica.

San Miguel. Faimos prin artizanat. Există numeroase ateliere dedicate sculpturii figurilor religioase.

San Rafael. Are o biserică recent restaurată care păstrează enorme figuri realizate pe pânză. Amvonul este acoperit cu mică argintată și imaginea lui San Rafael.

Santa Ana. Biserica de aici este una dintre cele mai artizanale. Un loc de vis.

San Jose de Chiquitos. Situat în flancul de sud al munților din Chiquitos, pe drumul cu trenul care unește Santa Cruz de Pantanal. Biserica este unul dintre puținele temple de piatră din zona.

Chochis și Santiago de Chiquitos. Se găsesc pe drumul către Pantanal. În Chochis poți vizita Santuario Mariano construit în singurătatea pădurii, în mijlocul unui loc natural.

 

Pantañal

Pantañalul se întinde în Brazilia, Paraguay și Bolivia și acoperă o arie de 165.000 km2.

Pantanalul bolivian începe de la Puerto Suarez până la Puerto Bush, urmând marginea superioară a râului Paraguay.

Trebuie să explorezi mlaștina și, pe cât posibil să stai câteva zile, în unul dintre hotelurile din localitate.

 

Drumul Misiunilor

În realitate, nu ar trebui să-ți faci probleme cu cazarea. În fiecare sat se găsesc hanuri și hoteluri liniștite și frumoase aproape de piața centrală.

Acestea locuri de cazare sunt curate, cu grădini, camere răcoroase și prețuri mai mult decât acceptabile.

Ce să cumperi? Produse de artizanat din regiune, în special obiecte din lemn și instrumente muzicale. În fiecare dintre satele vizitate, întreabă unde se află situate atelierele artizanale.

 

Text de Iulia Bârcă

Foto: northfoto.com

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top