Now Reading
Yoga pentru minte si trup

Yoga pentru minte si trup

Revista Psychologies

Concentrarea va implica preocuparea de a indeparta orice idee care ameninta sa-ti ocupe atentia. Lasa gandurile sa vina si sa treaca (un maestru yoga compara aceste ganduri cu avioanele dintr-un aeroport). Cand simti ca o anumita preocupare sau grija risca sa te domine, lasa-l sa treaca si intoarce-te la apa ta curgatoare, la respiratia ta. Vei constata astfel ca acea idee care te streseaza in mod normal isi pierde din importanta covarsitoare. Te vei detasa, iar, mai tarziu, cand vei reveni asupra chestiunii, vei putea sa o analizezi cu mai putine emotii. Invata sa consideri ca, in momentul exercitiului, esti pur si simplu o persoana pe care nimic n-o poate atinge, iar grijile, ca si timpul, vin si trec.

Alta practica e aceea de a studia un anumit obiect. Alege, de pilda, o ceasca goala, pune-o in fata ta, la nivelul ochilor si indreapta-ti gandurile numai asupra acesteia. Intreaba-te: „Cum ar arata o ceasca perfecta? Oare aceea din fata ta este desavarsita?” Vei avea surprinderea sa constati ca ceasca are pe ea niste irizatii colorate sau niste crapaturi fine pe care nu le-ai observat niciodata…
Cu cat reusesti sa studiezi numai obiectul, fara sa te gandesti la absolut nimic altceva, cu atat exercitiul este mai „reusit”.

Tehnici de zi cu zi

Te ustura ochii? Seara, intinde-te pe pat si relaxeaza-te. Inchide ochii. Apoi ridica palmele si freaca-le intre ele, repede-repede, pana simti ca s-au incalzit. Pune imediat palmele, fiecare pe cate o pleoapa. Vei simti o caldura blanda, care va disparea in cateva secunde. Freaca din nou palmele, apoi maseaza usor pleoapele, cu miscari circulare. Daca faci asta in fiecare seara, vei constata ca iritatiile se amelioreaza.

Procedeaza la fel, frecand palmele pana devin fierbinti, si pentru alte dureri care tind sa te chinuie frecvent, precum dureri musculare cauzate de o pozitie defectuoasa la serviciu, sau junghiuri ocazionale.

Pentru nas frecvent infundat. Dimineata, cand te speli pe fata si pe dinti: ia in palma putina apa si trage pe cate o nara, in timp ce o astupi pe cealalta. Nu e prea placut la inceput, dar desfunda nasul rapid si curata caile nazale de impuritati. Foarte eficienta este apa cu sare.

Seara, dupa o zi obositoare, fa o baie cu sare. Cu saruri aromate speciale pentru baie sau cu simpla sare de bucatarie. Poti sa te rezumi la o baie cu sare numai pentru picioare.

Pentru tratarea constipatiei. Dimineata, pe stomacul gol, bea un pahar de apa calduta, la temperatura camerei. Va avea efect daca iti formezi acest obicei.

Text: Elena Aromir
Foto: Sebastian Enache

Pages: 1 2
View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top