Keira Knightley: Sunt foarte autocritica
Faptul ca Atonement a fost facut dupa un roman inseamna ca e mai usor pentru o actrita sa creeze un personaj?
– Nu, pentru ca atunci cand citesti cartea, lucrurile se intampla deja in imaginatia cititorilor. De aceea este atat de greu sa adaptezi o carte foarte iubita, pentru ca oamenii cred ca tu, ca actor, ai o imagine foarte clara asupra subiectului si a personajelor.
„Oare oameni vor iubi personajul pe care il creez eu?“ Asta te intrebi mereu. Si nu stii niciodata. Pentru ca, in carte, Cecilia este descrisa destul de minutios. Asadar, eu nu pot spune daca am creat un personaj iubit. Nu stiu…
Aveti incredere in dumneavoastra insiva?
– (rade) Nu.
Aveti incredere in dumneavoastra ca actrita?
– Am ceva mai multa incredere in munca mea. Mai multa decat aveam la inceput. Sunt incredibil de autocritica si nu caut sa obtin o stare de absoluta incredere in mine insami. Nu vreau sa vad actori autosuficienti si care au o incredere oarba in ei insisi. Vreau sa vad actori care isi forteaza limitele. Vreau sa vad actori care descopera lucruri noi si care vad lucrurile in feluri noi.
Nu cred ca acesta e o profesie in care a fi confortabil in propria piele e o treaba buna. Si nu cred ca ma ajuta nici pe mine. Un pic de incredere in sine nu strica, dar nici prea multa nu e buna.
Care este costul celebritatii?
– Nu vreau sa ofensez pe nimeni, dar exista un mare pericol in a fi celebru. Ar fi grozav daca ti-ai putea face meseria si atat. Eu cred ca orice meserie e dificila si e bine sa ai prilejul sa o faci si sa te dezvolti altfel facand ceea ce iti place. Nu cred ca exista aceasta situatie ideala, dar cred ca asa ar arata lucrurile intr-o lume ideala. Dar mie imi place la nebunie ceea ce fac. Si partea buna e ca fac filme precum Atonement, care sunt entuziasmante.
Ce faceti in timpul liber?
– Chestiile normale. Cred ca iti dai seama ca esti in timpul tau liber daca iti faci ceaiul singur si mananci un sandvis si gata. A fi liber inseamna sa poti sa iti gatesti singur in loc sa fii nevoit sa mergi la un resturant. Si mai sunt toate acele lucruri placute, cum ar fi posibilitatea de a-ti cumpara mancarea de la piata locala sau de a merge la cinema. E cu totul altfel decat atunci cand stai la hotel si ai room service.
Va este greu sa faceti toate aceste lucruri acum?
– Nu. Sau OK, sunt mult mai mult privita acum, dar cred ca asta nu e un motiv care sa ma opreasca. Nu ma imaginez facand asta. Nu vreau sa imi angajez pe cineva care sa faca toate aceste lucruri. Ma pot imagina facand asta, dar nu vreau. Asadar, merg mai departe fara sa imi pese.
Cand erati mica aveati o imaginatie vie?
– Cred ca majoritatea copiilor au. Asta cred ca e cea mai frumoasa chestie a lor. Ii vezi in parc si totul e acolo atat de real pentru ei. Un copil de sase ani e complet absorbit in ceea ce face. Eu nu cred ca eram prea diferita.
Atunci cand ati visat sa deveniti actrita, cum a fost fantezia, in comparatie cu realitatea?
– Foarte diferita. Pentru ca eu visam sa ajung pe scena, in teatru, nu am anticipat nimic legat de film. Eram ferm convinsa ca voi face teatru si ca voi merge la colegiu sau la universitate sau la vreo scoala de teatru. Cu filmul a fost altfel. Eu am vrut sa fac parte din lumea parintilor mei, lumea teatrului, care, pentru un copil, este absolut fascinanta. Dar viata mea a vrut sa o ia pe alta cale.
Aveti de gand sa va intemeiati o familie?
– Cred ca daca asa avea un copil lucrurile s-ar complica. Mi-ar fi mult mai greu. Poate ca ar trebui sa ma gandesc la ceea ce merita facut in viata, si ce nu. Dar nu stiu ce ar insemna sa renunt la viata mea de actrita.
Cred ca ar trebui probabil sa ma intreb toate aceste lucruri, dar acum, cu ceea ce fac eu, am chef sa nu ma intreb prea multe. In plus, vad destui oameni care au trait fara sa aiba copii si nu au nici o probelema cu asta. Cred ca problema este daca poti trai cu asta sau nu.
Ce cititi?
– Fictiune, literatura. Daca imi dai o carte care ma va interesa, e bine sa nu fie chicklit sau ceva de acest gen. Mama mi-a spus mereu ca lumea barfelor e ceva de care trebuie sa stai departe. Si nu cred ca as fi foarte nepoliticoasa, daca as refuza. E un fel de voyeurism si nu imi place.
Parintii dumneavoastra lucreaza in lumea teatrului. Ei v-au influentat in vreun fel?
– Cred ca da, intr-o anumita masura. Pentru ei teatrul este cel mai important lucru din viata, dar am avut noroc ca m-au incurajat in directia aceasta, a filmului. M-au trimis de mica la cinematograf sa invat sa privesc un film. Si au adus mereu filme acasa pe care sa le urmarim impreuna.
Sincer, nu as spune ca avem aceleasi gusturi in materie de filme. Dimpotriva, daca ar fi in locul meu, ei ar alege cu totul alte titluri. Dar cand lucrezi intr-un mediu artistic, alegi ceea ce iti produce placere.
Le cereti sfatul?
– Uneori, da, atunci cand vreau o parere despre un scenariu si nu pot alege cu destula convingere.
Cum a fost realizarea reclamei pentru Chanel?
– A fost o experienta extraordinara. Ca actrita, e destul de greu sa o faci pe modelul pentru ca mie imi place sa ma misc, sa fiu altcineva de fiecare data. Dar ei nu vor de la tine decat sa stai nemiscata, sa nu faci mare lucru. Asta nu se aplica intru totul pentru cei de la Chanel, fiindca a fost una din acele sedinte foto pentru care mi s-a permis sa stau asa cum vreau eu.
Vedetele de pe coperta revistei PSYCHOLOGIES:
