Carpaccio cu parmezan
Are nevoie de doi ani ca sa capete aroma perfecta, de unde si reputatia sa de rege al branzeturilor. De la aperitiv la desert, parmezanul este de asemenea si un extraordinar condiment care scoate in evidenta diverse savori.
Ingrediente:
- o jumatate de kilogram de muschi de vita
- 100 de grame de parmezan „reggiano”
- 50 de grame de laptuca
- o legatura de ceapa verde
- o lamaie
- 4 linguri de ulei de masline extravirgin
- sare fina de mare
- piper negru
Preparare:
Cere-i macelarului sa taie carnea in felii foarte fine, apoi pune-le la frigider. Daca vrei sa pregatesti chiar tu carnea, las-o mai intai la congelator o ora inainte de a o taia in felii subtiri.
Acopera fiecare felie cu o folie si pune totul din nou la frigider.
Spala salata si ceapa si lasa-le sa se scurga.
Spala lamaia si razuieste-i coaja. Inveleste lamaia intr-o folie si las-o la temperatura ambianta. Pune coaja de lamaie intr-un vas cu apa foarte rece.
Asaza carnea in farfurii mari, unge-o cu ulei de masline, adauga putina zeama de lamaie, sare, piper, cateva frunze de salata si cateva felii de parmezan proaspat ras si presara, peste coaja de lamaie, ceapa taiata fin.
Serveste imediat cu paine proaspat prajita si cu ulei de masline.
Poti sa inlocuiesti salata verde fie cu frunze si radacina de telina taiata in felii foarte subtiri si sa adaugi rondele de ciuperci crude sau de portocale, fie cu anghinare cruda taiata fin.
Carnea cruda poate fi inlocuita de bresaola, o carne uscata care nu trebuie sarata.
Parmezanul, branza cu rol de condiment
Frigul transforma iremediabil textura aerata si granuloasa a parmezanului, ii schimba culoarea si ii distruge o parte din aroma. Cand parmezanul este pus la frigider, miezul sau stralucitor si translucid devine opac si albicios, greu si compact, si isi pierde nuantele fragede de fruct specifice buchetului sau.
Cea mai buna metoda de a-l pastra este de a-l tine la temperatura mediului ambiant, invelit intr-un strat triplu de tifon pentru a-l feri de lumina, dar si pentru a-i permite sa respire pentru a nu se deshidrata.
Parmezanul este preparat inca din secolul al XIII-lea in regiunea Emilia-Romagna, din laptele proaspat al vacilor hranite cu lucerna si cu furaje bogate. Pentru obtinerea lui se pune la smantanit un amestec de lapte de seara si lapte de dimineata – sase litri pentru un kilogram. Dupa o maturare care tine intre 18 si 24 de luni, crusta incepe sa semene cu ceara de albine, iar miezul devine de un galben pai, este granulos si strabatut de gauri minuscule. Pe suprafata rotii – care are in jur de 35 de kilograme – se graveaza „Parmigiano Reggiano”, denumire de origine la care parmezanul veritabil are dreptul inca din 1954.
Aroma sa evoca, in functie de vechime, gustul de alune sau de migdale prajite, pe cel al laptelui cald sau al uleiului de masline si uneori pe cel al busuiocului..