Now Reading
Despre batranete – de Sorin Lavric

Despre batranete – de Sorin Lavric

Amintiri

Reflectii despre o experienta la care nimeni nu prea vrea sa reflecteze. Cum evoluam interior dupa o varsta? Ce pierdem si ce castigam?

Mi-e greu sa-mi explic de ce e atat de greu sa im­ba­tranesti frumos. Si de ce sunt atat de rari varstnicii care lasa impresia unei venerabile tinute interioa­re. Nu am la indemana decat psihologia fenomenului de imbatranire. Constat ca, in timp ce ambitiile varstei mature dispar odata cu ea, fricile i se transmit mai departe.

Asa se face ca batra­ne­tea mosteneste spaimele maturitatii, dar se leapada de proiectele ei. Omul tremura fara a mai avea putinta de a-si cufunda panica in matca unui ideal. Urmarea este o sleire psihica ce im­bra­ca cel mai adesea forma neim­plinirii amare. In loc sa vada inainte, varstnicul se uita inapoi. Si sunt foarte putini batranii care, privind in urma, pot gusta din satisfactia pe care le-o da contemplarea drumului parcurs.

Majoritatea o face cu o strangere de inima, caci le e dor de vigoarea tine­retii, dar nu de viata pe care au dus-o. Situatia e cu atat mai paradoxala cu cat singu­ra varsta la care renuntarile nu cer un efort de vointa e batranetea. La senectute te lepezi treptat de toate si o faci de la sine, fara infranari dureroase. Cu toate acestea, slabirea tot mai accentuata a aderentei la lume, batranetea, poate fi definita ca starea in care legaturile cu exteriorul se im­putineaza tot mai mult, inlocuite fiind de o aten­tie sporita acordata degradarii fizice – slabirea aceasta e resimtita ca un ghimpe de groaza.

Imbatranind, ne doare spectacolul tineretii altora si ne stinghereste privelistea decrepitudinii personale. Si ajungem sa ne chircim in jurul unor e­figii ale tineretii la care nu vrem sa re­nuntam in ruptul capului. Consecinta este efortul de a ne incetini degradarea si chiar de a ne camufla vestejirea, cand de fapt singurul mod in care putem sa ne ducem demn batranetea este sa-i transfigu­ram decrepitudinea fara sa cautam s-o camuflam. Cum? Incarcand-o cu un sens care nu poate veni decat din intensitatea unei trairi si din perspectiva unui ideal.

Pe scurt, singura cale de a innobila senectutea este s-o asezi in perspectiva credintei in ce va sa vie. Cu alte cuvinte, gandul mortii trebuie dublat de presimtirea alunecarii in alt univers. Fara o astfel de perspectiva, batranetea e un supliciu, iar ultimii ani de viata, un iz­vor de umilinte si desfigurari. De aceea, abia la batranete realizezi ca cel mai dramatic lucru ce i se poate intampla unui om este sa i se ia idealurile.

Foto: shutterstock.com

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top